Născut în Trapezunt, Sfântul Atanasie a rămas orfan de mic, fiind crescut de către un ofițer. Era atras de iubirea Domnului încă din copilărie, jucând rolul de egumen pentru prietenii lui, prevestind, astfel, că avea să devină stareț. După ce a terminat studiile, a îmbrățișat chipul monahal. Avea grijă să împartă cele pregătite pentru masă, în așa fel încât el să mănânce doar anafura sfințită de după Sfânta Liturghie, fără ca ceilalți să își dea seama.

Aflând că starețul său dorește să îl facă egumen al mănăstirii, Sfântul Atanasie a fugit în muntele Athos și a deprins viața pustnicească de la câțiva dintre frații ce se sălășluiseră acolo. Apoi, aflând că împăratul Nichifor al Răsăritului urma să viziteze Muntele Athos, a fugit și din locul acela, știind că îl cunoaște, și s-a dus la o mănăstire unde se prefăcea că este un neînvățat. Dar fiind găsit, în cele din urmă, l-a rugat pe împărat să nu îl ia din Muntele Athos, ci să îi dea bani să construiască acolo o biserică.

Fugind de slava oamenilor, Sfântul Atanasie s-a retras la capătul muntelui, în locul numit Melanos, unde a primit și darul lacrimilor. Căutat de împăratul Nichifor, care dorea și el să se călugărească, Sfântul Atanasie a primit cererea de a construi o mănăstire, Marea Lavră de astăzi, reunind schiturile existente într-o singură comunitate. Tot în vremea vieții lui au mai fost înființate Mănăstirile Iviron, Esfigmenu și Vatopedi. Stabilind o rânduială de obște, precum în vechile mănăstiri ale Palestinei, sfântul s-a lovit de opoziția unora dintre călugării în viața cărora dorea să pună această rânduială. Cuviosul a trecut la Domnul după ce s-a prăbușit peste el cupola unei noi biserici pe care o construia, Maica Domnului arătându-se monahilor și spunându-le să îl cinstească pe Atanasie ca pe un sfânt.