Fuga în Egipt – Comentarii Patristice

Comentarii patristice

Fuga în Egipt – Comentarii Patristice

    • Fuga în Egipt – Comentarii Patristice
      Fuga în Egipt – Comentarii Patristice

      Fuga în Egipt – Comentarii Patristice

După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă.

Duminica după Nașterea Domnului (Fuga în Egipt – Ev.: Matei 2, 13-23) Soborul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (Ev.: Matei 2, 13-23)

 

 

Matei 2, 13: Sfânta Familie fuge în Egipt

După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă.

 

Babilonul și Egiptul

De ce pruncul Hristos a fost trimis în Egipt? Textul face referire clară la acest lucru: trebuia să se împlinească ceea ce Dumnezeu a zis prin profet: Din Egipt am chemat pe Fiul Meu (Osea 11, 1). De aici înainte, putem vedea că nădejdea mântuirii este descoperită lumii întregi. Babilonul și Egiptul reprezintă lumea întreagă. Chiar dacă ele au fost înghițite de nelegiuire, Dumnezeu a făcut cunoscut faptul că dorea să le corecteze și să le schimbe. Dumnezeu a dorit ca întreaga lume să aștepte însutitele Sale daruri. Așadar, a chemat din Babilon pe cei înțelepți și a trimis Sfânta Familie în Egipt. Am fost avertizați de la început să fim atenți la ispite și comploturi și le observăm încă de când a venit în scutece. Deci vezi încă de la nașterea Domnului Iisus un tiran furios care se împotrivește, o familie care fuge și o plecare dincolo de hotar. Deoarece nu a fost vorba despre vreo fărădelege pentru care familia Sa a fost exilată.

Și tu, dacă ai probleme și suferi numeroase încercări, nu trebuie să te tulburi. Să nu te aștepți să fii răsplătit sau încoronat imediat pentru necazurile tale. Ci mai vârtos să ții în minte exemplul suferinței îndelungate a Maicii Pruncului, suportându-le pe toate cu noblețe, știind că asemenea viață în pribegie este potrivită cu orânduirea lucrurilor duhovnicești. Tu împărtășești aceeași muncă nevoitoare pe care Fecioara Maria însăși a gustat-o. Același lucru l-au făcut și magii. Și Fecioara Maria, și magii doreau să se retragă în taină în rolul smerit al pribeagului. [Credincioșii sunt învățați să țină minte, în mijlocul ispitelor și smintelilor, fuga Sfintei Familii în Egipt și întoarcerea magilor pe alt drum – n.tr.]

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Matei 8, 2, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

De ce a fugit Hristos

Fuga Sa nu a fost determinată de frică, ci de către ceea ce a venit prin taina profeției. Evanghelia a răsădit sămânța, când a spus: Ia Pruncul și pe mama Sa și fugi în Egipt. Și mai departe, ca să se împlinească cele scrise:Din Egipt am chemat pe Fiul Meu” (Osea 11, 1).

     Hristos a fugit pentru a întări adevărul Legii, credința în profeție și în mărturia psalmistului. Domnul Însuși spune: Trebuia să se împlinească de către Mine toate cele scrise în Legea lui Moise, în proroci și în psalmi (Luca 24, 44). Hristos a fugit pentru noi, nu pentru El Însuși. Hristos a fugit pentru ca, la timpul cuvenit, să slujească ca un iconom al Sfintei Liturghii. Hristos a fugit ca, prin dăruirea iertării Sale, să distrugă sursa abuzurilor venite și să arate credința celor care vor să creadă. Și, în final, Hristos a fugit pentru a ne dărui nouă credință statornică, chiar și atunci când suntem nevoiți să fugim, știind că în fața persecuțiilor este mai bine să fugim, decât să ne lepădam de credință. Căci Petru pentru că nu a dorit să fugă de aceea s-a lepădat de Hristos iar Ioan, ca nu cumva să se lepede de Hristos, a fugit.

