Evanghelia despre învierea fiicei lui Iair – Comentarii patristice

Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te!

Duminica a 24-a după Rusalii (Ev. Luca 8, 41-56)

 

(Lc. 8, 40-41) Şi când s-a întors Iisus, L-a primit mulţimea, căci toţi Îl aşteptau. Şi iată, a venit un bărbat, al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa Lui.

Hristos știa dinainte tainele Sale, chiar înainte de facerea lumii. În ultimele veacuri ale lumii, a înviat pentru locuitorii acestei lumi și purtând păcatele ei, le-a șters și pe ele și moartea, lucru care s-a săvârșit prin puterea Sa. Învățătorul ne spune: Eu sunt învierea și viața (Ioan 11, 25) și cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă (Ioan 5, 24).Vom vedea că aceasta se îndeplinește în fapte. Conducătorul sinagogii evreilor s-a apropiat și, căzând la picioarele Mântuitorului, L-a rugat să îi elibereze fiica din strâmtoarea morții. Căci vedeți, deja era răpusă de aceasta și se afla în mare pericol! Mântuitorul a încuviințat și a mers împreună cu acesta, ba chiar S-a grăbit către casa celui care L-a chemat și știa că ceea ce avea să facă, avea să fie spre folosul multora dintre cei care Îl urmau și spre slava Sa. Pe drum, a mântuit și o femeie care era victima unei boli necruțătoare și fără leac, căci nimeni nu îi putuse opri curgerea de sânge care depășise în pricepere pe toți doctorii vremii. Dar îndată ce cu credință s-a atins de El, a fost vindecată. O minune atât de preamărită a fost, ca să spunem așa, numai lucrarea călătoriei lui Hristos.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 46, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Lc. 8, 42) Căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Şi, pe când se ducea El, mulţimile Îl împresurau.

Când femeia cu scurgere de sânge a aflat că Mântuitorul i-a spus mai-marelui sinagogii crede numai şi se va izbăvi (Luca, 8, 50), s-a gândit că Acela care poate să aducă înapoi în trup sufletul unei fetițe de doisprezece ani va putea și să alunge din trupul său boala care o chinuia de doisprezece ani. Când L-a auzit zicând crede numai şi se va izbăvi, aceasta și-a spus: pot să îi dau credința pe care o cere în schimb. Vindecarea a venit din cuvântul Său, negociind ca plată credința exprimată prin cuvântul femeii. A dat o vindecare limpede și a cerut un preț la fel limpede. Vindecarea, care a venit de pe buzele Sale, a putut fi auzită de toată lumea și a cerut ca și de pe buzele femeii să vină mărturisirea publică a credinței. Deși femeia L-a mărturisit înaintea tuturor, nimeni n-a crezut-o, mai ales că durerile sale erau ascunse. Când Domnul a deschis ochii orbului, mulți L-au crezut nebun (Ioan 10, 20), iar când L-a adus pe Lazăr la viață, unii, chiar și dintre cei care au fost de față, nu au crezut. De aceea a înviat-o pe tânăra de doisprezece ani. Cel care a putut să aducă viața copilei de doisprezece ani înapoi în trup a putut și să oprească scurgerea de sânge care dura de doisprezece ani. Cel care a putut să aline o boală, a putut și să vindece o alta. Cel care a putut să readucă la viață mădularele fetiței, a putut și să vindece pântecele femeii.

(Sfântul Efrem Sirul, Comentariu la Diatesaronul lui Tațian 7.26, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Lc. 8, 43) Şi o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei, şi de nici unul nu putuse să fie vindecată.

