Toma, un Geamăn în cuvânt

Comentarii patristice

Toma, un Geamăn în cuvânt

    • Toma, un Geamăn în cuvânt
      Toma, un Geamăn în cuvânt

      Toma, un Geamăn în cuvânt

Toma este numit didimul, care înseamnăgeamăn, pentru căera ca un fel de geamăn în cuvânt, scriind lucrurile divine în două moduri.

(In. 20, 24) Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus.

Toma este numit didimul, care înseamnăgeamăn, pentru căera ca un fel de geamăn în cuvânt, scriind lucrurile divine în două moduri, luându-L drept model pe Hristos, care a vorbit celor din afara cercului Său în parabole, iar ucenicilor Săi le-a vorbit în taină despre orice. Şi nu este nepotrivit să spui că ucenicii autentici ai lui Hristos obţin acest dublu echipament în cuvântul pe care Toma, probabil l-a avut deja și mai apoi, după aceea. Dar se poate spune că explicaţia acestuia singur a fost amintită pentru că evanghelistul era preocupat de faptul că grecii, intrând în contact cu Evanghelia, trebuiau să observe particularităţile interpretării singurului nume îndeosebi interpretat, pentru a căuta cauza numelui său alcătuit pe urmă şi în greacă.

(Origen, Fragment 106 La Evanghelia după Ioan, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)