(Petru Hrisologul, Predici 150, 11, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

Diavolul a prevăzut viitorul lui Hristos

Irod a fost cel care căuta Pruncul sau oare diavolul a lucrat prin Irod? Când Irod însuși s-a întâlnit cu magii, și-a imaginat că aceștia au fugit de sub guvernatorii lor. Deoarece Hristos, deși limitat de cerințele vârstei Sale, hrănit la pieptul mamei Sale, stând liniștit, tăinuindu-Și cuvintele, incapabil să meargă, totuși, a schimbat pe magi (care erau purtători ai stindardului diavolului) în cele mai evlavioase slugi. Diavolul a realizat imediat ce lucrare va înfăptui Hristos la vârsta deplină. Așadar, a întors pe evrei împotriva Lui, viclean fiind, a îndemnat pe Irod să se ridice împotriva Pruncului Hristos. Acesta a sperat să-L priveze de viitoarea putere a Sa, a Crucii, stindardul marii biruințe pentru lume. Diavolul a înțeles că Hristos în curând va restaura viața lumii întregi cu învățătura și cu puterea Sa. Chiar și atunci când scâncea ca prunc, Iisus a luat în stăpânire această lume, de la cap la coadă. Așa cum spunea și profetul: căci, înainte ca băiatul să zică tată și mamă, va lua toată bogăția Damascului și prada Samariei (Isaia 8, 4). Evreii înșiși dovedesc aceasta când spun: Iată cum toată lumea merge după El (Ioan 12, 19).

(Petru Hrisologul, Predici 150, 9, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

Demonii din Egipt puși pe fugă

Mergi în pământul Egiptului. Căci Domnul, ca un doctor, a fugit în Egipt pentru a-l cerceta, deoarece lâncezea în greșeli, nu pentru că ar fi vrut să rămână acolo. La prima vedere, se presupune că El a fugit în Egipt de furia lui Irod. Înțelesul tălmăcit este că a fugit în vederea alungării demonilor din Egiptul întunecat de greșeli, așa cum Isaia mărturisește când spune: Iată Domnul ajunge în Egipt, așezat pe nor ușor, iar idolii Egiptului vor cădea (Isaia 19, 1).

Nu vezi că mai apoi nu dorea să evite moartea, ci ajunge în Egipt pentru a distruge idolii ucigași? Acesta este singurul moment când Domnul a călătorit în Egipt. Trebuie menționat, de altfel, de ce a fugit în Egipt în timpul nopții și s-a întors în timpul zilei. Aceasta pentru că, atunci când a fugit, a fugit de persecuția lui Irod iar de întors a făcut-o după ce Irod a murit. Noaptea simbolizează întinderea furiei persecuției, pe când ziua reprezintă o liniștire a acesteia.

(Autor necunoscut, Lucrare incompletă la Matei 2, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

 

Matei 2, 14: Egiptul Îl primește pe Pruncul Hristos

Și sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul și pe mama Lui și a plecat în Egipt.

 

Pe când Palestina urzește planuri, Egiptul Îl primește

Sfintei Fecioare Maria, care nu a trecut niciodată dincolo de pragul casei sale, i-a fost poruncit să sufere această încercare pentru binele binecuvântatei nașteri și pentru neîncetatul ei urcuș duhovnicesc. Nu este copleșitor? Pe când Palestina complotează și încearcă să ducă la capăt o conspirație împotriva lui Iisus, Egiptul este cel care Îl primește și Îl protejează pe Cel pentru care sunt planificate comploturile! Aceasta este amintită de Patriarhul Iacob, care de asemenea a căutat ajutor în Egipt (Facerea 45, 25 – 46, 7), anticipând venirea Domnului nostru în acest pământ.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Matei 8, 2, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

Bărbat fiind, Hristos nu evită moartea

Hristos a făgăduit că Se va întrupa, că va trece prin viață, că va propovădui slava împărăției cerurilor, că va propovădui credința și că, prin puterea cuvântului Său, va alunga pe demoni. A făgăduit că va da orbilor vedere, umblare șchiopilor, vorbire muților, auzire surzilor iar morților iertare de păcate și înviere. Toate aceste lucruri le-a făgăduit prin Lege și profeți. Așadar, trebuia ca Hristos, când avea să devină adult, să nu fugă de moartea pe care a evitat-o ca Prunc.

