Acatistul Sfântulului Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana

Acatiste

Acatistul Sfântulului Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist

Condacul 1

Mijlocitor preafierbinte către Domnul și ajutător grabnic al celor ce cu pocăință doresc Împărăția cea veșnică, Părinte Cuvioase Mucenice Gherasim, primește-ne pe noi, cei ce cu smerenie îți cântăm: Bucură-te, Sfinte Gherasim, mărturisitor al iubirii dumnezeiești!

Icosul 1

Înger vestitor al iubirii Mântuitorului Hristos ne-ai fost trimis de la Dumnezeu, Sfinte Cuvioase Gherasim, că, trup purtând, ca un fără de trup ai pătimit, iar acum mijlocești pentru noi, cei ce-ți grăim unele ca acestea:
Bucură-te, mlădiță altoită din fragedă copilărie în Vița-Hristos;
Bucură-te, inimă înfrântă și smerită, adusă Domnului prinos;
Bucură-te, voință întărită prin ascultarea călugărească;
Bucură-te, sabie de foc a rugăciunii ce alungă ispita cea diavolească;
Bucură-te, vrednic purtător al chipului îngeresc;
Bucură-te, cel ce l-ai biruit pe vrăjmașul neamului omenesc;
Bucură-te, minte străvezie, primitoare a luminii de sus;
Bucură-te, suflare mișcată de har spre chemarea numelui lui Iisus;
Bucură-te, închinare în duh și adevăr, adusă Tatălui ceresc;
Bucură-te, inimă ajunsă, prin rugăciune, jertfelnic duhovnicesc;
Bucură-te, părtaș dumnezeieștii firi ca rod al tainicei înfieri;
Bucură-te, făclie aprinsă din lumina Sfintei Învieri;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, mărturisitor al iubirii dumnezeiești!

Condacul 2

Căutând cu osârdie dumnezeiască luminare de la Duhul Sfânt, din copilărie ai alergat la Izvorul Vieții. Și, cu dumnezeiesc dor curățindu-te, ai văzut pe Domnul cel născut din Preacurata Fecioară Maria. Deci, și pe noi fă-ne părtași acestei bucurii în viața cea nesfârșită, ca să cântăm: Aliluia!

Icosul 2

Cele dumnezeiești urmând, ai părăsit cele lumești și, cu dorire dumnezeiască însetând după Înțelepciunea cea de sus, te-ai învrednicit de asemănarea cu Făcătorul tuturor, prin smerenie și iubire. De aceea, te rugăm: învrednicește-ne să primim și noi Duhul înțelepciunii, al înțelegerii și al cunoștinței de Dumnezeu, ca să-ți strigăm acestea:
Bucură-te, cuget mișcat de adierea Duhului Sfânt;
Bucură-te, dragoste ce ne ridică din păcatul trupului ca din mormânt;
Bucură-te, ostenitor în aspre nevoințe și în chinuri cumplite;
Bucură-te, al nostru întăritor nebiruit în întristări și ispite;
Bucură-te, cel ce, încă de pe pământ, ai văzut lumina cea necreată;
Bucură-te, cel ce te-ai sârguit în privegheri și rugăciune neîncetată;
Bucură-te, candelă aprinsă din strălucirea cerească;
Bucură-te, pace netulburată de întristarea lumească;
Bucură-te, nădejde neclintită de mântuire;
Bucură-te, a Evangheliei înflăcărată propovăduire;
Bucură-te, credință nestrămutată, dovedită prin mucenicie;
Bucură-te, dragoste către toți, care rămâne în veșnicie;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, mărturisitor al iubirii dumnezeiești!

Condacul 3

Taina Crucii căutând s-o înțelegi, fericite, te-ai încredințat că Dumnezeu ajută acolo unde puterile omului sunt copleșite. Și, nevoindu-te cu postul și rugăciunea, te-ai adus ca o ardere de tot lui Dumnezeu. Deci, acum, roagă-te Domnului pentru noi, cei neputincioși, ca să ne ridicăm din mormântul păcatelor noastre și să-I cântăm cu bucurie: Aliluia!

