„Omul cel mai înalt înaintea lui Dumnezeu este cel care stă în genunchi şi se roagă“

Interviu

„Omul cel mai înalt înaintea lui Dumnezeu este cel care stă în genunchi şi se roagă“

Intrând în biserică, avem tendinţa să îngenunchem, răspunzând parcă unei chemări interioare. Se pare că aşa reuşim să comunicăm cel mai bine cu Părintele ceresc, faţă de care ne exprimăm, prin acest act de cult, respectul, supunerea, smerenia şi dragostea. În cele ce urmează, pr. Costel Mareş, protopopul Protopopiatului Moineşti, ne-a arătat profunzimea gestului îngenuncherii, răspunzându-ne la întrebarea dacă este o împietate practicarea acestuia în perioada dintre Înviere şi Cincizecime.

Părinte protopop, care este explicaţia îngenuncherii la rugăciune?

Îngenuncherea, însoţită de cele mai multe ori de metanii, este o formă de cinstire a lui Dumnezeu şi de exprimare a sentimentului nostru de respect, smerenie şi supunere faţă de El. Îngenuncherea este un act de cult prin care trupul împreună cu sufletul cinstesc prezenţa lui Dumnezeu, pentru că prin rugăciune omul intră în dialog cu Dumnezeu. 

Sunt anumite rugăciuni - la biserică sau acasă - care impun acest lucru?

Omul cel mai înalt înaintea lui Dumnezeu este cel care stă în genunchi şi se roagă. Credincioşii îngenunchează de cum intră într-o biserică pentru a spune o rugăciune înaintea icoanei. Îngenunchează şi la momentele din timpul slujbei şi, mai ales, la Sfânta Liturghie: la citirea Sfintei Evanghelii, la Vohodul mic sau ieşirea cu Sfânta Evanghelie, la Vohodul mare sau ieşirea cu cinstitele Daruri, la rostirea Crezului, în timpul Epiclezei sau al momentului de prefacere a Darurilor de pâine şi de vin în Trupul şi Sângele Domnului, la Axion - atunci când este invocată Maica lui Dumnezeu, în timpul rostirii sau cântării rugăciunii domneşti „Tatăl nostru“ şi în alte momente din sfintele slujbe şi, până la urmă, atunci când simte fiecare.

Acasă, consider că fiecare dintre noi poate conştientiza că stând în genunchi se simte mai aproape de Cel de sus. 

Dar, fie că stăm în genunchi, fie că stăm în picioare la rugăciune, important e să avem mintea la Dumnezeu. Dacă ne ajută mai mult la rugăciune statul în picioare, să stăm în picioare, dacă simţim că avem o comuniune mai bună cu Părintele ceresc din genunchi, să stăm în genunchi.

„Diavolul turbează atunci când cineva se roagă“

Se poate ca acest gest de smerenie să îndepărteze gândurile care împrăştie mintea?

Da. Îngenuncherea poate fi de folos în această privinţă, însă nu este de ajuns. Rugăciunea presupune foarte multă strădanie din partea noastră. Părintele Porfirie spunea despre gândurile care ne vin în minte, încercând să o abată de la rugăciune, că sunt ca nişte avioane. „Întâi le auzi departe, foarte încet, ca pe un zgomot, fără insistenţă puternică. Apoi, zgomotul creşte şi, când ajung deasupra capului tău, te copleşesc cu vuietul lor, apoi trec mai departe. Dar, dacă intri în conversaţie cu aceste gânduri, ele fac din mintea ta aeroport“. Şi tot acest înţelept duhovnic ne-a învăţat şi cum să le biruim: „Aşadar, mai întâi, trebuie să nu le dăm atenţie, adică să le laşi să treacă peste capul tău. În al doilea rând, să chemăm ajutorul lui Dumnezeu mai cu stăruinţă şi al îngerului păzitor, iar în al treilea rând, să nu ne deschidem inima către o conversaţie cu gândurile rele. Diavolul turbează atunci când cineva se roagă; aşa se explică de ce suntem atât de atacaţi când ne rugăm“.

Sunt şi rugăciuni care se pot rosti din poziţia şezând? Există o îngăduinţă în acest sens pentru anumite categorii de persoane?

Trebuie să înţelegem că prin rugăciune ne întâlnim cu Domnul nostru, cu Maica Sa, cu sfinţii Săi. Or, când ai o astfel de întâlnire, nu te poţi duce şi nici sta oricum. Decât doar în cazul în care o boală nemiloasă te-a ţintuit la pat. Cred că aici intră, în categoria aceasta a îngăduinţelor de care aminteaţi, şi persoanele în vârstă, mai ales când rugăciunea durează mai mult.

Se îngenunchează sau se fac metanii în această perioadă - până la Cincizecime?

Dacă luăm litera canoanelor, şi aici mă refer la Canonul 20 al Sinodului I Ecumenic, la Canonul 66 al Sinodului Trulan, Canonul 15 al Sfântului Petru al Alexandriei şi 91 al Sfântului Vasile cel Mare, vedem că în zi de duminică, ca şi în toată perioada Cincizecimii, adică între Paşti şi Rusalii, este recomandat ca rugăciunile să se facă stând în picioare. Trebuie avut în vedere însă faptul că aceste hotărâri canonice au fost luate în vremea respectivă, foarte îndepărtată, când participarea credincioşilor la slujbele divine se făcea cu regularitate, erau mult mai ancoraţi în viaţa Bisericii. Trebuie să ştim care era în trecut şi care este astăzi sensul îngenuncherii. În Biserica veche, îngenuncherea era interzisă în această perioadă, ca şi duminica, pentru că acest act de cult era privit ca expresie a pocăinţei, a părerii de rău, a plângerii pentru păcatele săvârşite, ceea ce era în totală contradicţie cu starea de bucurie pe care o crea perioada pascală. Pentru credincioşii din prezent, îngenuncherea este un gest prin care exprimăm nu atât pocăinţa sau păcătoşenia, ci mai mult smerenia în faţa lui Dumnezeu şi stăruinţa în rugăciune. În felul acesta, îngenuncherea, respectiv metaniile, nu mai contravin caracterului acestuia sărbătoresc al duminicii sau perioadei dintre Sfânta Înviere şi Rusalii sau Cincizecime.

Ca act de pocăinţă, plângere pentru păcate şi spăşire, îngenuncherile şi metaniile nu pot fi justificate şi practicate în această perioadă de bucurie. Pe când ca semne de evlavie şi respect, ele sunt îngăduite. Nu văd cu ce împietează îngenuncherea la anumite momente din timpul Sfintei Liturghii, sau la Taina Sfântului Maslu, sau la Taina Spovedaniei.

În unele parohii eşti atenţionat dacă îngenunchezi în biserică în această perioadă...

Da, e tendinţa aceasta de a pune accent pe formă, nu pe fond. Aplicarea unei rânduieli în litera şi nu în duhul ei, evlavia superficială şi habotnică pot duce, din păcate, la astfel de atitudini nedorite. Se poate ca un om, care ajunge la biserică în noaptea de Înviere, să facă acest gest prima sau ultima oară. Dacă el, urmând unei chemări lăuntrice, doreşte să îngenuncheze atunci, dar este oprit într-o manieră neinspirată, se poate sminti. Consider că nimeni nu are dreptul de a judeca pe cel ce îngenunchează în biserică, smerindu-şi trupul şi sufletul spre slava lui Dumnezeu.

Ar fi de preferat să se conformeze, cel aflat în genunchi, observaţiei, ridicându-se?

Da, aşa ar fi cel mai bine. Să primească observaţia sau mustrarea cu smerenie. În biserică învăţăm să suportăm nedreptăţile altora, spunea un om duhovnicesc. Pentru că şi aceasta poate fi o nedreptate, nu? Că te ruşinezi atunci, te simţi atât de neînvăţat în cele sfinte...

Odihnire în bucuria pascală

Dar închinăciuni se fac fără nici o oprelişte?

Da. Închinăciunea, ca şi metania, semnifică căderea, căreia este supusă fiinţa umană, dar şi ridicarea, la care este chemată de Dumnezeu. Ea ne aminteşte de cel ce cade şi preamăreşte pe Cel ce cheamă la ridicare şi ridică pe cel căzut. Privit astfel, acest act liturgic nu ar trebui să înceteze nici într-o zi sau perioadă a anului bisericesc. Faţă de metanie, gest mai profund de pocăinţă, act complet de plângere pentru păcate, ca modalitate de exprimare cu trupul, închinăciunea presupune o osteneală mai uşoară. Dar, repet, eu nu văd nici o împietate în a face metanii şi îngenuncheri şi în această perioadă, mai ales noi, creştinii mireni. Pentru monahi, care au un canon zilnic cu multe metanii, această perioadă este una de odihnire în bucuria pascală.

Care este canonul de rugăciune de acasă al fiecăruia dintre noi în această perioadă?

Canonul de rugăciune personală nu diferă de cel din timpul anului, decât doar că în Săptămâna Luminată nu se citesc acatiste, paraclise etc., ci în locul fiecăreia dintre aceste rugăciuni se citesc Ceasurile Paştilor. Din Duminica Tomii până la Înălţare, în locul Acatistului Mântuitorului se citeşte Acatistul Învierii. Şi încă ceva: tot până la Înălţare, la rugăciunile începătoare, „Împărate ceresc...“ este înlocuit cu „Hristos a înviat...“, iar de la Înălţare până la Rusalii se începe direct cu „Sfinte Dumnezeule“. Să facem tot ceea ce simţim că ne ajută să prelungim lumina Învierii, care ne umple de pace şi linişte sufletească.