Adunarea de popoare este precum femeia care și-a cheltuit toți banii pe doctori. Și adunarea de popoare și-a pierdut toate durerile naturii și a irosit moștenirea vieții. Era sfântă, sfioasă, smerită, grabnică în credință, sfioasă în smerenie pentru că este un semn de modestie să recunoști slăbiciunea credinței și să nădăjduiești la iertare. Când femeia sfioasă s-a atins de poalele veșmintelor, credincioșii s-au apropiat, cei cucernici au crezut, iar înțelepții au știut că ea s-a vindecat. Sfinții popoarelor care au crezut în Dumnezeu au fost atât de rușinați de păcatul în care se aflau, încât s-au lepădat de el. Au adus credință și au crezut. Au arătat evlavie și s-au rugat. Au arătat înțelepciune și au găsit vindecare. Au avut încredere și astfel, au mărturisit adevărul pe care l-au desprins (Efes. 2, 12). De ce s-a atins femeia de Hristos din spatele Său? Oare doar pentru că s-a spus: Domnului Dumnezeului vostru să-I urmați (Deut. 13, 4)? De ce fiica de doisprezece ani a conducătorului era pe moarte și femeia cu scurgere de sânge suferea de doisprezece ani, dacă nu pentru a arăta că în timp ce sinagoga prospera, Biserica era în suferință? Slăbiciunea uneia este virtutea alteia pentru că, prin căderea sa, neamurilor le-a venit mântuirea (Rom 11,11). Stingerea uneia este începutul alteia, nu începutul firii, ci al mântuirii.

(Sfântul Ambrozie al Milanului, Tâlcuire la Evanghelia după Luca 6.56-57, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip )

 

(Lc. 8, 44) Apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei.

Ce a făcut-o pe femeia bolnavă să rămână ascunsă? Legea înțeleptului Moise le considera pe femeile cu scurgere de sânge necurate și erau numite peste tot a fi impure. Oricine era impur nu se putea atinge de cele sfinte sau să se apropie de sfinți. De aceea, femeia era atentă să rămână ascunsă, de teamă ca nu cumva, încălcând legea, să trebuiască să îndure pedeapsa care se impunea. Când s-a atins, s-a vindecat îndată și fără întârziere.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 45, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Lc. 8, 45-46)Şi a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El, au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine.

Cine este cel ce s-a atins de Mine? Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine (Luca, 8, 45-46). Nicăieri în altă parte nu se dă un astfel de detaliu despre Vindecătorul nostru. Asta pentru că nicăieri nu mai are de-a face cu o boală ca aceasta. Mulți doctori au încercat să o vindece, însă Unul Singur, Vindecătorul, a putut să o tămăduiască. Unul singur a întâlnit-o și a putut să o izbăvească de chinul altor doctori. Știința doctorilor a întâlnit o boală rușinoasă, pe care nu au făcut decât să o înrăutățească. Cu cât veneau mai mulți, cu atât boala se agrava (cf Mc. 5, 26). Poalele veșmintelor Mântuitorului au atins-o (Mt. 9, 20) și au înlăturat suferința de la rădăcină. Ea a simţit în trup că s-a vindecat de boală (Mc. 5, 29).

Deoarece știința doctorilor, îmbrăcată cu întreaga, noastră înțelepciune fost redusă la tăcere, dumnezeirea îmbrăcată în veșminte a fost preamărită. Acesta S-a îmbrăcat cu trup și S-a pogorât pe pământ pentru ca oamenii să Îl fure. Și-a dezvăluit dumnezeirea prin semne, astfel încât nici măcar credința în umanitatea Sa să nu poată fi explicată. Și-a dezvăluit umanitatea pentru ca ființele superioare să creadă că El este inferior, iar dumnezeirea Și-a dezvăluit-o pentru ca cei inferiori să Îl accepte drept Cineva superior. A luat trup de om pentru ca oamenii să atingă dumnezeirea și Și-a descoperit dumnezeirea pentru ca ei să nu fie zdrobiți în picioare.

(Sfântul Efrem Sirul, Comentariu la Diatesaronul lui Tațian 7.16-17, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Lc. 8, 46) Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine.

Apoi o femeie slăbită și sfioasă s-a atins

De poalele Sfintelor veșminte :

Îndată s-a vindecat aceasta, iar paloarea

Obrazul l-a părăsit

Iar scurgerea de sânge care o chinuia de ani

Îndată s-a oprit.

(Prudențiu, Imne pentru fiecare zi 9.33-44, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

 

(Lc. 8, 46) Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine.

Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine (Luca, 8, 46). Ne depășește pe noi ca oameni, și probabil și pe îngeri, de a trimite o putere din propria fire, ca și cum ar fi de la noi înșine. O asemenea faptă este o însușire a unei naturi ce este supremă și deasupra tuturor. Orice ființă creată, pe care Dumnezeu o înzestrează cu putere, fie de vindecare sau ceva asemănător, nu o are de la sine, ci ca un dar de la Dumnezeu. Toate cele câte se găsesc în creație sunt primite și nu poate face nimic de la sine. Căci Dumnezeu a zis: am simţit o putere care a ieşit din Mine.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 45, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Lc. 8, 47) Şi, femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată.

Dacă femeia, odată vindecată, ar fi plecat în taină de lângă El, Mântuitorul nu ar fi putut să îi dea coroana izbânzii. A fost nevoie ca acea credință care strălucea cu putere în suferința tainică să fie încoronată public. I-a dat o coroană însemnată, căci i-a zis: Mergi în pace (Mc 5, 34). Pacea pe care i-a dat-o a fost coroana victoriei sale. Când a zis mergi în pace, nu s-a oprit aici, ci a continuat: credința ta te-a mântuit (Mt. 9, 22), pentru ca toți să știe cine era această coroană Domnului. Prin aceasta s-a văzut că pacea pe care buzele Sale au dat-o a fost coroana cu care s-a încoronat credința femeii. Credinţa ta te-a mântuit. Dacă prin credință a fost readusă la viață, limpede este că această credință a fost încoronată. De aceea a întrebat: Cine s-a atins de Mine? (Mc. 5, 30). A spus aceasta pentru ca toată lumea să știe cine s-a atins de El mai mult decât au făcut-o alții. Femeia a ales să Îl cinstească mai mult decât alții, mai întâi pentru că s-a apropiat din spate, apoi pentru că s-a atins de poalele veșmintelor sale. A fost de cuviință ca și Domnul să o cinstească înaintea tuturor pe cea care a ales să Îl cinstească mai mult decât o fac alții.

(Sfântul Efrem Sirul, Comentariu la Diatesaronul lui Tațian 7.10, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Lc. 8, 50)Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi.

O slugă din casa mai-marelui sinagogii i-a întâmpinat și a zis: fiica ta a murit, nu mai supăra pe Învăţătorul (Luca, 8, 49). Ce a răspuns Iisus, știind că are o putere atotcuprinzătoare? Că El este Domnul vieții și al morții. Prin puterea voinței Sale atotputernice, poate îndeplini orice dorește. L-a văzut pe mai marele sinagogii supărat de greutatea suferinței, uimit și copleșit, însă fără să își piardă speranța că fiica sa ar putea fi salvată de la moarte. Nenorocirile pot tulbura până și mințile aparent limpezi și să le înstrăineze de convingerile lor. Pentru a-l ajuta, i-a dat omului un cuvânt de învățătură care să îl ajute să nu cadă, ci să trezească în el o credință de nestrămutat: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi (Luca, 8, 50).

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 46, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Lc. 8, 51-52) Şi venind în casă n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe mamă. Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme.

Venind la casa celui care L-a rugat, oprește cântările funerare, oprește lacrimile celor care jeleau zicând: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme ­(Luca 8, 52) iar ei – spune Scriptura – râdeau de El (Luca 8,53). Vă cer să observați aici minunata pricepere de a acționa. Deși știa că fata murise, El zice n-a murit ci doarme. De ce ? Pentru ca râzând de El, să mărturisească limpede că fata murise. Probabil ar fi fost unii printre ei care să nege slava Sa și să nu accepte minunea dumnezeiască, zicând că fata nu era încă moartă. Vindecarea de boală nu era ceva extraordinar pentru Hristos. El a spus că fata este adormită, pentru ca ceilalți să mărturisească de fapt că aceasta murise. Nimeni nu poate spune că Iisus a spus un neadevăr. Pentru El, fiind viu prin natură, nimic nu este mort. Crezând cu tărie în învierea morților, El îi numea pe aceștia cei adormiți, tocmai din acest motiv. Ei vor învia în Hristos și, precum spune Sfântul Pavel, vor vieţui împreună cu El (Rom 6, 8).