Icosul 3

Ca un cerb însetat ai alergat la apele harului, Sfinte Gherasim, fiind chemat tainic la ascultarea călugărească de duhul Sfântului Cuvios Nicodim. Deci, văzându-ți sufletul curat și inima bună, părinții și frații Sfintei Mănăstiri Tismana te-au întâmpinat cu bucurie și nădejde. Pentru aceasta, și noi te cinstim cu laude:
Bucură-te, cel încercat și iscusit în pravilele călugărești;
Bucură-te, că ai urmat învățăturii părinților duhovnicești;
Bucură-te, cel ce cu dor rosteai mereu dulcele nume al Mântuitorului;
Bucură-te, jertfelnicie părtașă a Învierii Domnului;
Bucură-te, răstignire lăuntrică pe Golgota suferințelor;
Bucură-te, călăuzitor în războiul nevăzut împotriva ispitelor;
Bucură-te, cel ce, umblând în lumina harului, ai risipit întunericul celui rău;
Bucură-te, glas care chemi la cunoașterea adevăratului Dumnezeu;
Bucură-te, icoană vie a Bisericii și al nostru părinte ocrotitor;
Bucură-te, cel ce, la altarul Mielului Hristos, ești vrednic slujitor;
Bucură-te, cel ce, prin har, fiu al Părintelui ceresc te-ai făcut;
Bucură-te, povățuitor duhovnicesc și dascăl priceput;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, mărturisitor al iubirii dumnezeiești!

Condacul 4

Spuneai ucenicilor tăi, Cuvioase: Chiar dacă am vrea, fără Dumnezeu nimic nu vom putea săvârși!. Prin cuvinte ca acestea înflăcărai pe credincioși și pe monahi să-și pună toată nădejdea în Mântuitorul Hristos și, în desăvârșită lepădare de sine, să-I cânte din inimă: Aliluia!

Icosul 4

Auzit-a prorocul de venirea Ta, Doamne, și s-a temut. Iar tu, Sfinte, cu credință și cu dragoste te-ai apropiat de tronul harului și, pe calea smereniei urcând din putere în putere, te-ai înfățișat înaintea Tatălui în Ierusalimul ceresc. Pentru aceasta, vrednic ești a primi aceste laude:
Bucură-te, inimă smerită, făcută iesle a Cuvântului întrupat;
Bucură-te, cel ce, cu tainică pocăință, vremea ai răscumpărat;
Bucură-te, dătător de har din izvorul milostivirii dumnezeiești;
Bucură-te, cel ce, întru smerenie, toate le orânduiești;
Bucură-te, cel ce întinzi mână de ajutor celor afundați în păcate;
Bucură-te, îndrumător al aproapelui spre limanul luminii neînserate;
Bucură-te, cel ce în plânsul duhovnicesc te veselești;
Bucură-te, cel ce de păcatul amăgitor ne izbăvești;
Bucură-te, cel ce, prin nevoință și smerenie, ți-ai supus trupul;
Bucură-te, minte înțelegătoare, luminată de Duhul;
Bucură-te, călător neobosit pe calea cea strâmtă a fericirilor;
Bucură-te, cuget nestrămutat de viforul cumplit al pătimirilor;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, mărturisitor al iubirii dumnezeiești!

Condacul 5

Ca o stea luminoasă fiind prin viața ta, Sfinte Gherasim, Domnul slavei te-a așezat bun ostenitor în Mănăstirea Cernica, dar și înnoitor al sfintelor lăcașuri de la Arnota și de dincolo de Nistru. Deci, bine păstorind pe cei încredințați ție de Dumnezeu, călăuzește-ne și pe noi la lăcașurile cele de sus, ca împreună cu tine să cântăm: Aliluia!

Icosul 5

Vădită fiind râvna ta pentru lucrul Domnului, după vrednicie ai fost rânduit păstor peste obștea Lavrei Sfântului Nicodim de la Tismana, în care te-ai născut întru Hristos. Și, aflând mănăstirea mistuită de foc, te-ai ostenit să o ridici din ruine și să o aduci la înflorire duhovnicească. Înnoiește, deci, Sfinte, și cetatea înțelegătoare a sufletelor noastre, ca să-ți cântăm:
Bucură-te, iconom credincios al Tainelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce pentru casa Domnului te-ai ostenit din greu;
Bucură-te, părinte iubitor al fiilor sufletești;
Bucură-te, chip încununat cu lumina slavei cerești;
Bucură-te, cel ce, prin smerită cugetare, ai stricat cursele potrivnicului;
Bucură-te, cel ce în durerea inimii ți-ai lucrat mântuirea sufletului;
Bucură-te, purtător de grijă pentru poporul binecredincios;
Bucură-te, dăruire de sine milostivă și cu grabnic folos;
Bucură-te, risipitor al ispitelor diavolești înșelătoare;
Bucură-te, scăpare în încercări, prin alipirea de cele netrecătoare;
Bucură-te, blândețe în care răul a fost biruit din rădăcini;
Bucură-te, tăcere în care odihnește pacea Preasfintei Treimi;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, mărturisitor al iubirii dumnezeiești!

