Un copil cu surâs senin şi nesfârşit s-a născut într-o zi de joi, 19 aprilie 1956. Dumitru şi Maria Lupaşcu din Ţolici, comuna Petricani, judeţul Neamţ, au primit în acea zi de la Dumnezeu un prunc. Cu acul care ţese şi gânduri şi acoperăminte, şi cu sudoarea muncii de la drumuri, părinţii l-au crescut pe micul şi apoi pe tânărul Gheorghe pentru o viaţă a slujirii. După un an de şcoală profesională la Târpeşti, a fost admis la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ în 1972 şi apoi la Facultatea de Teologie de la Bucureşti, în 1977. În 1978 s-a căsătorit cu învăţătoarea Ana Bălţătescu, fiind hirotonit preot în Catedrala Mitropolitană din Iaşi la 8 octombrie 1978 de către vrednicul de pomenire Părinte Patriarh Teoctist, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Sucevei. Cu multă dăruire de sine şi cu jertfa asumată a slujirii preoţeşti, părintele Gheorghe Lupaşcu s-a oferit credincioşilor din Bârgăoani, Certieni şi Homiceni. Un izvor de blândeţe a izvorât odată cu slujirea Sfintei Liturghii şi a Sfintelor Taine. Un izvor care a răcorit sufletele însetate ale răzeşilor din dealurile voievozilor.

32 de ani de aşezare a binelui în cuvânt, în rugăciune, în sfat, în dezlegare, în dăruire

Primăvară. Şi flori. Mireasmă bună. Tămâie care sfinţeşte şi pregăteşte. 1 martie 1985. Alţi Voievozi, mai marii Arhanghelilor, ocrotitori ai Girovului, îl primeau pe părintele Gheorghe în biserica în care ceilalţi părinţi ocrotiţi de Sfântul Mare Mucenic - Gheorghe Gheorghiu şi Gheorghe Teofănescu - primeniseră generaţii anterioare. Au urmat 32 de ani de aşezare a binelui şi a bunătăţii în cuvânt, în rugăciune, în sfat, în dezlegare, în dăruire, în compătimire, în binecuvântare, în prietenie şi frăţietate. O parte şi în fosta filie Conţeşti, până la 30 noiembrie 2002.  Personalităţi şi persoane, trupuri lucrând zidiri şi zidiri de suflete prin zâmbetele părintelui.

Omul, preotul şi duhovnicul Gheorghe Lupaşcu este greu de pus într-o poveste, fiindcă, dincolo de chipul proverbial şi de dialogurile de Pateric sau de caiet duhovnicesc, stă un monument. De bunătate, în primul rând. Apoi de sinceritate, de curăţie a sufletului, de dragoste permanentă şi veşnic împărtăşită.

Părintele nostru Gheorghe cel bun a luptat lupta cea bună. Într-o zi de vineri, 24 februarie 2017, trupul neputincios a lăsat sufletul osârduitor să plece la Izvorul Blândeţii infinite. Cu slujire cerească şi cu răsplătirea Voievozilor care l-au vegheat până acum din înaltul cerului. Doamna Ana, fiicele Ana Maria şi Mia Ştefania, ginerele Daniel şi nepoţica Ecaterina rămân mărturie vieţii sale pământeşti. Alături de noi, colegii slujitori din Girov şi din Protopopiatul Piatra Neamţ, de toţi credincioşii comunelor Bârgăoani şi Girov, de colegii din seminar şi facultate care l-au însoţit cu rugăciunea marţi, 28 februarie 2017, alături de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi de părintele protopop Valentin Tofan.

„Părintele a fost trimis în vieţile noastre pentru a ne bucura şi pregăti pentru o altfel de înţelegere a vieţii“

Mărturie a bunătăţii sale vor da aici şi peste veacuri consilierii parohiali, cântăreţii bisericeşti, foştii colaboratori, unii dintre ei preoţi ai sfintelor altare din Arhiepiscopia Iaşilor şi Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, cât şi teologii care au primit recomandarea părintelui Lupaşcu de a urma cursurile şcolilor teologice. Din acest considerent aşez câteva cuvinte ale unora dintre cei care au simţit nevoia să spună ceva:

„Am participat alături de părintele la câteva dintre lucrările care vor dăinui. Nu postura de ctitor ne întregeşte sufletele, ci faptul că îl vom avea rugător dincolo de cuvintele pe care le rostim acum. Părintele a fost trimis în vieţile noastre pentru a ne bucura şi pregăti pentru o altfel de înţelegere a vieţii.“ (Ana)

„Nu mă pricep a spune modul în care părintele a aşezat în sufletul meu rugăciunea. Probabil că Dumnezeu ni l-a aşezat înainte pentru a ne îmbogăţi.“ (Cezar)

„Cuvintele părintelui au fost simple, dar pătrunzătoare. A lăsat limba de lemn altora. El a picurat în noi limba cea curată a învăţăturii lui Dumnezeu.“ (pr. prof. Gheorghe)

„Ştiu că oamenii îl iubeau, îl respectau şi foloseau cu drag apelativul «părintele nostru». Aveau de ce spune aşa, pentru că părintele era cu adevărat al lor şi al nostru.“ (prof. dir. Nicolae)

Şi fiindcă mă semnez cu drag pentru a vă mărturisi şi eu harul care mi-a încălzit inima, afirm cu dragoste şi dor, deja dor: „Părintele Lupaşcu? Părintele Gheorghe cel bun, sau cel blând. Dacă vreodată am să reuşesc să aşez gândurile pe pagini, am să mă raportez astfel. Eu, preotul care am crescut în umbra pomului cel bine roditor, am primit aşezare, blândeţe, senin, pace, simplitate. Am avut enorma şansă să îl cunosc pe părintele Gheorghe cel bun. Să învăţ de la părintele Gheorghe cel răbdător. Să mă rog cu părintele cel atent rugător. Să mă bucur cu părintele cel pururea vesel. Să mă molipsesc de zâmbete. Să mă las pentru cel care are nevoie. Să mă ofer copiilor. Să fac cele ce Domnul mi le lasă de făcut“.