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 46, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Lc. 8, 54)Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te!

Când a ajuns la casa în care fata zăcea moartă, a îngăduit să intre numai trei apostoli și părinții copilei. Modul în care a înfăptuit această minune a fost demn doar de Dumnezeu. Scriptura spune că: Apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată (Luca 8, 54-55). Ah, puterea cuvântului și a poruncii căreia nimeni nu i se poate opune! Ah, atingere a mâinii de viață dătătoare care înfrânge moartea și stricăciunea! Acestea sunt roadele credinței, pentru care mâna lui Moise a dat Legea celor din vechile timpuri.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 46, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Lc. 8, 55) Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea să mănânce.

Când femeia a fost vindecată, Mântuitorul a zis:Cine este cel ce s-a atins de Mine?(Luca 8, 45) pentru a mărturisi vindecarea sa înaintea tuturor. De asemenea, despre fată, a zis n-a murit, ci doarme (Mt. 9,24),  pentru ca cei prezenți să mărturisească faptul că era moartă și văzând-o reîntoarsă la viață, cei care au nesocotit aceasta, să creadă. Mărturia dată de aceștia în ceea ce privește moartea tinerei și aducerea sa la viață de către Mântuitorul nostru a prevestit moartea Sa. Cei care vor vedea că este viu din nou, nu vor tăgădui învierea.

(Sfântul Efrem Sirul, Comentariu la Diatesaronul lui Tațian 7.27A, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Lc. 8, 55) Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea să mănânce.

Ce ar trebui să spun despre fiica mai-marelui sinagogii, la înmormântarea căreia oamenii jeleau și tânguiau, iar cântăreții la flaut îi cântau? Crezând că era într-adevăr moartă, îi erau făcute oficiile funerare solemne. Duhul s-a întors îndată auzind vocea Mântuitorului, iar ea s-a trezit plină de viață și a mâncat, dovadă că era vie.

(Sfântul Ambrozie al Milanului, Despre fratele său Satirus 2.82, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Lc. 8, 55) Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea să mănânce.

Iisus a luat mâna fetei, a vindecat-o și a poruncit să i se dea să mănânce. Aceasta este dovada vieții, astfel ca să nu se creadă că a fost o nălucă (cf. Mt. 14-26, Lc. 24, 37-43), ci ca adevărul să fie crezut. Binecuvântat este acela care în mâna sa ține Înțelepciunea. Mi-aș dori ca dreptatea să mă țină de mână și să îmi ghideze faptele. Vreau Cuvântul lui Dumnezeu să mă ducă în cămările sale (Cântarea 1, 4) să alunge duhul rătăcirii (1 Ioan 4, 6), să îl înlocuiască cu cel al mântuirii și să poruncească să mi se dea să mănânc! Cuvântul lui Dumnezeu este Pâinea din ceruri (Ioan 6, 51). Înțelepciunea care a umplut sfântul altar cu hrana trupului și sângelui sfânt spune: Veniţi şi mâncaţi din pâinea mea şi beţi din vinul pe care eu l-am amestecat cu mirodenii (Pilde 9, 5). Care este motivul acestei diversități? Mai sus, Hristos l-a înviat pe fiul văduvei în văzul tuturor (Lc. 7, 12), iar aici, le-a cerut unora dintre cei prezenți să plece. Cred că milostivirea Domnului se dezvăluie întrucât văduva, mamă a unui singur fiu, nu a fost amânată, căci Mântuitorul este grabnic, de teamă ca aceasta să nu sufere și mai tare. Înțelept este ca Biserica să creadă îndată datorită minunii făcute cu fiul văduvei, iar evreii, deși puțini, vor crede prin minunea făcută cu fiica mai-marelui sinagogii.

(Sfântul Ambrozie al Milanului, Tâlcuire la Evanghelia după Luca 6.63-63, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

Ultimele din categorie