Condacul 6

Propovăduitor neînfricat al Evangheliei Mântuitorului Hristos în vremuri de necredință ai fost, Sfinte Părinte Gherasim. Și, cunoscând cu duhul că a venit vremea alegerii grâului de neghină, ai învățat pe toți să stăruie în lucrarea duhovnicească și să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6

Singură strălucirea Luminii celei adevărate poate risipi întunericul ce învăluie sufletele. Aceasta știind-o, Părinte, îți povățuiai ucenicii să umble pe calea mântuirii cu luare aminte și trezvie duhovnicească, întru lucrarea faptelor bune, iar ei, la un sfat ca acesta luând aminte, te lăudau, zicând:
Bucură-te, cel ce tinerețea și puterea ta lui Hristos le-ai închinat;
Bucură-te, că stăruința ta în rugăciune a rodit în chip bogat;
Bucură-te, cel ce pacea sufletului o aflai în trăirea isihiei;
Bucură-te, cel ce te rugai zi și noapte, în liniștea chiliei;
Bucură-te, cel ce, ca o albină harnică, ai adunat nectarul faptelor bune;
Bucură-te, cel ce ai cuprins pe tot omul în stăruitoarea ta rugăciune;
Bucură-te, turn de pază și zid neclintit pentru toți ucenicii;
Bucură-te, cel deopotrivă pătimitor cu mucenicii;
Bucură-te, cel ce ai primit defăimările ca pe o cunună de spini;
Bucură-te, mijlocitor neadormit la tronul Preasfintei Treimi;
Bucură-te, minte înțeleaptă, care alungi ispitele închipuirii;
Bucură-te, punte de lumină peste negura deznădăjduirii;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, mărturisitor al iubirii dumnezeiești!

Condacul 7

Vrând Domnul să arate lămurit tăria cea nebiruită a sufletului tău, a îngăduit să fii dat în mâinile celor potrivnici lui Dumnezeu. Iar tu, cunoscând că ești chemat la pătimirea mucenicească, ai mulțumit din inimă Mântuitorului Hristos, cântând: Aliluia!

Icosul 7

Făgăduințele călugărești ți-au fost dreptar în temniță și în suferințe. De aceea, Hristos Domnul, căutând cu dragoste spre râvna ta sfântă, a îngăduit ca, prin mărturisire, să-ți încununezi nevoințele în chip mucenicesc. Pentru aceasta, cu dragoste îți strigăm:
Bucură-te, cel ce, deși ai fost chinuit, cu mintea și inima ai rămas nebiruit;
Bucură-te, cel ce, în toate durerile, de taina preoției și a călugăriei nu te-ai despărțit;
Bucură-te, cel ce bătăile și defăimările bărbătește le-ai răbdat;
Bucură-te, cel ce, mărturisind pe Hristos, nou Sfânt Maxim te-ai arătat;
Bucură-te, cel ce, prin răbdare și dârzenie, pe chinuitori i-ai supus;
Bucură-te, cel ce, după îndelungi pătimiri, la odihnă ai ajuns;
Bucură-te, cel ce Întâiului Mucenic Ștefan te-ai asemănat;
Bucură-te, cel ce Sfinților Martiri Brâncoveni le-ai urmat;
Bucură-te, smerenie călăuzitoare pe calea pocăinței;
Bucură-te, purtător al crucii tale pe Golgota suferinței;
Bucură-te, luptător cu armele duhului, care, biruind, te-ai învrednicit de cununi;
Bucură-te, cel ce ai primit de la Duhul Sfânt darul facerii de minuni;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, mărturisitor al iubirii dumnezeiești!

Condacul 8

Izvor de lumină te-ai arătat celor închiși împreună cu tine, Sfinte. În rugăciune stăruind și cu mintea la cer fiind, mângâierea Sfântului Duh ai primit. Și, cu blândețe, având rugăciunea lucrătoare în sufletul tău, pe mulți i-ai îndemnat să lepede cârtirea și să îmbrățișeze cu bucurie Crucea Domnului, cântându-I: Aliluia!

