Racla cu moaştele Sfântului Gherasim din Kefalonia

După a doua strămutare, un sicriu improvizat a adăpostit sfintele moaşte aşezate pe un tetrapod în partea de sud a bisericii, aproape de catapeteasmă, în anii următori, prin grija monahiilor, şi în special a episcopului Ieremia de Mainis, ocrotitorul mănăstirii din anul 1596 până în 1642, o raclă mai frumoasă îl va primi pe Sfânt.

Prima mărturie despre racla sfântului o avem de la stareţul Ierotei, care, în raportul său din anul 1648 despre cutremurele din Kefalonia ale anului 1637, consemnează: „aceste sfinte Moaşte sunt astăzi intacte înlăuntrul raclei pe care am adus-o aurită din Veneţia din ordinul si încuviinţarea dumnezeiescului meu stareţ Daniil, întru pomenirea lui, aşa cum se vede numele meu înscris pe aceasta, alături de numele lui”. Din consemnarea istorică de mai sus reiese că racla era aurită si că numele donatorului, stareţul Daniil, era înscris pe aceasta, precum şi al nepotului său, adică al stareţului Ierotei, cel care a scris raportul. Cu toate acestea, nu avem însă nici o menţiune istorică despre această raclă a stareţului.

Oare este racla cea mare de astăzi, fixă, care, într-adevăr, până în anul 1940 era aurită, aşa cum mărturisesc călugăriţele, şi aşa cum am văzut şi eu bucăţi sculptate de lemn aurit, care au fost desprinse în timpul căptuşirii, aşa cum vom scrie? În părţile rămase neacoperite, n-am descoperit însă nici o consemnare, dar nici maicile nu-şi amintesc că a existat o parte acoperită. Dar ceea ce este mai curios este faptul că nici despre prezenta raclă nu există nici o mărturie.

În deschizătura acestei mari racle de lemn se găseşte o răcliţă „coşciug”, „cassa” (Ilie Tsitselis o numeşte „grămăjoară de argint”) de lemn argintat, în cele trei părţi cu geamuri, în care este susţinut cu curele de picioare trupul Sfântului Gherasim. Această răcliţă împreună cu moaştele se ridică vertical în timpul sărbătorilor şi cu ea se face procesiune. Pe această parte din faţă, când se găseşte în poziţie verticală, se poate citi pe o plăcuţă de argint sub formă de inimă: „Cu cheltuiala şi din dorinţa preacuviosului între ieromonahi şi îndrumător întru Domnul, Daniil Balsamos, în anul 1748”. Despre aceasta, istoricul Ilie Tsitselis scrie că este lucrarea „unui renumit sculptor italian”. Prin urmare, răcliţa, conform mărturiilor, a fost construită prin grija lui Daniel Balsamos, afară de cazul în care consemnarea nu se referă la căptuşeala argintată a raclei.

La uşa raclei celei mari există o imagine care reconstituie adormirea Sfântului. În partea stângă jos citim: „Nu trece cu vederea, Sfinte, pe cel care se roagă pentru sufletul preacuviosului Daniel Balsamos, din a cărui grijă este istorisită sfânta şi strălucitoarea ta adormire de către Constantin, şi mântuieşte-l de păcatele săvârşite”.

Prin urmare, osteneala lui Daniel Balsamos a fost consemnată de aghiograful Constantin numai pe pânză, nu şi pe marea raclă. Dacă ar fi fost construită pe cheltuiala şi prin grija aceluiaşi, oricum undeva, pe partea din afară, ar fi fost scris numele lui Daniil, aşa cum s-a făcut cu racla mică şi cu textul aghiografic. Prin urmare, este sigur că racla mare nu este lucrarea strădaniei lui Daniil. Dar a cui? Din datele de mai sus, este probabil, în mare măsură, că racla mare din lemn aurit s-a făcut cu cheltuiala stareţului Daniel şi prin grija nepotului său, stareţul Ierotei, înainte de anul 1648 după Hristos. Undeva jos, pe căptuşeala argintată sau pe pânza aghiografică se găsesc scrise numele donatorilor, al stareţilor Daniel şi Ierotei, dacă nu cumva s-au şters între timp.

