Cuvânt al Sfântului Nicodim Aghioritul despre vrăjitorie și superstiții

Și, într-adevăr, întreaga pricină pentru care creștinii au căzut astăzi în toate relele lucrări ale diavolului și mai ales în diferitele vrăjitorii se datorează faptului că nu cercetează cu grijă acele prime făgăduințe și învoieli pe care le-au dat lui Hristos când au fost botezați și că le-au uitat și cu desăvârșire le-au șters din amintirea și inima lor. Pentru ei au urmat acele înfricoșătoare cuvinte pe care le-a spus Domnul: anume că, ori de câte ori necuratul demon iese din om, merge în locuri secetoase, căutând odihnă și nu găsește; apoi se întoarce iarăși la omul din care a ieșit și, deoarece găsește inima lui neocupată, curățită și pregătită, ia împreună cu el încă alți șapte demoni mai vicleni și intră acolo înăuntru și locuiește și devin cele de după aceea ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi; „Și, când duhul necurat a ieșit din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă și nu găsește. Atunci zice: Mă voi întoarce la casa mea de unde am ieșit; și venind o găsește golită, măturată și împodobită. Atunci se duce și ia cu sine alte șapte duhuri mai rele decât el și, intrând sălășluiesc aici și se faccele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi" (Matei 12, 43-45) […].

Și, într-adevăr, întreaga pricină pentru care creștinii au căzut astăzi în toate relele lucrări ale diavolului și mai ales în diferitele vrăjitorii se datorează faptului că nu cercetează cu grijă acele prime făgăduințe și învoieli pe care le-au dat lui Hristos când au fost botezați și că le-au uitat și cu desăvârșire le-au șters din amintirea și inima lor. Pentru ei au urmat acele înfricoșătoare cuvinte pe care le-a spus Domnul: anume că, ori de câte ori necuratul demon iese din om, merge în locuri secetoase, căutând odihnă și nu găsește; apoi se întoarce iarăși la omul din care a ieșit și, deoarece găsește inima lui neocupată, curățită și pregătită, ia împreună cu el încă alți șapte demoni mai vicleni și intră acolo înăuntru și locuiește și devin cele de după aceea ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi; „Și, când duhul necurat a ieșit din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă și nu găsește. Atunci zice: Mă voi întoarce la casa mea de unde am ieșit; și venind o găsește golită, măturată și împodobită. Atunci se duce și ia cu sine alte șapte duhuri mai rele decât el și, intrând sălășluiesc aici și se faccele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi" (Matei 12, 43-45) […].
Toți, toți aceștia, până la unul, și cei care lucrează, și cei care suferă, și cei care oferă vrăjitoriile și talismanele, și cei care le primesc, toți devin locașuri ale lucrării necuratului duh; cei care se leapădă de Hristos și de credința lui Hristos se alătură lui satana și slujirii lui și trufiei sale. De unde, prin urmare, toți sunt tăgăduitori ai făgăduințelor pe care le-au dat la Sfântul Botez, că se vor lepăda de satana și de orice slujire a lui, că se vor alătura lui Hristos și credinței și cuvintelor Lui. O, ce nenorocire vrednică de plâns! O, ce mare pierzare a creștinilor![…]
Așadar, să nu te înșeli, creștinule, ci află că nici lupul nu se face vreodată oaie, după proverb, nici diavolul nu se face vreodată doctor; și că mai ușor poate să înghețe focul și să se încălzească zăpada, decât să vindece într-adevăr diavolul; fiindcă acesta, chiar dacă ar vrea să te vindece, nu poate, deoarece este cu totul neputincios, iar dacă presupunem că poate să te vindece, totuși nu vrea, deoarece sănătatea omului este un bun, iar diavolul urăște totdeauna cele bune și de aceea este numit dușmanul binelui (misokalos). […] Astfel încât fii convins și crede, frate, că numai Dumnezeu este adevăratul doctor al sufletelor si al trupurilor, iar vrăjitorii si demonii nu vindecă cu adevărat, ci în închipuire.