Icosul 8

Cu cei fără de lege fiind osândit, te întăreai cu nădejdea răsplătirii de sus; și, preschimbând temnița în biserică înțelegătoare, Sfânta Jertfă ai adus Mântuitorului Hristos. Pentru aceasta, bucurându-ne, grăim așa:
Bucură-te, curățitor al templului inimii de tâlharii vrăjmași;
Bucură-te, eliberare din lanțurile păcatului a celor pătimăși;
Bucură-te, rouă răcoroasă pentru sufletele chinuite de păcate;
Bucură-te, cel ce ne scoți din adâncul deznădejdii la dumnezeiasca plinătate;
Bucură-te, adiere subțire de vânt duhovnicesc;
Bucură-te, rugăciune înălțată pe aripi de cânt îngeresc;
Bucură-te, rază de speranță pentru sufletele întunecate;
Bucură-te, iubire de Dumnezeu mai presus de toate;
Bucură-te, untdelemn peste rana cea de Bunul Samarinean curățată;
Bucură-te, dăruire de sine neîmpărțită și neîmpuținată;
Bucură-te, mână întinsă celor ce cad în iadul cel mai de jos;
Bucură-te, candelă aprinsă înaintea icoanei lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, mărturisitor al iubirii dumnezeiești!

Condacul 9

Toată desfătarea lumească e amestecată cu întristare. Însă ție, Sfinte Gherasim, dulce ți s-a făcut paharul pătimirilor pentru Mirele Hristos, Căruia I-ai slujit întâi prin nevoințele călugărești. Iar acum, de amândouă cununile învrednicindu-te, durerile amare ale vieții noastre pământești le îndulcești, învățându-ne să cântăm neîncetat: Aliluia!

Icosul 9

Mustrat în cuget prin viețuirea ta sfântă, necredincioșii au înmulțit durerile tale, pe care le socoteai ca pe niște mărgăritare de mult preț, așezându-le în cămara de taină a inimii. Pentru aceasta, Mântuitorul Hristos a îngăduit să se adauge la podoaba sufletului tău și nevoința bolii, pe care purtând-o, n-ai încetat a dărui tămăduire celor cuprinși de păcate, de dureri și de neputințe.
Aceasta văzând, noi, cei nerăbdători și nemulțumitori, grăim ție unele ca acestea:
Bucură-te, pătrunzător fără teamă în adâncul iubirii dumnezeiești;
Bucură-te, pomenire a numelui lui Iisus cu suspine duhovnicești;
Bucură-te, năvod care ai adunat sufletele doritoare de mântuire;
Bucură-te, cel ce ai mijlocit întoarcerea celor cuprinși de rătăcire;
Bucură-te, părinte iubitor de oameni, care întâmpini pe fiul risipitor;
Bucură-te, doctor care vindeci sub călăuzirea Duhului Mângâietor;
Bucură-te, părintească îmbrățișare a celor ce se întorc la Domnul cu pocăință;
Bucură-te, că pe cel gol de fapte bune îl acoperi cu veșmânt de biruință;
Bucură-te, cuvânt cu putere multă, care mișcă sufletul păcătos;
Bucură-te, față senină, ce oglindește lumina Învierii lui Hristos;
Bucură-te, cel smerit cu duhul, dar îmbogățit de venirea Domnului;
Bucură-te, cel ajuns, prin pătimiri, purtător al rănilor Mântuitorului;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, mărturisitor al iubirii dumnezeiești!

Condacul 10

Urmând Stăpânului tuturor, către chinuitorul tău te-ai dus cu dragoste să-l împaci cu Cel ce a dăruit iertare neamului omenesc. Iar acela, privind la tine, ca într-o oglindă curată, a văzut dragostea Mântuitorului Hristos și, primind din mâna ta Sfântul Lui Trup și Sânge, a plecat spre Împărăția cerului, cântând cu mulțumire: Aliluia!

