Sfântul Ioan Rusul și Sfântul David îl salvează de peritonită pe Cuviosul Iacov

Înainte ca anestezia să-şi fi făcut bine efectul, Părintele Iacov a văzut cum se deschide uşa şi intră cei doi sfinţi. Atunci când chirurgul Spiridon Kaloheris l-a deschis, a rămas trăsnit. Nu era o simplă apendicită, ci o peritonită avansată. Într-o astfel de stare, bolnavul ar fi trebuit să moară. Chirurgul nu avea de ales şi de aceea a hotărât să continue operaţia şi... ce va da Dumnezeu!

În ziua de 4 octombrie, Părintele Iacov aştepta în salonul mic pentru operaţie. Erau de faţă arhimandriţii Nicodim, Policarp, Vasile şi încă cineva. Părintele Iacov s-a rugat mult şi, printre altele, a spus, precum a povestit după aceea:

‒ Cuvioase David, dacă vrei să mă întorc în mănăstirea ta, vino şi fă-mă bine... Într-un sfert de oră trebuie să fii aici! Şi dacă vii, treci te rog şi ia-l şi pe Cuviosul Ioan. Este în drumul tău, te vei întoarce la dreapta pe o străduţă strâmtă şi-l vei afla.

Peste câteva minute, le-a vestit celorlalţi cu o voce solemnă că au ajuns Cuviosul David (transpirat pentru că îi ceruse să vină foarte repede) şi Cuviosul Ioan. Sfinţii s-au oprit în uşă şi, dându-i bineţe, i-au spus:

‒ Eu sunt Bătrânul David şi alături (arătând cu mâna) este Cuviosul Ioan Mărturisitorul. Nu ne-ai chemat? Iată că am venit. Nu te nelinişti, te vei face bine!

Văzând clericii de faţă că n-au heretisit pe cei doi sfinţi, Părintele Iacov i-a întrebat:

‒ Părinţilor, nu vă ridicaţi în picioare? Nu-i salutaţi?

Aceia au rămas uimiţi, iar părintele Nicodim a spus cu părere de rău:

‒ S-a terminat cu Părintele Iacov. Şi-a pierdut minţile...

Apoi l-au dus în sala de operaţie, i-au făcut anestezie, i-au scos rasa, dulama şi celelalte. Înainte ca anestezia să-şi fi făcut bine efectul, Părintele Iacov a văzut cum se deschide uşa şi intră cei doi sfinţi. Atunci când chirurgul Spiridon Kaloheris l-a deschis, a rămas trăsnit. Nu era o simplă apendicită, ci o peritonită avansată. Într-o astfel de stare, bolnavul ar fi trebuit să moară. Chirurgul nu avea de ales şi de aceea a hotărât să continue operaţia şi... ce va da Dumnezeu! În cele din urmă, operaţia multiplă a reuşit, iar nevoitorul s-a întors la chilia sa. Celor care mergeau să-l vadă le spunea: „Ce chirurg bun este domnul Kaloheris”, şi se ruga pentru sănătatea lui. Atunci, Cuviosul Ioan, „pierzându-şi răbdarea”, s-a arătat într-o noapte Părintelui Iacov şi i-a spus mânios:

‒ Iacove, de ce îl lauzi mereu pe medic? Eu te-am făcut bine, eu am avut poruncă să te operez. Ce putea face medicul singur?

După câteva zile, medicul Kaloheris s-a dus la mănăstire să-l vadă pe Părintele lacov, căruia i-a mărturisit:

 În timpul acelei operaţii grele, am simţit cum cineva îmi conducea mâna. Şi acum am simţământul că n-am făcut eu operaţia...

(Stelian Papadopulos, Fericitul stareţ Iacov Ţalikis, stareţul Mănăstirii Cuviosului David, traducere de Ieromonah Ştefan Nutescu, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2004, pp. 133-134)

De la același autor

Ultimele din categorie