Păcatul este o boală a sufletului ce se răsfrânge în lucru, în cuvânt și în gând

Cuvinte duhovnicești

Păcatul este o boală a sufletului ce se răsfrânge în lucru, în cuvânt și în gând

    • Păcatul este o boală a sufletului ce se răsfrânge în lucru, în cuvânt și în gând
      Păcatul este o boală a sufletului ce se răsfrânge în lucru, în cuvânt și în gând

      Păcatul este o boală a sufletului ce se răsfrânge în lucru, în cuvânt și în gând

Oamenii pătimași cred că patimile sunt bune, că îi odihnesc și că îi bucură. Diavolul își ascunde în tot chipul ademenirile din fața celor ce nu cunosc tainele creștinătății. Orice patimă și orice păcat spurcă haina sufletului nostru și ne izgonește din Împărăția Cerurilor.

Păcatul este o boală a sufletului și o poftă de bogăție, slavă și desfătare ce se răsfrânge în lucru, în cuvânt și în gând. Orice păcat se săvârșește după pierderea harului lui Dumnezeu în urma neputinței gândului, în urma uitării lui Dumnezeu, în urma lipsei grijii de a ne sfinți, din pricina prea bunei păreri de sine. Din cauza prea bunei păreri de sine pleacă de la om harul lui Dumnezeu și atunci se apropie de el Satana cu ispitirea. Celor iubitori de plăceri, diavolul mai întâi de toate le introduce în conștiință, sub forma unei momeli, gândul iubirii de plăceri. Prin repetarea gândului, demonul ațâță poftele oamenilor de slavă deșartă, de avuții, de desfrânări. Păcatul apare întotdeauna în fața noastră ca o oarecare momeală înșelătoare de gând. De îndată ce omul se va îndulci cu acest gând, duhul cel rău îl atrage spre săvârșirea păcatului cu fapta. Tocmai de aceea Domnul Iisus Hristos, retezând înseși rădăcinile păcatului, poruncește să nu îngăduim poftele păcătoase.

Sub acțiunea gândurilor, simțirilor și faptelor păcătoase se alcătuiesc patimile sau deprinderile bolnăvicioase, din care trei sunt principale: mândria, interesul egoist și pofta trupească. Patima cea mai primejdioasă este mândria. Ea este începutul păcatului și moartea sufletului (Ecclesiasticul 10, 13). Cel mândru se gândește că are ceva, în timp ce el nu are nimic și cade într-o absurdă părere de sine. Mândria este unită cu nesimțirea bolii sufletești și cu ura față de cei ce dau pe față această patimă. Prorocul David zice despre cei mândri: „Răzvrătirea celor ce Te urăsc pe Tine se urcă pururea spre Tine” (Psalmul 73, 24). Cei mândri suni mânioși, supărăcioși, nemișcați spre bine, iubitori de slavă deșartă, invidioși, neiubitori de oameni, răzbunători, vicleni, ranchiunoși, certăreți, înfumurați, nemilostivi. Mândria și mânia arată că omul este departe de Dumnezeu. Mândria este răul suprem, într-însa se descoperă minciuna, întristarea nemăsurată, limita nebuniei, ipocrizia, mâhnirea, chinul.

Oamenii pătimași cred că patimile sunt bune, că îi odihnesc și că îi bucură. Diavolul își ascunde în tot chipul ademenirile din fața celor ce nu cunosc tainele creștinătății. Orice patimă și orice păcat spurcă haina sufletului nostru și ne izgonește din Împărăția Cerurilor.

Cei ce acționează potrivit patimilor îl disprețuiesc pe Dumnezeu, păcătuind în fața Lui ca si cum El n-ar vedea păcatul. Dreapta credință nu e de nici un folos pentru cei ce trăiesc întru fărădelegi și dau un rău exemplu altora.

Un suflet care are boala păcatului se cuvine să-și îndrepte toată grija spre aflarea și tămăduirea păcatelor sale. Să caute tămăduire la doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, la Domnul Iisus, căci altminteri ce răspuns va da sufletul spre îndreptățirea sa la Înfricoșata Judecată, dacă se va dovedi atunci bolnav de patimi? Nimeni nu se poate elibera prin propriile sale puteri de patimile în mreaja cărora îl încurcă diavolul. Patimile apar în ochii omului ca ceva de care nu mai poate scăpa. Patimile îi târăsc dorința spre ele, trezesc poftele într-însul și îl încredințează că oamenii se nasc numai pentru a se desfăta cu plăcerile trupești. Puterea de eliberare din robia patimilor se găsește în mâinile Unuia Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Această putere el a primit-o de la Dumnezeu-Tatăl prin primirea Crucii și a morții.

(Sfântul Simeon Noul TeologȚelul vieții creștine, în vol. Comorile Pustiei, p. 24-26)

Citește despre: