Ofranda

Minuni - Vindecări - Vedenii

Ofranda

    • Ofranda
      Ofranda

      Ofranda

- Clarvăzătorul meu, fă să ajungem la ţărmul tău şi o să-ţi aduc corăbioara de argint înfăşurată în panglică, a făgăduit atunci.
O oră întreagă s-au luptat cu valurile, după aceea urmând să se liniştească toţi. Furtuna a încetat iar corabia a intrat mândră în port. Bureţii toţi au fost aruncaţi în mare, dar căpitanul Chiriacos nu era supărat de aceasta.

Căpitanul Chiriacos din insula Simi, un om cu frică de Dumnezeu, un lup de mare, în fiecare an înainte de a pleca în Barbaria cu corabia lui, se ducea la mănăstirea Clarvăzătorului cu lumânări şi ulei, lipea 5 lire pe fruntea arhanghelului şi lua pe preot să sfinţească corabia.

Aşa a făcut şi în această călătorie. Dintr-o dată a bătut vânt din acelea care se întâmplau o dată pe lună. Ca să nu piardă acest timp prielnic, căpitanul a legat parâmele, a ridicat ancora şi a lăsat pânzele. După aceea a aruncat aghiazmă în mare şi a plecat cu “Împărăteasa” corabie cu trei catarge. Până să ajungă în capătul portului, corabia trăgea cu greu prin nisip.

- Jos pânzele, băieţi, apucaţi vâslele. O să ne lovim, a strigat căpitanul Chiriacos. Aruncaţi ancora şi veniţi toţi aici.

Imediat tot echipajul - scufundători, vâslitori - s-au adunat în jurul lui. Acela a adus din cabină icoana Sfântului Nicolae şi a arhanghelului şi ţinând Evanghelia le-a zis special:

- O să juraţi toţi, în afară de un scufundător venit nou.
- Jură şi tu, Mihail.
-Eu nu mă jur. Nu m-am jurat niciodată.
-Cumva ai furat ceva?
-Eu? Îţi j...
- Bine, nu te forţez, a zis căpitanul aruncându-i două priviri mânioase. Corabia cu trei catarge şi-a continuat drumul fără oprelişte, în patru zile şi patru nopţi s-au aflat pe ţărmurile Barbariei şi au început scufundările. Toţi scufundătorii au umplut în fiecare zi câte doi saci cu bureţi, numai Mihali nu a putut face nici o scufundare pentru că era încălzit.

Într-o seară, căpitanul Chiriacos l-a luat în cabina lui, în faţa icoanelor.

- Spune-mi, ce i-ai furat arhanghelului?
- O corăbioară de argint.
- Unde este?
- Am vândut-o.
- Neghiobule! s-a înfuriat căpitanul. Făgăduieşte-i celui plin de har.
- Nu-i făgăduiesc. Acesta are atâtea. Cu aceea pe care am furat-o o să sărăcească?
- Iartă-ne nouă, Clarvăzătorul meu, a şoptit Chiriacos. Jumătate din bureţii mei ai tăi să fie!

La întoarcere, mai departe cu zece mile de Simi, a suflat vânt puternic. Cerul şi marea erau foarte negre. Pânzele încurcate. Numai steagul flutura. Căpitanul Chiriacos, îmbrăcat, la pupă, trăgea de cârmă dar aceasta nu-l asculta.

- Urcă, Mihali, şi coboară steagul. Repede, o să ne înnecăm! Acela urcă tremurând şi-l strânge. Un val gigant a zguduit porţile “Împărătesei” (se referă la corabie - acesta era numele), iar Mihali căzu în mare.
- Făgăduieşte, făgăduieşte Mihali, strigă căpitanul.
- Ajutor... Ajutor... Făgăduiesc!
- Aruncaţi bureţii, băieţi, în mare! Legaţi deasupra şi ghetele. Toţi vâslaşii, scufundătorii înşfacă sacii plini cu bureţi şi-i aruncă în mare.
- Clarvăzătorul meu, fă să ajungem la ţărmul tău şi o să-ţi aduc corăbioara de argint înfăşurată în panglică, a făgăduit atunci.

O oră întreagă s-au luptat cu valurile, după aceea urmând să se liniştească toţi. Furtuna a încetat, iar corabia a intrat mândră în port. Bureţii toţi au fost aruncaţi în mare, dar căpitanul Chiriacos nu era supărat de aceasta.
- Acela care ni le-a luat, acela o să ni le dea, băieţi. Coborâţi barca.
Barca porneşte dar în puţin timp se aud strigăte de pe corabie:
- Căpitane Chiriaco! Căpitane!
- Ce este, mă?
-Sacii noştri, sacii au venit!

Barca s-a întors înapoi dar înainte de a ajunge, se loveşte de ceva tare.

- Sacii noştri, strigă Manolios. Se ridică căpitanul Chiriacos şi ce vede? De jur împrejurul bărcii au văzut cinci-şase şaci, de unul dintre aceştia fiind agăţat şi Mihali.

Îl apucă imediat şi-l urcă inconştient, împreună cu bureţii, în corabie. Îi sfâşie hainele, îi toarnă rom pe gât şi îi face respiraţie artificială.

- Apă, şopteşte naufragiatul, deschizându-şi ochii.
- Făgăduieşte, Mihali, făgăduieşte arhanghelului.
- Făgăduiesc..., iertaţi-mă.

Două lacrimi s-au scurs din ochii căpitanului Chiriacos.

- Clarvăzătorul meu, iartă-l. Jumătate din bureţii mei sunt ai tăi.

(Ion Andrei Ţârlescu, Minuni ale Sfinţilor Îngeri, Editura Bunavestire, Bacău, 2002, pp. 197-200)

Citește despre: