Viața arhimandritului Gherasim Iscu

Documentar

Viața arhimandritului Gherasim Iscu

Arhimandritul Gherasim Iscu a fost stareț al mănăstirilor Tismana și Arnota, propovăduitor al credinței în Transnistria și deținut politic martirizat pentru credință.

Părintele Gherasim Iscu s-a născut în ziua de 21 ianuarie 1912 în localitatea Poduri, județul Bacău, în familia creștinilor Elena și Grigore Iscu, unde a și fost educat în credința creștină și în frică de Dumnezeu. Pentru aceasta, încă tânăr fiind, el va merge la Mănăstirea Bogdana din județul Bacău, unde va și rămâne ca frate.

Între anii 1925-1928, fratele Grigore urmează cursurile la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț. În anul 1928, în urma desființării seminarului, tânărul este nevoit să se transfere Liceul Principele Ferdinand din Bacău, apoi, la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Cernica. După aceasta, se va înscrie la Facultatea de Teologie din București, pe care o va termina abia în anul 1942.

În anul 1932, fratele Grigore merge la Mănăstirea Tismana, unde este tuns în monahism, primind numele de Gherasim. Nu după multă vreme, părintele Gherasim este hirotonit ierodiacon, iar mai apoi, ieromonah. În ziua de 15 aprilie 1937, părintele Gherasim Iscu este numit stareț la Mănăstirea Arnota, aflată puțin mai sus de Mănăstirea Bistriță, în județul Vâlcea. Între anii 1937-1939, el se va strădui să repare ansamblul monahal afectat de un incendiu.

În anul 1939, renunțând la stăreția Mănăstirii Arnota, părintele Gherasim Iscu se întoarce la Mănăstirea Cernica, unde este numit bibliotecar și contabil la Seminarul Teologic din incintă.

În dată de 1 aprilie 1942, Preasfințitul Nifon, mitropolitul de atunci al Olteniei, îl trimite pe părintele Gherasim Iscu peste Prut, pentru a întări credința ortodoxă și a mângâia neputințele fraților de acolo. Aici, el va ridica și repara biserici, dar va sluji și ca preot, profesor și învățător.

În anul 1943, când revine în țară, părintele Gherasim Iscu se întoarce la Mănăstirea Tismana, mănăstirea sa de metanie. Cu această ocazie, el este numit exarh peste toate mănăstirile din Oltenia, misiune îndeplinită în perioada cuprinsă între lunile iunie 1943 și aprilie 1945. Încă din anul 1943, el este numit stareț al Mănăstirii Tismana, primind și cinstea de arhimandrit. Cu această ocazie, va și reface mănăstirea sever afectată în perioada în care fusese folosită ca închisoare pentru preoții legionari.

Odată cu instaurarea conducerii comuniste, începe și prigoana tuturor celor care se împotriveau noilor ordine. În toamna anului 1947, un grup din rezistența anti-comunistă află adăpost și hrană la Mănăstirea Tismana. Pentru ajutorul acordat, în dată de 26 septembrie 1948, părintele Gherasim Iscu este arestat, fiind acuzat de dezordine socială.

În urma anchetelor, părintele Gherasim Iscu este acuzat la zece ani de temniță grea. Fiind dus în închisoarea din Craiova, părintele începe să fie prigonit fără pic de milă. În anul 1949, el este dus la închisoarea Aiud. Dacă la închisoarea Craiova părintele a putut păstra veșmântul monahal, la Aiud acest lucru i-a fost interzis.

După o oarecare perioadă, părintele este dus la Poarta Alba, spre a săpa la Canal. Din cauza condițiilor aspre, părintele se va îmbolnăvi de tuberculoza, drept pentru care este trimis la închisoarea Târgu Ocna. Unul dintre călăii care l-au prigonit aici pe părintele Gherasim a fost Vasilescu, un deținut trecut prin reeducare.

Se spună că părintele Gherasim Iscu și-a cunoscut mai dinainte ziua morții. În ultimele sale zile, lângă patul său va fi adus și călăul său, Vasilescu, puternic afectat de tuberculoză. În ziua de 25 decembrie 1951, părintele Gherasim cere cu stăruință să fie dus lângă patul lui Vasilescu. Întâlnirea cu părintele l-a făcut pe Vasilescu să se pocăiască pentru toate păcatele săvârșite la Canal, spovedindu-se și împărtășindu-se. În noaptea aceea, amândoi au trecut în pace la cele veșnice.