Iar, dacă chiar presupunem că însănătoșesc trupul; cu îngăduința lui Dumnezeu, totuși află că îl însănătoșesc cu scopul de a omorî sufletul. Cum? Despărțindu-te de credința lui Hristos și târându-te spre faptul de a-i crede și de a-i adora pe ei. De aceea, ce folos ai să primești, frate, chiar presupunând că trupul îți este însănătoșit, trăind astăzi și murind mâine, dacă, în schimb, îți este omorât sufletul nemuritor? Ce câștig ai să dobândești dacă aici vei gusta puțină sănătate, iar dincolo vei fi pedepsit veșnic? Ducă-se asemenea sănătate! Ducă-se o astfel de viață! Mai bună este moartea de mii de ori decât așa o viață și sănătate, precum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „... căci nu vindecă cu adevărat, de n-ar mai fi! Iar eu chiar de ar fi să spun, umflând lucrurile, că, și dacă tămăduiesc cu adevărat, este mai bine să mori decât să alergi la dușmanii lui Dumnezeu și să fii tămăduit în acest chip. Căci ce folos să fii vindecat la trup, dacă sufletul este pierdut ? Ce câștig are cineva să dobândească mângâieri aici, urmând să fie aruncat în focul nepieritor dincolo?" (Ioan Gură de Aur, Cuvântul V, împotriva iudeilor). Și iarăși spune: „chiar dacă un demon va vindeca, mai mult a vătămat decât a fost de folos; căci a fost de folos trupului, care, totuși, puțin mai târziu mort, urmează să putrezească, însă a vătămat sufletul nemuritor" (Ioan Gură de Aur, Cuvânt către iudaizanți). Deoarece diavolul, fraților, este un pescar foarte viclean și pierde o mică momeală ca să prindă un pește mare, adică se mulțumește să vă dea putină sănătate, numai să vă lipsească de rai; să vă lungească puțin viața, ca să vă pedepsească veșnic. Nu vezi (îți spune Sfântul Ioan Gură de Aur) că slăbănogul era de treizeci și opt de ani în pat și, privit cu ură, își răbda cu vitejie boala, așteptând ajutorul lui Dumnezeu fără să ceară să-l farmece sau să-i dea talismane ? „Și nu a alergat astfel la prezicători, nu a mers la descântători; nu și-a legat amulete, ci a așteptat ajutorul de la Dumnezeu" (Sf. Ioan Gură de Aur).
Și tu, creștine, fiindcă ai zăcut bolnav puține zile, de aceea ești atât de nerăbdător și alergi la vrăjitori și vrăjitoare? Nu vezi că Lazăr a zăcut înaintea porții bogatului, tot timpul vieții lui, atât de greu rănit, încât, din cauza unei atât de mari neputințe, nu putea să alunge nici câinii, care-i lingeau rănile, și cu toate acestea a preferat să moară într-o asemenea suferință decât să ceară amulete și farmece? „Dar nu a cerut descântător, nu și-a legat amulete... nu a chemat la el vrăjitori" (spune în același loc - Împotriva iudeilor, Cuvântul V - Sfântul Ioan Gură de Aur); și tu, care, pentru puțină febră, alergi la urâtele băbuțe amețite de băutură, ce iertare vei primi? Nu vezi pe acel viteaz Iov, care, după ce a pierdut și copiii, și bunurile, a fost rănit atât de tare, încât peste tot mișunau viermii din toate mădularele lui și pâine nu putea să mănânce din cauza duhorii ? Și, deși putea să scape de toate aceste înfiorătoare lucruri prin hulă și să moară, așa cum îi spunea femeia lui: „spune orice cuvânt împotriva Domnului și mori" (Iov 2, 9), totuși a răbdat cu bărbăție și nici un cuvânt mărunt de hulă nu a scos din gura lui; iar tu de ce ai o atât de mare nerăbdare și pentru o foarte mică rană disprețuiești și pe Dumnezeu, și pe Hristos, și credința, și pe sfinți, și alergi la dușmanii lui Dumnezeu, la vrăjitori și demoni, ca să fii tămăduit ? Și ce scuză poți să primești pentru aceasta, precum îți spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Așadar ce scuză vom avea noi, dacă cei care suferim și răbdăm asemenea lucruri, sau din cauza febrei, ori din cauza rănilor, alergăm la sinagogi și la vrăjitori și fermecători, îi chemăm și lacașele noastre" (Ioan Gură de Aur, Împotriva iudeilor, Cuvântul V).