Icosul 10

Cine nu se va minuna de faptele tale, Sfinte Cuvioase Gherasim? Că porțile cerului văzându-le deja deschise, te-ai rugat și pentru chinuitorii tăi. Caută și spre noi, ca, urmând pocăinței vameșului, să ne facem părtași cereștii Împărății și să-ți cântăm acestea:
Bucură-te, nou apostol al iubirii răstignite;
Bucură-te, iscusit luptător împotriva multelor ispite;
Bucură-te, cel ce ca o stâncă ai biruit valurile chinurilor;
Bucură-te, pace care oprești războiul nevăzut al gândurilor;
Bucură-te, cel ce, în iubire te-ai unit cu Mirele sufletului tău;
Bucură-te, cel ce te-ai adus jertfă neprihănită lui Dumnezeu;
Bucură-te, părinte înțelept, cu inimă de prunc nevinovat;
Bucură-te, milostivire neîmpuținată către tot omul împovărat;
Bucură-te, cel ce ai zburat la cer cu mintea, ca un vultur duhovnicesc;
Bucură-te, că, ieșind din trup, te-ai sălășluit în lăcașul ceresc;
Bucură-te, cel ce ai suit pe treptele virtuților, dobândind sfințenia;
Bucură-te, ajutătorul monahilor și al credincioșilor din Oltenia;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, mărturisitor al iubirii dumnezeiești!

Condacul 11

Cântarea noastră este neputincioasă a lăuda viețuirea ta îngerească, Părinte; că, din tânără vârstă cugetând la ceasul ieșirii tale din această lume, cu bucurie ai fost în clipa mutării la cele cerești, când cetele îngerilor te-au întâmpinat, cântând cu tine Stăpânului tuturor: Aliluia!

Icosul 11

Făclie primitoare de har dumnezeiesc te are Mănăstirea Tismana și credincioșii de pretutindeni, Părinte, mărturisitorule al credinței ortodoxe. Deci, ca un luceafăr ce vestești pe Soarele dreptății, Cel ce S-a născut pentru noi în Betleem, te rugăm să ne porți de grijă și nouă, celor ce-ți cântăm:
Bucură-te, cel ce ai mulțumit Domnului pentru toate;
Bucură-te, părtaș al Celui ce a biruit cu moartea pe moarte;
Bucură-te, cel ce, prin mucenicie, ai dobândit cele nevăzute;
Bucură-te, cel ce în lăcașurile cerești te-ai sălășluit, prin virtute;
Bucură-te, că, având ajutorul Maicii Domnului, te-ai mutat la Fiul ei iubit;
Bucură-te, că, împreună cu toți sfinții cuvioși ai Tismanei, te veselești în lumina de negrăit;
Bucură-te, cel ce L-ai slăvit pe Dumnezeu prin a ta neprihănită purtare;
Bucură-te, cel ce împarți celor credincioși sfântă binecuvântare;
Bucură-te, al celor lipsiți și încercați de necazuri nebiruit ajutător;
Bucură-te, mângâietor al celor ce plâng pentru păcatele lor;
Bucură-te, îmbărbătare a celor deznădăjduiți;
Bucură-te, sprijinitor al celor pe nedrept prigoniți;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, mărturisitor al iubirii dumnezeiești!

Condacul 12

Minunat lucru este, Sfinte Gherasim, că, slavei dumnezeiești fiind părtaș prin rugăciunea inimii, ai rămas totodată aproape de ucenicii tăi. Pentru aceasta, noi, cei ce ne zbatem în patimi și păcate, privim spre icoana ta cu inimă înfrântă și smerită, cântând Domnului: Aliluia!

Icosul 12

Întorsu-s-a sufletul tău la odihna sa, Sfinte Cuvioase Gherasim, și în lăcașurile cerești ți-ai aflat răsplată pentru ostenelile tale. Fă-ne, dar, și pe noi părtași iubirii Tatălui ceresc, prin Fiul, în Duhul Sfânt, ca să ne bucurăm împreună cu tine și să-ți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce, la Sfânta Spovedanie, te-ai vădit iconom al harului;
Bucură-te, cel ce ai slujit cu frică de Dumnezeu înaintea altarului;
Bucură-te, neîncetat rugător pentru țară și lume;
Bucură-te, cel numărat în ceata mucenicilor credinței străbune;
Bucură-te, pildă a curăției și a cumințeniei;
Bucură-te, ocrotitor ceresc al Olteniei;
Bucură-te, cel ce ți-ai făcut inima sălaș numelui lui Iisus;
Bucură-te, cel ce, cu toți sfinții, te veselești întru cele de sus;
Bucură-te, cel ce, împreună cu Maica Domnului, te rogi pentru noi;
Bucură-te, izbăvitorul nostru din necazuri și nevoi;
Bucură-te, cel ce, împreună cu Sfântul Nicodim, ne dai ocrotire;
Bucură-te, cel ce pururea mijlocești pentru a noastră mântuire;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, mărturisitor al iubirii dumnezeiești!