(Petru Hrisologul, Predici 150, 10, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

 

Matei 2, 15: Un Fiu din Egipt

Și au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin prorocul: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”.

 

Fugari la Est și la Vest

Există și altceva valoros de remarcat, un prim fapt cu privire la magi și altul referitor la Prunc. Întrebarea este: de ce magii nu au rămas cu Pruncul? Și de ce Pruncul nu a rămas în Betleem? Toți au fost obligați să fugă imediat după ce au fost primiți cu bucurie: magii în Persia și Sfânta Familie în Egipt. De ce? Aceasta merită o analiză mai profundă. Minunatul plan de mântuire al lui Dumnezeu nu prezenta încredere dacă nu se întrupa Fiul lui Dumnezeu. Dacă Iisus cădea în mâinile lui Irod, viața Sa putea fi îndepărtată prin ucidere. Multe circumstanțe au fost hotărâte providențial în istoria umanității. Chiar dacă trupul Pruncului Hristos era în pericol, unii au îndrăznit să gândească că Acesta nu și-a asumat trupul nostru uman și că venirea Lui a fost ca a unei fantome. Aceste idei lipsite de credință îi distrug în cele din urmă pe cei care nu mărturisesc că Dumnezeu a venit la noi în trup, acesta devenind trupul dumnezeirii Sale.

Conform celor înțelepți, magii au fost trimiși repede în patria lor, însărcinați să transmită învățătura în pământul perșilor, zădărnicind nebunia regelui. Acestuia din urmă i s-a permis ocazia să înțeleagă faptul că punea la cale lucruri imposibile, împotriva profeției și că, în cele din urmă, trebuia să își înăbușe furia și să renunțe la complotul să nebun. Este în puterea Domnului nu doar să-și supună dușmanii, ci să o facă cu atât de multă ușurință, inducând în eroare pe cei vicleni într-un mod specific doar atotputerniciei lui Dumnezeu. În același mod, și egiptenii au fost duși în eroare odinioară [în vremea lui Moise – n.tr.; cf. I Regi 6, 6), averea lor a fost cedată în secret și din iconomia și cu puterea lui Dumnezeu s-a săvârșit minunea cu ei.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Matei 8, 1, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

 

Egiptul, locuința lui Hristos

Lui Iosif, prin urmare, i s-a poruncit să îngăduie acest copil despre care Isaia a spus: Căci Prunc s-a născut nouă; un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire este pe umerii Lui (Isaia 9, 6).

El spunea un Fiu s-a dat nouă pentru că Hristos Domnul s-a născut prunc și a fost numit Fiu al lui Iosif și al Mariei. Referitor la fuga lor în Egipt, Isaia a profețit acestea când a spus: Iată, Domnul vine pe nor ușor și ajunge în Egipt (Isaia 19, 1). Prin aceste cuvinte, făgăduința întrupării Domnului a fost limpede descoperită și dată pe față. De vreme ce Domnul Însuși este invocat ca Răsăritul cel de Sus, Soarele Dreptății (Maleahi 3, 20; Luca 1, 78) este subînțeles că vine pe nor ușor. Prin aceasta, Isaia se referă la faptul că El vine într-un trup preschimbat, trup fără de păcat și prin care și-a acoperit lumina slavei Sale în învelișul norului trupului Său.

Osea, de asemenea, marchează acest moment când spune: Regele lui Israel va pieri. Când Israel era tânăr, Eu îl iubeam. Și din Egipt am chemat pe Fiul Meu (Osea 10, 15–11, 1).

După ce, în perioada Egiptului Antic, păcatul s-a înmulțit, după multe încercări îngăduite de Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, înduioșat de credința poporului față de El, a trimis pe Fiul Său în Egipt. A făcut acest lucru pentru că Egiptul, care a plătit pedeapsa răutății, în vremea lui Moise, poate acum să-L primească pe Hristos, nădejdea mântuirii noastre. Cât de mare a fost mila lui Dumnezeu arătată prin venirea Fiului Său!