Dar spui că acea bătrână creștină și acel vraci creștin, ori de câte ori fac farmece și dau amulete, nu spun și nici nu scriu alte nume în afară de numele lui Dumnezeu, al lui Hristos, al Născătoarei de Dumnezeu și al sfinților și, deci, ce rău fac ei? La acestea îți răspunde Sfântul Ioan Gură de Aur și îți spune că din această cauză mai mult trebuie să o urăști pe acea urâcioasă babă sau pe acel urâcios vraci, deoarece folosesc spre jignire și necinstire numele lui Dumnezeu și, creștini fiind, fac precum elinii, fiindcă și demonii, deși rostesc numele lui Dumnezeu, totuși tot demoni sunt: „unii, socotind că se îndreptățesc, spun că este creștină femeia care descântă acestea și că nu rostește nimic altceva decât numele lui Dumnezeu. Așadar din această pricină eu mai mult o urăsc și mai mult mă dezgustă, fiindcă s-a folosit de numele lui Dumnezeu spre ocară; fiindcă, spunând că este creștină, scoate la iveală cele ale elinilor: căci și demonii rosteau numele lui Dumnezeu, însă erau demoni; și astfel vorbeau împotriva lui Hristos: «te știm cine ești, Sfântul lui Dumnezeu» și totuși le-a astupat gura și i-a alungat" (Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre statui, 21). […]
Dreptate are Iisus să strige prin Isaia că El v-a renăscut prin Sfântul Botez și v-a făcut copiii Lui, iar voi, pentru puțină boală, ați disprețuit pe Tatăl vostru și ați mers la vrăjitori și demoni, dușmanii Lui: „Ascultă, cerule, și ia aminte, pământule, că Domnul a zis: fii am născut și i-am înălțat, iar aceștia M-au disprețuit" (Isaia 1,2) și cum boul și măgarul cunosc pe binefăcătorul și stăpânul lor, iar voi nu cunoașteți pe binefăcătorul vostru: „Boul a cunoscut pe stăpân și măgarul ieslea domnului său, însă Israel nu M-a cunoscut și poporul Meu nu M-a priceput" (Isaia 1,3).
De aceea, ca să nu Se mâhnească Iisus Hristos din cauza voastră și să spună asemenea lucruri și să nu vă arătați și voi nerecunoscători față de un asemenea desăvârșit binefăcător, lăsați, vă rog, frații mei, lăsați-vă de faptul de a merge la vrăjitori și vrăjitoare și țigănci, și, când se întâmplă să fiți bolnavi, alergați la Hristos cu căldura credinței și cereți însănătoșirea. Deoarece El este totdeauna Tatăl vostru Cel mai iubitor și, dacă v-a dat boala, v-a dat-o ca să încerce răbdarea voastră, ca să vă încununeze mai mult și să vadă dacă îl iubiți cu adevărat: „Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepsește ?" (Evrei 12, 7). El, deși vă pedepsește și vă pălmuiește uneori părintește pentru păcatele voastre, totuși vă tămăduiește și vă mângâie ca pe copiii Lui, când v-ați întors la El prin pocăință și ați cerut din toată inima ajutorul Lui. „Fericit este omul pe care l-a mustrat Domnul; iar dojana Atotțiitorului să nu o disprețuiești: căci El face să te doară și iarăși te face bine; El te-a lovit și mâinile Lui te-au tămăduit" (Iov 5,17-18). Alergați încă în bolile voastre, după vindecarea de la Dumnezeu și la Stăpâna noastră, Născătoarea de Dumnezeu, mângâierea celor bolnavi și a celor întristați, și la