Ceea ce faci, fă din inimă! - Părintele Arsenie Papacioc

Zilele trecute mi-a fost dat să îl întâlnesc pe părintele Arsenie Papacioc. Unul dintre cei mai mari duhovnici ai Ortodoxiei românești contemporane. Chip și viață de sfânt în lumea noastră. Cu trupul firav de aspre și îndelungate suferințe și nevoințe, cu chipul bun și blând, ca o icoană, cu o privire senină care pătrundea în adâncul sufletului și, mai ales, cu multă dragoste.

(Articol publicat în portalul Doxologia în ziua de 19 septembrie 2010)

Zilele trecute mi-a fost dat să îl întâlnesc pe părintele Arsenie Papacioc. Unul dintre cei mai mari duhovnici ai Ortodoxiei românești contemporane. Chip și viață de sfânt în lumea noastră. Cu trupul firav de aspre și îndelungate suferințe și nevoințe, cu chipul bun și blând, ca o icoană, cu o privire senină care pătrundea în adâncul sufletului și, mai ales, cu multă dragoste. I-am reamintit numele meu, i-am oferit un dar simbolic, însă, mai presus de toate, l-am rugam să își aducă aminte de noi în dialogul său cu Părintele Ceresc, în rugăciune. Nu mi-a lăsat nici măcar o clipă mâna din dreapta sa binecuvântată, i-am sărutat-o și mi-a sărutat-o...
Am vorbit despre părintele Ioanichie Bălan și despre părintele Iustin Pârvu, prieteni ai săi de suferință și de împreună-simțire românească și ortodoxă. A lăcrimat pentru fiecare.
Mi-a strâns mâna la piept și m-a întrebat: „Ce crezi că îți lipsește să fii bun?“. Și i-am răspuns: „Să nu mai fac păcate!“. Iar cu înțelepciunea sa (ca dintr-o carte de proverbe, căci așa i-au fost toate cuvintele) mi-a spus: „Să faci ceea ce faci din inimă!“.
I-am spus, apoi, că îl respect și îl admir pentru modul în care a slujit și apără Ortodoxia românească și Neamul românesc și că adesea îl pomenesc pentru cuvintele sale cu putere multă, dintre care mi-au rămas aproape de suflet: „Pacea este de patru ori cât dreptatea“ și „Mântuirea nu se ia cu mâțâială, cu miorlăială, ci cu eroism“.

Să ai puterea să suporți mai mult decât pot răuvoitorii tăi să-ți greșească
Parcă îl și aud spunând, pe el, cel ce a suferit sistematic nedreptatea: „Părinte dragă sau frate ori soră iubită, decât să-ți dea lumea de patru sau de cinci ori dreptate, cum că bine ai făcut că l-ai pus la punct sau că i-ai închis gura celui ce ți-a făcut rău sau că l-ai umilit pe cel ce te-a nedreptățit sau că ți-ai făcut dreptate pentru suferințele suferite, să le acoperim pe toate cu pace, cu iubire și iertare. Ce poate fi mai frumos, mai înalt și, în fond, ce poate constitui esența Ortodoxiei, a Religiei Iubirii, dacă nu dragostea, bunătatea, iertarea și pacea? Să poți să iubești pe cel ce te nedreptățește până la prigoană, să ai puterea să ierți de șaptezeci de ori câte șapte, ceea ce în limbajul duhovnicesc înseamnă mult mai mult decât în limbajul matematic - 490 -, adică să ierți la infinit, să ai puterea să suporți mai mult decât au răuvoitorii tăi puterea să-ți greșească! Să te ridici, atunci când ai fost umilit și îngenuncheat, nu lovind la rândul tău și cu mai multă răutate, ci privind senin în ochii celui ce te-a umilit, ridicându-te așa greu cum îți este, dar mergând mai departe, ca și cum nimic rău nu ți s-ar fi întâmplat, aceasta înseamnă a le acoperi pe toate cu dragoste, cu pace și bunătate“.
Cât despre mântuire, părintele, cu darul străvederii sale, deplânge pe cei ce și-au pierdut eroismul spiritual, spiritul de jertfelnicie duhovnicească. Pe cei ce nu mai sunt capabili să se sacrifice pentru o credință, o idee: mântuirea sau fericirea veșnică, liniștea casei sau a familiei, înțelegerea între semeni. Toate acestea sunt scopuri fundamentale în viață și de aceea nu se dobândesc cu ușurință, ci prin jertfă, răbdare și nevoință. Cer și presupun sufletele de aur.
Nu mi-a spus multe cuvinte. Eu am fost cel care nu am vrut să-l obosesc. Au fost însă cuvinte pe care nu le întâlnești în cărți savante, ci izvorăsc dintr-o experiență de viață curată și pe care nu le auzi ieșind din gura multora. Sunt cuvinte cu putere multă. Cuvinte care chiar lucrează în adâncul sufletului omului și îi schimbă starea sa duhovnicească. Părintele Arsenie Papacioc este asemenea sfinților Patericului, care te alină numai cu vederea, care te mângâie chiar și numai cu prezența. Un dar al lui Dumnezeu într-o lume atât de frământată. Am avut prilejul să mai constat încă o dată că acești „oameni ai lui Dumnezeu“ sunt o Scriptură vie, creștinismul întrupat. „Zicerile“ sale, spuse cu blândețe, par a fi alese cu măiestrie dintr-o antologie de proverbe și cugetări duhovnicești, fiecare dintre ele adaptate sufletului celui care caută izvorul vieții, liniștea sufletească și mântuirea.
Mi-a dat, apoi, și alte sfaturi, cu lacrimi în ochii săi senini, precum albastrul cerului zidit de Dumnezeu. El, cel care a apărat credința cea dreaptă, ne-a cerut să nu-l lăsăm singur, ci, atât cât este în viață, să îi apărăm numele și să îi împlinim sfatul cel bun, iar apoi când nu va fi, să îl însoțim, prin rugăciunile noastre. I-am răspuns că niciodată nu va fi singur, precum nici Hristos nu a fost singur, chiar și atunci când oamenii s-au lepădat de El. Că este și va fi neîncetat în lucrarea și sub ocrotirea lui Dumnezeu.
Pe toți ne-a sfătuit să iubim cel mai mult pe cel care ne iubește cel mai tare, iar acela nu poate fi decât Dumnezeu.
La sfârșit, i-am sărutat și mi-a sărutat mâna, rugându-mă sau mai degrabă urându-mi ca data viitoare să îi aduc nu o carte, ci un vârf de deget de rai. Mie mi l-a oferit deplin, așa că voi încerca, măcar pe calea rugăciunii și a împlinirii, pe cât cu putință omului, să respect sfatul plin de iubire a Preacuvioșiei Sale.
Sub impresia profundă a celor câteva clipe petrecute în intimitatea sufletească a părintelui Arsenie Papacioc, mi-am mai spus și eu încă o dată, cu adâncă simțire și convingere: „Iată duhovnicul!“.

 

 

Citește alte articole despre: dragoste, duhovnic, iertare, preoție, Părintele Arsenie Papacioc

De la același autor

Ultimele din categorie