Condacul 13

O, Cuvioase Părinte Gherasim, primește această puțină rugăciune a noastră, precum Mântuitorul a primit banul văduvei. Izbăvește-ne din toată ispita și călăuzește-ne, cu povățuirile tale, ca să ajungem la viața cea veșnic fericită, lăudând cu glas de bucurie pe Dumnezeu și cântând: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice Icosul 1 și Condacul 1

Icosul 1

Înger vestitor al iubirii Mântuitorului Hristos ne-ai fost trimis de la Dumnezeu, Sfinte Cuvioase Gherasim, că, trup purtând, ca un fără de trup ai pătimit, iar acum mijlocești pentru noi, cei ce-ți grăim unele ca acestea:
Bucură-te, mlădiță altoită din fragedă copilărie în Vița-Hristos;
Bucură-te, inimă înfrântă și smerită, adusă Domnului prinos;
Bucură-te, voință întărită prin ascultarea călugărească;
Bucură-te, sabie de foc a rugăciunii ce alungă ispita cea diavolească;
Bucură-te, vrednic purtător al chipului îngeresc;
Bucură-te, cel ce l-ai biruit pe vrăjmașul neamului omenesc;
Bucură-te, minte străvezie, primitoare a luminii de sus;
Bucură-te, suflare mișcată de har spre chemarea numelui lui Iisus;
Bucură-te, închinare în duh și adevăr, adusă Tatălui ceresc;
Bucură-te, inimă ajunsă, prin rugăciune, jertfelnic duhovnicesc;
Bucură-te, părtaș dumnezeieștii firi ca rod al tainicei înfieri;
Bucură-te, făclie aprinsă din lumina Sfintei Învieri;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, mărturisitor al iubirii dumnezeiești!

Condacul 1

Mijlocitor preafierbinte către Domnul și ajutător grabnic al celor ce cu pocăință doresc Împărăția cea veșnică, Părinte Cuvioase Mucenice Gherasim, primește-ne pe noi, cei ce cu smerenie îți cântăm: Bucură-te, Sfinte Gherasim, mărturisitor al iubirii dumnezeiești!

Rugăciune

Sfinte Cuvioase Părinte Gherasim, mărturisitor al credinței și propovăduitor al iubirii dumnezeiești, mare nevoitor în viața călugărească și aur lămurit în focul chinurilor mucenicești, preot care ai slujit fără prihană Tainele cerești, cel ce te-ai arătat, prin viața și ostenelile tale, cetate întemeiată pe Piatra-Hristos, cel ce ai purtat Crucea Domnului cu dor și ai urcat pe Golgota pătimirilor, cel ce credința ai păzit și pe chinuitori i-ai adus la pocăință, împlinind voia lui Dumnezeu cu multă dăruire și iubire, caută și asupra noastră, a celor slabi și neputincioși, și ajută-ne să ne izbăvim de iubirea de sine și de slava deșartă. Întărește-ne să primim cu răbdare toate încercările trimise de Dumnezeu spre folosul nostru. Tămăduiește-ne de micimea de inimă și de îngustimea de minte, făcându-ne vase de bună treabă Mântuitorului Hristos. Sădește în sufletele noastre cuget smerit de pocăință, ca să devenim sălașe ale Duhului Sfânt, spre folosul fraților și spre bucuria părinților noștri. Întărește-ne în credință și îndulcește inimile noastre prin rugăciune, post și priveghere, ca să ne păstrăm mintea curată și neîntinată de ispitele diavolești. Fă să fim și noi următori ai Dumnezeului celui viu, Care S-a făcut om pentru mântuirea noastră. Mângâie pe cei întristați, Sfinte Părinte Gherasim, și ne îndestulează cu binecuvântarea și milostivirea ta. Întărește pe cei neputincioși, îmbărbătează pe cei fricoși, tămăduiește pe cei bolnavi, îndreptează pe cei căzuți și ridică povara fiecăruia. Adu-i la sânul Bisericii pe cei rătăciți. Fă-ne părtași, Sfinte, de cereasca Împărăție, ca, împreună cu tine și cu toți sfinții, să-L slăvim pe Dumnezeu cel Unul în Treime, în vecii vecilor. Amin.

Acatistele lunii Iulie

Calendar ortodox
12 Iulie

Rugăciuni către sfinții zilei