toți sfinții alergați și, rugându-i cu credință, veți dobândi dorita vindecare de boala voastră. Dacă totuși chiar nu primiți dorita însănătoșire, ci Dumnezeu v-a părăsit ca să vă pedepsească, deoarece așa este de folos pentru sufletul vostru, trebuie să stați curajoși și tari în credință și de o mie de ori preferați să muriți decât să chemați vrăjitori și vrăjitoare și în acest mod să tăgăduiți credința lui Hristos și să trădați evlavia. Dar, chiar dacă alții, din întâmplare, vă îndeamnă la aceasta, rude sau prieteni, păziți-vă, pentru dragostea lui Dumnezeu, să nu vă supuneți lor și să fiți siguri că, pentru răbdarea și mărinimia voastră: 1) Dumnezeu are să vă încununeze cu cununa muceniciei; 2) conștiința voastră are să se bucure și să se mulțumească incomparabil mai mult decât dacă primiți însănătoșirea voastră; 3) oamenii au să vă aducă mari laude și 4) aveți, pentru tot timpul de după aceea, să primiți și vindecarea bolii voastre, precum ne încredințează condeiul de aur al Sfântului Ioan Gură de Aur. […]
Iar la pretextul acelora care spun că merg la vrăjitori și demoni ca să afle ce au să pățească sau să găsească comori și alte lucruri tăinuite răspundem că Singur Dumnezeu, în principal, este Acela Care descoperă toate lucrurile tăinuite și le cunoaște dinainte pe cele viitoare, precum spune Ieremia: „Cel care este, Doamne..., să nu ascundă nimic de tine" și Sirah „căci a cunoscut Domnul toată știința și a căutat la semnul veacului, vestind cele ce au trecut și cele ce vor veni, și descoperind urmele celor ascunse" (Sirah 42, 24). Iar îngerii și oamenii cunosc uneori cele ascunse, dar nu de la ei înșiși, ci din descoperirea și iluminarea luminii dumnezeiești, precum este scris: „Dumnezeu descoperă cele adânci și cele tăinuite" (Daniel 2,22). Însă vrăjitorii și demonii, deoarece sunt întunecați și nu au luminarea de la Dumnezeu, nu pot prin urmare să descopere cele tăinuite; și acest lucru este evident din visul ce l-a avut regele Nabucodonosor, care, deoarece, îndată ce l-a avut l-a și uitat, a chemat toți descântătorii și vrăjitorii și făcătorii de farmece și învățații caldeeni și le-a poruncit nu numai să-i tălmăcească ce dezvăluia visul lui, dar și să găsească însuși visul acela, pe care l-a avut; iar dacă nu, au să fie omorâți; „în afară de vis, arătați-mi și tâlcuirea lui" (Daniel 2,6).
S-au întristat nefericiții vrăjitori, au rugat din toată inima lor demonii pe care îi cinsteau ca să le dezvăluie visul, dar în zadar; deoarece visul era atât de ascuns, încât nici demonii n-au putut să-l cunoască. De aceea adat poruncă împărătească să fie omorâți vrăjitorii, când, iată, Dumnezeu a dezvăluit și visul și tălmăcirea lui Profetului Daniel și în acest chip au scăpat aceia de moarte, precum sunt scrise acestea în capitolul al doilea al Cărții lui Daniel.[…]
Dar demonii nu descoperă ce are să devină sau să pățească omul, deoarece omul, fiind stăpân pe sine, dacă vrea, înclină spre bine, iar, dacă nu vrea, înclină spre rău. De aceea este nedeslușit sfârșitul la care are să ajungă.
Și acest fapt devine limpede din istoria lui Iov. Căci sfârșitul acestuia nu a putut diavolul să-l cunoască, deoarece el se lupta și se străduia să-l facă pe Iov să rostească hule împotriva lui Dumnezeu siprin aceasta să fie pedepsit, dar Iov, deoarece a suferit chinuirile dând mulțumită lui Dumnezeu, a fost și mai mult încununat. De aceea a spus și Sfântul Ioan Gură de Aur: „Diavolul nu știa la ce sfârșit vor ajunge luptele (lui Iov); căci, dacă ar fi știut, nu ar fi încercat, ca să nu-și atragă o mai rea ocară" (Sfântul Ioan Gurăde Aur, Cuvântul V la Cartea lui Iov).
Pentru aceasta și Dumnezeu, voind să dezvăluie că astrologii și demonii nu descoperă cele viitoare, învinuiește și, într-un oarecare fel, ia în râs cetatea Babilonului, care avea încredere în astrologi și demoni, și îi spune: „te-ai istovit în sfaturile tale; să se ridice, deci, și să te izbăvească cei care iscodesc cerul; cei care cercetează cu privirea stelele să-ți vestească ce urmează să vină peste tine" (Isaia 47,13).
Da, cunosc dinainte multe și demonii, cum spun sfinții teologi, dar mai ales pe cele naturale, deducând cunoașterea acestora din cauzele și legile naturii, precum și mulți dintre oameni, care, desigur, sunt filosofi, cunosc dinainte și prezic multe de felul acesta; însă cele dorite și aflate în adâncul inimii omului Dumnezeu singur le descoperă cu exactitate, ca un Creator al inimilor, precum a spus Solomon: „Tu singur știi inima tuturor fiilor oamenilor" (III Regi 8,39); iar diavolul din mișcările trupului deduce gândurile și simțămintele, precum spune Isidor din Pelusion, scriind: „diavolul, preabunule, nu știe cele din cuget, căci acest lucru este numai al puterii dumnezeiești, care a zidit inimile noastre, ci el numai din mișcările trupului pricepe ceea ce vrea sufletul" (Epistole, 156, Către Arhontie Prezviterul).
Însă, atât pe cele ce țin de fire, cât și pe cele ce țin de voință, pe care demonii vor să arate că le știu dinainte, ei le știu fără limpezime, întunecate, nelămurite, piezișe. De aceea și demonul numit Apollon și idolul lui erau numiți Loxias chiar de greci, deoarece oracolele și prevestirile pe care le prezicea erau piezișe, ca mersul crabului, și puteau să fie înțelese și-așa și-așa, și într-un sens și-n altul, și-mi îngădui să spun că demonii, deși cunosc adevărul de cele mai multe ori, totuși nu vor să-l mărturisească în mod voit, afară de o mare nevoie. Deoarece în chip firesc sunt mincinoși, prin urmare iubesc totdeauna minciuna, urăsc adevărul, precum a spus Domnul: „acela ucigător de oameni a fost de la început și întru adevăr nu a stat... pentru căeste mincinos și tată al minciunii" (Ioan 8, 44).
Așadar să iasă acum în față creștinii aceia care merg la prezicători și ghicitoare, cerând să afle ce au să pățească sau să găsească poate comori și alte lucruri pe care le-au pierdut sau să ceară dezlegarea viselor lor. Să iasă în față, zic, ca să-i văd și să le spun ceea ce a spus cândva Profetul Ilie către poporul lui Israel: creștini fără minte, „până când veți șchiopăta de amândouă picioarele" (III Regi 18,21) ?