Egiptul vechi, care sub Faraon, a stat împotriva lui Dumnezeu cu încăpățânare, devine acum martorul și casa lui Hristos. Milostivirea lui Dumnezeu față de Egipt a fost arătată asupra magilor care au dorit să-l cunoască pe Hristos Domnul. Pentru că, deși magii au îndrăznit să se împotrivească bunătății divine, în vremea lui Moise, acum, văzând doar o singură stea pe cer, au crezut în Fiul lui Dumnezeu. Magicienii mândri erau dați spre pedepsire pentru lipsa lor de credință. Ceilalți au fost duși spre slavă prin credință, din moment ce au crezut că Dumnezeu s-a întrupat, Dumnezeu pe care magii de origine egipteană nu doreau să-L recunoască în măreția Sa divină.

(Cromațiu, Tratat la Matei 6, 1, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

 

Matei 2, 16: Irod ucide pruncii din Betleem

Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte și, trimițând a ucis pe toți pruncii care erau în Betleem și în toate hotarele lui, de doi ani și mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi.

 

Ocrotirea Domnului, prorocită de dinainte

Din dorința de a-L ucide pe Mântuitorul lumii, Irod a trimis cuvânt la Betleem și a poruncit ca toți copiii de doi ani și mai în jos să fie uciși, reprezentând vârsta pe care a auzit-o de la magi. A bănuit că prin porunca sa îl va ucide pe Domnul însuși, izvorul vieții. Sfântul Duh cunoștea această răutate a lui Irod. Solomon, vorbind poporului credincios, spune: Care va da pe fratele meu, cel care suge la sânul mamei sale? (Cântarea Cântărilor 8, 1) Mai mult, prin: „Care va da?” subliniază că Irod nu avea nici o putere asupra Lui, El fiind Domnul și împăratul puterilor. Așadar, Domnul a vorbit în chip adevărat când a mărturisit despre El prin același Solomon, care zice: „Atunci mă vor căuta, dar nu mă vor afla. Pentru că au urât înțelepciunea și n-au luat aminte la Cuvântul lui Dumnezeu și L-au disprețuit” (Pildele lui Solomon 1, 28-30).

Regele David, luminat de Duhul Sfânt, spunea: Tu ești singurul care m-ai născut, ești nădejdea mea, din pântecele maicii mele…Tu ești acoperitorul meu (Psalmul 70, 6).

Moise spune, de asemenea, că Hristos Domnul, prunc fiind, nu putea fi ucis. A mărturisit aceasta cu cuvintele sale: Să nu fierbi iedul în laptele mamei Sale (Ieșirea 23, 19). Prin această afirmație, Moise relevă perspectiva că Hristos Domnul nostru este adevăratul Miel al Domnului, care va să sufere la vremea rânduită.

(Cromațiu, Tratat la Matei 6, 2, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

Hristos i-a abandonat pe micii ostași?

De ce a făcut Hristos aceasta? El este judecătorul gândurilor și cercetătorul cugetului nostru. De ce i-a părăsit pe cei căutați din cauza Lui, fapt știut de El că vor fi uciși, pentru El? El s-a născut rege, împăratul tuturor – cum, dar, a neglijat pe cei care purtau stindardul nevinovăției Sale? De ce a desconsiderat o armată de copii de aceeași vârstă cu El? De ce, așadar, i-a abandonat pe acei care, din același leagăn cu el, au fost tăiați precum o pradă? S-a întâmplat aceasta pentru ca El, care va deveni singurul împărat să se întoarcă împotriva forțelor tuturor dușmanilor? Fraților, Hristos nu a disprețuit pe cei din același leagăn cu El, însă le-a grăbit viața și le-a garantat că vor merge pe calea slavei înainte de a-și trăi viața. El le-a dat posibilitatea să guste slava fără a se osteni. Le-a dăruit cununa înainte ca trupurile lor să crească. A fost dorința lui Hristos să evite păcatele în cinstea virtuții, să se bucure de Rai înaintea petrecerii vieții pe pământ și să fie părtași la viața cerească imediat. Așadar, Hristos a fost cel care a trimis ostașii înainte. Nu i-a abandonat. El i-a adunat în rândurile Sale. Nu i-a lăsat în urmă.

(Petru Hrisologul, Predici 152, 7, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

Primii martiri pentru Hristos

În Betleem, prin urmare, toți copiii au fost uciși. Copiii nevinovați care au murit atunci pentru binele lui Hristos au devenit primii martiri. David se referă la ei când spune: Din gura pruncilor și a celor ce sug ai săvârșit laudă, pentru vrăjmașii tăi, ca să amuțești pe vrăjmaș și pe răzbunător (Psalmul 8, 2)…. Căci în această persecuție, chiar și pruncii mici și cei care alăptau au fost uciși pentru Hristos și au ajuns la lauda desăvârșită a martiriului. Nelegiuitul Irod, între timp, a fost omorât, omul care a pus mâna pe regat ca să se apere de Împăratul cerului. Așadar, acei copii binecuvântați au meritul deplin față de alții. Au fost primii care au fost vrednici să moară în numele lui Hristos.

(Cromațiu, Tratat la Matei 6, 2, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

De doi ani și mai puțin

Irod a dat poruncă ca nu doar copii din Betleem, ci și cei din împrejurimile orașului să fie uciși, gândind că printre mulțimea acelora uciși se va găsi și cel căutat. Acesta a poruncit să fie uciși cei de doi ani și mai în jos. El a calculat cât timp a trecut de la întruparea Domnului, luând în considerare timpul petrecut de magii în călătoria lor și cel pe care l-a petrecut pe tron. Însă Hristos a fost luat din Betleem odată ce noaptea sosise. Nu poate fi posibil ca nașterea Domnului să fie cauza uciderii pruncilor. Însă, divulgarea uciderii pruncilor de către Irod a marcat începutul unui lung lanț de nelegiuiri. Chiar și cei care L-au răstignit pe Hristos nu erau atât de înrăiți în momentul arestării lui Hristos. Mai curând, au devenit astfel în momentul când s-au angajat să-L ucidă pe Hristos. Și totuși, pentru binele lui Hristos, pruncii vor primi răsplată prin martiriul lor.

     (Teodor de Mopsuestia, Fragmentul 9, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

 

Matei 2, 17-18: Plângere în Rama

Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia prorocul: „Glas în Rama s-a auzit, plângere și tânguire multă; Rahela își plânge copiii și nu voiește să fie mângâiată pentru că nu sunt”.

 

Tânguirea mamelor și a copiilor

Glas s-a auzit în Rama (Ieremia 31, 15; 40, 1). Rama a fost orașul lui Saul. Saul era din seminția lui Veniamin, fiul Rahelei, al cărei mormânt se află în Betleem, unde aceste fapte nelegiuite s-au săvârșit. Prin urmare, pruncii au fost uciși în Betleem, unde se află mormântul Rahelei. De aceea, Rahela este înfățișată ca plângând pe copii (Facerea 35, 16-20). Înțelesul „plânsului” se descoperă a fi lacrimile pruncilor; apoi, înțelesul „plânsului” se arată a fi jalea mamelor. Copiii plângeau pentru că au fost separați de propriile lor mame. Acestea se tânguiau pentru că au fost lipsite de copii, inima fiindu-le străpunsă pentru despărțirea de ei. Și este posibil de observat o mai mare amărăciune a mamelor care au rămas decât a copiilor uciși. Pentru că pruncii au suferit un singur moment de durere, fiind separați de mamele lor, nu pentru că au fost conduși spre moarte. Aceștia nu au simțit teama de moarte. Mamele însă, au experimentat o suferință dublă: în primul rând, și-au văzut proprii copii dați la moarte, iar în cel de-al doilea rând, copiii au fost smulși din brațele mamelor. Pentru copii, moartea a adus binecuvântare durerii lor, pentru mame însă, memoria pruncilor continuă să înnoiască tânguirea.

