Născut în secolul al XIII-lea, în satul Basarabov (în Bulgaria atunci), Sfântul Dimitrie cel Nou a fost atras de calea monahală încă din pruncie, postind și rugându-se. Călcând peste un cuib de păsări și strivind puii, a stat trei ani desculț, îndurând frigul și arșița. Călugărindu-se apoi și învățând tainele ascultării, și-a făcut locaș în pustie, plângând zi și noapte. Știind de dinainte ziua în care avea să moară, s-a întins între două lespezi și a trecut cu pace la cele veșnice.

Scos, după trei veacuri, de o inundație, trupul a fost purtat de un curent, până când sfântul s-a arătat în vis unei fetițe chinuite de un duh necurat și care i-a promis că o va tămădui, de va merge la râu. Descoperit, a fost purtat cu mare cinste până în Basarabov, continuând să facă minuni.

Mutate încă o dată, pentru a nu fi profanate de turci, sfintele moaște au fost lăsate la București, fiind așezate în Catedrala Mitropolitană. În fiecare an este prăznuit timp de trei zile, mulțime de oameni adunându-se în pelerinaj, pentru a se închina și a simți mireasma ce iese din trup.