Vernisajul expoziţiei „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, cârmuitor bisericesc şi propovăduitor al Evangheliei”
La Biserica Sfântul Pantelimon din Bucureşti va avea loc duminică, 13 martie 2016, începând cu ora 12.00, vernisajul expoziţiei de pictură pe lemn „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, cârmuitor bisericesc şi propovăduitor al Evangheliei”.
Expoziţia este compusă din 24 de icoane pictate pe lemn de către membrii Departamentului pentru copii şi tineret „Ateneul Sfântului Pantelimon”. Icoanele expuse urmează să fie purtate de micii iconari în procesiunea organizată de Parohia „Grădina Icoanei” din Bucureşti. Evenimentul are loc cu ocazia tradiţionalului pelerinaj „Icoana - fereastră spre Dumnezeu”, dedicat Duminicii Ortodoxiei din 20 martie 2016.
Iniţiativa pictării acestor icoane a pornit de la Departamentul pentru copii şi tineret „Ateneul Sfântului Pantelimon”. Tinerii se vor înscrie la concursul naţional „Biserica şi Şcoala din sufletul meu”, alături de Şcoala Gimnazială Maica Domnului din Bucureşti. Prin această acţiune, ei susţin cazurile sociale ale unor copii care doresc să facă sport, dar nu au posibilităţile materiale necesare.
Sursa: basilica.ro