(Autor necunoscut, Lucrare incompletă la Matei 2, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

 

Matei 2, 19: După ce a murit Irod

După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif în Egipt.

 

Iosif prefigurează apostolatul

După moartea lui Irod, Iosif a fost înștiințat de înger să se întoarcă în Iudeea cu pruncul și mama Sa. Când s-a întors, a auzit că domnește Arhelau, fiul lui Irod. S-a temut să meargă, dar îngerul Domnului l-a îndemnat să treacă în părțile Galileii și au locuit în orașul Nazaret… Iosif se aseamănă cu apostolii lui Hristos, cărora le-a încredințat sarcina răspândirii veștii despre El. Asemănător a ceea ce s-a întâmplat cu Iosif, după moartea lui Irod, apostolii au trebuit să facă față aceluiași gen de oameni care au cauzat suferință Domnului Hristos. Apostolilor le-a fost poruncit să predice iudeilor, trimiși fiind pentru oile pierdute ale casei lui Israel. Însă, când au văzut că puterea rămânea în mâinile necredinței moștenite, s-au temut și s-au retras.

(Sfântul Ilarie de Poitiers, Omilii la Matei 2, 1, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

 

Matei 2, 20-21: Întoarcerea în Israel

Și i-a zis: Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului. Iosif, sculându-se, a luat Pruncul și pe mama Lui și a venit în pământul lui Israel.

 

Întâietatea Pruncului în fața mamei

Poți observa de ce Iosif nu a fost ales soțul Mariei, ci însoțitorul acesteia? Când s-a dus și s-a întors din Egipt, cine ar fi însoțit-o în aceste grele încercări, dacă nu era căsătorită? Pentru că într-adevăr, la prima vedere, Maria avea grijă de prunc și Iosif o supraveghea. De fapt, însă, Pruncul avea grijă de mamă și Iosif era supravegheat… Nici nu era binecuvântarea Fiului de a avea o așa mamă, ci binecuvântată era ea, de a avea un așa Fiu. Fecioara Maria își spunea: Iată, de cum mă vor ferici toate neamurile (Luca 1, 48).

(Autor necunoscut, Lucrare incompletă la Matei 2, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

 

Matei 2, 22: Retragerea în Galileea

Și auzind că domnește Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo și, luând poruncă, în vis, s-a dus în părțile Galileii.

 

În locul tatălui său, Irod

Poți să remarci alternarea între detașare și tensiune? Iosif a lăsat pământul străin și s-a întors în pământul strămoșilor lui, văzând uciderea pruncilor în faptă. Părăsind casa din Betleem, el constată din nou urmele pericolului anterior. Aude că fiul tiranului Irod este viu și domnește ca rege. Cum era posibil ca Arhelau să fie rege al Iudeii când Ponțiu Pilat era la putere? Moartea lui Irod se produsese recent, iar regatul nu fusese încă împărțit. Dar, înainte ca Irod să moară, fiul său i-a luat locul la putere…dar dacă Iosif s-a temut să meargă în Iudeea, spun ei, din pricina lui Arhelau, trebuia să fie prevăzător în egală măsură în Galileea din cauza lui Irod Antipa. Dar să lăsăm necercetat de acum restul întrebării privitoare la schimbarea locului reședinței sale, pentru că fiecare impuls i-a dus departe de Betleem și hotarele sale.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Matei 9, 4, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

Iosif se retrage în Galileea

După uciderea pruncilor, tânărul Arhelau era convins că nu va avea de ce să se teamă. Pruncii din Betleem și Cel pe care îl căutau au fost eliminați prin ucidere. După ce a văzut modul cum a murit tatăl său, Arhelau a devenit mai conștient de ceea ce s-a petrecut și mult mai sârguincios în lupta cu fărădelegea. De aceea, Iosif, datorită pericolului, a lăsat Iudeea pentru Nazaret, dar, în același timp, avea multă dragoste pentru casa sa. Și, pentru a fi mai sigur, a primit poruncă de la înger despre aceasta.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Matei 9, 4, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

 

Matei 2, 23: Locuind în Nazaret

Și venind a locuit în orașul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin proroci, că Nazarinean Se va chema.

