Ce, credeți voi că-n chinul Crucii
Îmi este-atât de drag să mor?
Dar numai jertfa Mea ucide
Păcatul cel ucigător!

Din rănile-Mi însângerate
Se scurge isopul curat
Ce spală-ntinăciunea voastră
Și orice urmă de păcat.

Din coasta Mea vă curge apă,
Adică har dumnezeiesc,
Prin care cei murdari la suflet
Precum zăpada se albesc.

Eu Mă sfințesc pe Mine Însumi,
Sunt Jertfă și Arhiereu,
Murind cu brațele-Mi deschise
Ca să vă ierte Tatăl Meu!

Satanei Eu i-am pus căpăstru
Și l-am zdrobit ca pe-un mișel;
Lipsitu-l-am de-a sa tărie,
Murind pe Cruce ca un Miel!

Am vindecat a voastră fire,
Cândva stricată de Adam.
Prin ascultarea Mea deplină,
Am mântuit întregul neam!

Răpitu-i-am puterea morții,
Prin moartea Mea de Dumnezeu,
Căci n-a putut ca să Mă țină,
Fiind chiar Domnul vieții Eu!

Sunt gata iarăși pentru Cruce,
Puține zile-Mi mai rămân
Și-aș vrea să-ți văd recunoștința,
Iubitul meu popor român.

Voi coborî în întuneric
Ca din cenușă să te scol;
Nu vreau ca sufletul să-ți fie
Din nou posomorât și gol.