Şi despre racla mică ne exprimăm părerea probabilă că şi aceasta este a stareţului Daniel şi că Daniel Balsamos a căptuşit-o cu argintul mănăstirii în 1748, aşa cum se scrie pe placă.

Nu respingem însă şi mărturia că a fost făcută prin grija lui Daniel Balsamos, care a trăit cu o sută de ani după stareţul Daniel, pentru că va fi fost stricată din pricina strămutării raclei mici în procesiunile mici şi mari. Şi aceasta pentru că nu era posibil ca stareţul să fi trecut cu vederea moaştele sfântului şi să se gândească doar la racla cea mare. Oricum, va fi făcut ceva deplin. Şi, într-adevăr, cele două racle sunt frumoase şi impunătoare.

Racla mare, care este aşezată deasupra mormântului sfântului, a fost căptuşită exterior cu reprezentări sculptate, argintate în partea din faţă şi pieziş în partea dreaptă, de jos până la acoperiş. Aceste părţi vizibile închinătorilor, realizate prin grija Mitropolitului Gherman Rubani în anul 1940, aşa cum se scrie pe plăcuţa din partea dreaptă de jos a uşii: „cu cheltuiala sfintei mănăstiri şi din argintul dăruit de închinătorii evlavioşi", reprezintă lucrarea argintarului Ioan A. Nikitopoulos, aşa cum se consemnează în partea de jos a uşii, în mijloc. Într-adevăr, reprezentările argintate ale căptuşelii sunt minunate!

În partea stângă jos a fundalului sunt reprezentaţi cei vindecaţi, care îi mulţumesc sfântului şi oferă daruri. La mijlocul fundamentului este reprezentată procesiunea cu sfintele moaşte. În partea stângă a bazei fundamentului este redată salvarea demonizatei care a căzut în cisternă, aşa cum consemnează biografia. În partea de sus a uşii, în mijloc, se află Sfântul Gherasim în picioare, între doi îngeri. În stânga şi dreapta sunt reprezentaţi în continuare îngeri. Pe acoperiş este reprezentat în continuare Dumnezeu Tatăl. în partea de jos a laturii oblice este reprezentată Aflarea icoanei Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu de către preotul Balsamos şi predarea acesteia Sfântului. În partea de sus se află sfântul înconjurat de călugăriţe, învăţându-le pe acestea. Celelalte două părţi au fost acoperite cu poleială de argint.

Este important de consemnat faptul că pentru procesiunea cu sfintele moaşte a fost construită o turlă portabilă pentru racla cea mică, căptuşită cu acoperământ argintat. Racla mică cu sfintele moaşte se înalţă vertical şi se aşează în partea de sud, în uşa Sfântului Altar, spre închinare, în ajunul sărbătorilor de 16 august şi 20 octombrie. După Dumnezeiasca Liturghie a Praznicelor se face procesiune generală până la Platanos. La întoarcere se aşează din nou în uşa de miazăzi a Sfântului Altar şi rămâne în picioare până la odovania praznicelor, adică 23 august şi 26 octombrie. Şi din nou, după Dumnezeiasca Liturghie a Odovaniei, se face procesiune cu sfântul de la mănăstire până la semănături şi la întoarcere sfântul este pus în poziţie verticală în racla mare.

De asemenea, este ridicat şi în Sâmbăta cea Mare şi rămâne în uşa altarului până la Duminica Tomei, când după Dumnezeiasca Liturghie se face procesiune până la Platanos şi printre semănături se revine în biserică şi se aşează înlăuntrul raclei celei mari. Într-adevăr, procesiunile sunt mişcătoare, pentru că până astăzi sfântul îşi continuă lucrarea sa duhovnicească şi lucrătoare, pe care a început-o în urmă cu patru veacuri şi pentru că mulţimi de bolnavi sau sănătoşi vin să ceară mijlocirea şi binecuvântarea lui. Câtă dreptate are cuvântul Sfintei Scripturi: „Cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac”! (I Ioan 2, 37).

(Pr. Constantin Gkeli, Sfântul Gherasim Kefalonitul, traducere de pr. Victor Manolache, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2009, pp.128-133)

Ultimele din categorie