 

Scurt cuvânt asupra semnificației profetice a scripturii

Dacă acest verset putea fi găsit în Scriptură, el nu ar fi zis: „pentru că s-a spus de profeți”, dar putea spune mai clar: „Pentru că s-a spus de un profet”. În cazul nostru, vorbind despre profeți în general, ne-a arătat că nu a luat cuvintele din Scriptură, ci mai curând a făcut aluzii la sensul din Scriptură. „Nazarinean” are înțeles de „sfânt”. Fiecare carte din Scriptură atestă că Domnul era „sfânt”. Putem vedea în alt mod ceea ce s-a scris… în evreiește, la Isaia: O mlădiță va ieși din tulpina lui Iesei, un nazarinean din rădăcinile lui (Isaia 11, 1).

(Fericitul Ieronim, Comentariu la Matei 1, 2, 23, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

De ce nazireu?

Domnul și Mântuitorul nostru este numit „nazarinean” ca și numele locului, orașul Nazaret, ca și ritualul Legii. Cei care sunt numiți nazirei, conform Legii, făgăduiesc Domnului fecioria vieții, menținând jurământul prin pletele capului, pe care autoritatea Legii îi obligă să le ofere ca jertfă (Numeri 6). Prin urmare, pentru că Hristos este Stăpânul și conducătorul fiecărui act de sfințenie și credință, Cel care a spus prin proroc: Fiți sfinți, precum Eu sunt sfânt (Levitic 11, 44; 19, 2; 20, 7), nu era nedrept să fie numit „nazireu”. El a fost Cel care, urmând adevărul din Lege, a oferit ca ofrandă Tatălui, propriul Său Trup. David psalmistul vorbește despre această ofrandă când a spus despre Domnul, Cum s-a jurat Domnului și a făgăduit Dumnezeului lui Iacob (Psalmul 131, 2). Domnul s-a arătat El Însuși ca nazireu la timpul când s-a întrupat.

(Cromațiu, Tratat la Matei 7, 2, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

Crescând în sfințenie

Rădăcina cuvântului „nazarinean” poate fi interpretată ca însemnând „sfânt” sau, conform unora, „floare”, aceasta fiind denumirea găsită în mai multe locuri. Căci Daniil Prorocul îl numește pe El „Sfânt” sau Sfântul sfinților. De asemenea, găsim în Isaia cuvintele: O mlădiță din tulpina lui Iesei va ieși și un lăstar din rădăcinile lui va da (Isaia 11, 1). Chiar și Domnul spune despre El în Cântarea Cântărilor: „Eu sunt floarea din câmpie, crinul din văi” (Cântarea Cântărilor 2, 1).

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Fragmentul 16, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

Nazarinean înțeles prin intermediul profeților

Când spune „prin profeți” nu „printr-un profet”, el clarifică un termen nederivat de la vreo autoritate profetică precisă. El vorbește în urma tuturor înțelesurilor presupuse pe care le-a adunat de la profeți. Căci Iisus a fost denumit „nazarinean” de toți profeții, pentru că este sfânt sau poate a citat alți profeți făcând aceste aserțiuni, pe care nu-i recunoaștem drept canonici. Și, având în vedere că s-a profețit acest lucru, Sfântul Apostol Filip subliniază clar aceasta, când îi spune lui Natanael: „Am aflat pe Acela despre care au scris Moise în Lege și prorocii, pe Iisus, Fiul lui Iosif din Nazaret” (Ioan 1, 45). Așadar, știind că a fost profețit, răspunsul lui Natanael a fost o confirmare a acestui lucru: Din Nazaret poate fi ceva bun? (Ioan 1, 46).

(Autor necunoscut, Lucrare incompletă la Matei 2, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

 

Citește despre: