În anul 6971 de la facerea lumii, iar de la nașterea lui Hristos 1463, în timpul evlaviosului cneaz Simeon Alexandrovici Olelkovici și al fratelui său, cneazul Mihail, și al fericitului Nicolae, arhimandritul Mănăstirii Pecerska, era responsabil al peșterilor unul dintre frați, ieromonahul Dionisie, poreclit Șciopa. În marea zi a Paștelui a intrat în peștera Sfântului Antonie să cădească trupurile sfinților adormiți și a ajuns la locul numit obște sau trapeză. Cădind aici, el a zis: „Părinți și frați sfinți, astăzi este marea zi a Paștilor: Hristos a Înviat!”. Și deodată s-a pornit de la toate moaștele o voce ca de tunet: „Adevărat a Înviat!”

Printr-o așa minune, acele smerite oseminte păstrate de Domnul, care s-au bucurat și după moarte de Hristos Dumnezeul Cel viu, au dovedit sfințenia lor. Și după cum au răspuns, că este viu Hristos, Care murise, au arătat că ei și după moarte sunt vrednici de viață. Și, într-adevăr, dacă Hristos cel Înviat a dat viață osemintelor lor, care se găsesc în morminte, atunci acest lucru este firesc acestor oameni care s-au mortificat pe sine prin nevoințele călugărești și s-au îngropat asemenea Lui în cămările peșterilor, pentru că „darul lui Dumnezeu este viața veșnică”, după cum spune Apostolul.

Avem aici cu adevărat o comoară sfântă în aceste oseminte sfinte ale cuvioșilor părinților noștri, oseminte care au spus despre Hristos „Adevărat a Înviat”, căci ele cu adevărat vor învia în lumina drepților, și acolo, împreună cu sufletele lor drepte, vor contempla totdeauna pe Acela care este mai minunat decât toți fiii oamenilor, strigând: „Doamne, Doamne, cine este asemenea Ție?” (Ps. 34, 9), așa cum a prezis psalmistul despre oase.

De această sfințenie să ne învrednicim și noi, cei care o mărturisim, pentru rugăciunile cuvioșilor noștri părinți de la Pecerska, iar noi suntem os din oasele lor.

Și cu toate că aici se coboară moartea păcătoasă, să nu ne lipsim noi de viața cea harică și, după moartea firească, să primim împreună cu ei viața slavei veșnice în Hristos Iisus, Domnul nostru, împreună cu Părintelui Său cel fără de început și cu Preasfântul și bunul și de viață făcătorul Său Duh, Cărora se cuvine toată slava, acum și pururea și în vecii nesfârșiti. Amin.

(Patericul Lavrei Peșterilor de la Kiev, Editura Doxologia, pp. 331-332)