Până când veți crede în Hristos, dar și în prezicători și în demoni ? Dacă credeți în Hristos, că El singur, ca Dumnezeu Care este, descoperă toate cele tăinuite și toate cele viitoare, și că dezvăluie acestea și celorlalți, cum am spus, pentru ce voi nu alergați la Hristos, să vă dezvăluie cele pe care le căutați, ci alergați la prezicători și demoni ? Iar dacă de la cel potrivnic credeți în prezicători și demoni, că ei descoperă cunoașterea celor tăinuite și adevărul, de ce în van vă mai numiți creștini și vă închinați lui Hristos ? Nu ați aflat că nu puteți să slujiți doi stăpâni în același timp, pe Hristos și pe Belial ? Adevărul și minciuna ? Pe Dumnezeu și pe diavol ? Precum și Domnul și Sfântul Apostol Pavel o spun în același gând; însă, dacă chiar spuneți că nu credeți în prezicători și demoni, mințiți. Deoarece, dacă nu credeți în aceștia, cum de mergeți și întrebați ? Căci această, singură, apropiere a voastră de ei și întrebarea adeveresc că îi credeți și sunteți robii lor, precum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Căci pentru ce lucru alergi la ei (la prezicător) ? Ce întrebi? Îndată ce te-ai apropiat de el, îndată ce ai întrebat, sub robia lui te-ai pus pe tine însuți; căci întrebi, deoarece crezi" (Sfântul Ioan Gură deAur, Cuvântul VIII la Epistola a II-a către Timotei).[…]
Ah! unde este și acum un alt Profet Ilie, să vadă creștinii cum trimit la prezicători și prezicătoare, ca să întrebe dacă se ridică din boala lor, și să le spună: voi, creștini, deoarece disprețuiți pe Hristos și pe sfinții Lui și mergeți la prezicători, acestea spune Domnul: nu vă veți ridica din boala voastră! Deoarece chemați la casa voastră vrăjitoare ca să vă facă farmece, acestea spune Domnul: veți muri de moarte urâtă și dureroasă! Deoarece și mergeți la demoni și vrăjitori, cerând ajutor ca să biruiți tribunalele și să câștigați procesul vostru, acestea spune Domnul: voi urmează să fiți biruiți și să pierdeți procesul vostru. Deoarece și cereți de la demoni să aflați ce aveți să pățiți, acestea spune Domnul: aveți să pățiți multe nenorociri, multe necazuri, multe primejdii, astfel încât să fiți nimiciți și să dispăreți de tot, fiindcă ați tăgăduit peDumnezeu, Care descoperă toate cele viitoare, și ați căutat scăpare la demoni, care sunt întunecați și nu au nici o cunoaștere dinainte a celor viitoare.
Și părerea generală a teologilor scolastici este că demonii nu descoperă adâncurile inimilor: numai cele pe care omul le spune dintr-unmotiv lăuntric, pe acelea le cunosc demonii, pentru că sunt spirite fine și se găsesc pe suprafața inimii și ascultă motivul lăuntric cu gândul, iar pecele pe care omul nu le spune dintr-un motiv lăuntric nici demonii nu le cunosc, ci numai Dumnezeu, care scrutează inimile și rărunchii.

Știți pentru ce uneori demonii prezic anumite lucruri și se întâmplă ?
Deoarece voi nu credeți fără șovăire în Domnul, ci credeți și în demoni; pentru aceasta, din cauza propriei voastre necredințe, Dumnezeu îngăduie să se întâmple acele lucruri, pe care vi le prezic aceia, precum mărturisește Sfântul Ioan Gură de Aur: „așadar de ce zic (unii) că (aceia, demonii) spun și se întâmplă ? Deoarece tu crezi că doar-doar s-o întâmpla" (Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvântul VIII la Epistola a II-a către Timotei).
Deoarece voi, prin faptul că sunteți robi diavolului, iubind lucrările lui diavolești și patimile, din cauza aceasta, acela, avându-vă sub puterea lui, face ceea ce vrea să vă prezică, chiar prin lucrările lui, precum și un hoț, când face rob pe vreun om; dacă îi spune aceluia că are să trăiască sau are să moară, așa se și întâmplă. Deoarece, dacă hoțul acela vrea să-i lase viața sau să-l omoare, poate să le facă pe-amândouă, după același Ioan Gură de Aur: „Spune-mi, dacă vreo căpetenie de tâlhari are în mâinile și în puterea lui pe un fiu de împărat, fiu care i-a cerut ajutor în pustietate și care a îndrăgit viețuirea împreună cu acela, va putea să-i spună dacă moare ori dacă trăiește ? Negreșit va putea. Dar de ce ? Nu pentru că a prevăzut viitorul, ci deoarece are stăpânire să-l dea pierzării sau să îl izbăvească pe copil, fiindcă acela l-a făcut stăpân" (Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvântul VIII la Epistola a II-a către Timotei).
De aceea la un creștin, care are credință puternică în Domnul și care păzește poruncile Lui, demonii nu au nici o putere, nici să prezică, nici să facă altceva. Și aceasta același Ioan Gură de Aur o spune pentru el însuși:„iar dacă au vreo putere de cunoaștere dinainte, adu-i pe aceștia la mine, credinciosule; fără laudă îți spun...,căci sunt plin de păcate; însă în ce-i privește pe aceștia nu aș putea să mă smeresc, ci pe toți îi disprețuiesc cu harul lui Dumnezeu; adu la mine pe bărbatul vrăjitor, dacă are vreo putere de cunoaștere dinainte să spună ce mi se va întâmpla mâine; dar nu va spune, căci sunt sub puterea împăratului (a lui Hristos), și nu are stăpânire asupra mea, și nici supunerea (mea)" (Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvântul VIII la Epistola a Il-acătre Timotei).
Încât din cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur tragem această încheiere de obște, că demonii nu cunosc dinainte pur și simplu nici un lucru, ci din necredința față de Dumnezeu și din credința creștinilor în demoni, și din viața lor cea rea ei (demonii) primesc motivul cunoașterii dinainte.[…]
Iar dacă ați pierdut animale sau robi sau altele de acestea, să nu alergați la vrăjitori și demoni ca să vi ledezvăluie, nu, ci alergați la sfinți, slujitorii lui Dumnezeu, și rugați-i cu credință și aceia vi le dezvăluie, dacă dezvăluirea lor țintește către folosul sufletului vostru și mai ales alergați la Sfântul Theodor din Tiron, care a primit de la Dumnezeu harul aparte de a dezvălui lucrurile ascunse și pentru aceasta este supranumit Dezvăluitorul (Phanerotis).[…]
Să spun și mai pe larg ? Chiar și dacă spun adevărul prezicătorii și demonii, voi cu nici un chip să nu-icredeți. Pentru ce ? Deoarece când îi credeți o singură dată, aceia găsesc un chip ca împreună cu adevărul să amestece și minciuna, și astfel vă înșeală și vă pierd.[…]
Și, ca să concluzionez totul din acest răspuns, demonii nu pot să vă facă rău, fraților, fără să primească îngăduință și încuviințare de la Dumnezeu, fie pentru păcatele voastre, fie ca Dumnezeu să vă facă mai încercați cu ispitele. Așadar, zadarnic vă osteniți slujind demonii prin vrăjitorii, deoarece aceștia au să facă întru totul ceea ce li se poruncește de către Dumnezeu și dacă îi slujiți și dacă nu-i slujiți, cum spune Sfântul Vasile cel Mare, interpretând cugetarea aceea a lui Isaia care zice: „Domnul poruncește poporului înarmat de luptă" (Isaia 13,4); spune „să nu te temi de cel care lovește (adică de diavol), ci roagă pe cel care poruncește (adică pe Dumnezeu); să învețe idolatrii, care spun că aduc jertfe demonilor răi, potolind astfel răutatea lor. Domnul poruncește acestora, chiar de slujești, chiar de nu, ei vor face lucrul poruncit, iar să încalce limitele nu este posibil: nici nu sustrage din amărăciune, nici nu adaugă ceva de la el însuși, ci a răspuns neapărat cu măsura permisă" (Sfântul Vasile cel Mare, Tâlcuire la Cartea lui Isaia).
Ce spun: nu numai vouă demonii nu au putere să vă facă vreun rău fără încuviințarea lui Dumnezeu, dar nici porcilor și altor animale lipsite de judecată; și acest lucru reiese din istoria pe care o menționează Sfânta Evanghelie.
Să spun încă și mai pe larg ? Nu numai diavolul nu poate să vă facă vreun rău, creștini, fără încuviințarea lui Dumnezeu, dar nici aceștia înșiși, demonii, nu slujesc căpeteniei lor, diavolul, fără încuviințarea și îngăduința lui Dumnezeu; și aceasta o mărturisește purtătorul de Dumnezeu, Sfântul Maxim Mărturisitorul, spunând: „fără dumnezeiasca îngăduință nici demonii înșiși nu pot să slujească la nimic diavolului… și acest fapt îl arată deslușit pomenita scriere despre Iov, că deloc nu este cu putință ca diavolul să se apropie de Iov, fără voia dumnezeiască".
Prin cuvântul acesta al Sfântului Maxim Mărturisitorul este dezlegată aporia (nedumerirea, impasul) acelui cuvânt evanghelic pe care 1-aspus Domnul: „Dacă satana îl scoate pe satana, s-a dezbinat de la sine; așadar cum va rezista împărăția lui ?" (Matei 12,26). Așadar satananu scoate pe satana și întru nimic satana nu slujește satanei de la sine. Însă, după îngăduința lui Dumnezeu îl și scoate pe acesta, îi șislujește. Adaugă și aceasta: că satana nu se supune satanei pentru ceva bun. Însă, pentru a face rău cuiva, toți demonii se supun și slujesc,deoarece se înțeleg la rău și la înfăptuirea răului. Așadar satana scoate pe satana după îngăduința lui Dumnezeu în primul rând și în aldoilea rând ca să facă un rău mai mare.
Așadar, fraților, lăsați pretextele acestea, pe care vi le strecoară diavolul ca să-l slujiți prin vrăjitorii șifarmece, și încetați să credeți că vrăjitorii și demonii au puterea să vă însănătoșească, întrucât ei cunosc dinaintece aveți să pățiți. Încetați să credeți că sunt vizite bune și rele, zile bune și rele, întâlniri bune și rele. Ce faci, om fără minte ? Dacă tu întâlnești fecioară sau călugăr, spui că ziua aceea este nerodnică. Și dacă întâlnești vreo desfrânată sau vreun orb sau vreun șchiop, prezici că întâlnirea este bună ? Vai de neștiința ța! Ascultă ce-ți spune Sfântul Ioan Gură de Aur: că întâlnirea unui om nu face ziua rea, ci faptul că tu trăiești în păcate. Așadar, ori de câte ori tu ieși din casa ta, păzește-te numai de păcat și să nu te temi nici chiar de diavol în persoană: „căci nu întâlnirea unui om face ca ziua să devină rea, ci viețuirea în păcate; deci, ori decâte ori ai ieșit, la un singur lucru veghează, să nu-ți iasă în cale păcatul (căci acesta este cel care ne pune piedică), iar fără acesta, diavolul nu poate să ne vatăme cu nimic" (Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre statui, Cuvântul XXI).[…]
Și de ce spun eu numai o parte din lucruri? Mulțimi întregi de oameni și cetăți mari și faimoase au fost lăsate pradă foametei, măcelurilor și robiei și nimicirii din cauza vrăjitoriilor. Astfel, Dumnezeu a pedepsit cu foamete și cu moarte pe prezicătorii mincinoși și pe ghicitorii după zborul păsărilor, care se aflau în Ierusalim și pe toți aceia care băgau în seamă prezicerile și cuvintele lor: „Prezicătorii minciunii prezic în numele Meu; nu i-am trimis și nu le-am poruncit și nu am grăit către ei, pentru că ei vă vestesc vedenii mincinoase și preziceri și prevestiri după zborul păsărilor și presupuneri ale inimii lor vă profețesc aceștia." De aceea Domnul zice așa despre prezicători: „Ei profețesc în numele Meu, dar Eu nu i-am trimis; ei zic: «Sabie și foamete nu va fi înțara aceasta», dar de sabie și de foamete vor pieri acești proroci și poporul căruia ei au prorocit. Vor fi risipiți pe ulițele Ierusalimului de fața sabiei și a foametei și nu va fi cineva care să-i îngroape" (Ieremia 14,14-16)?
Astfel, Ierusalimul, acea cetate împărătească și mult iubită de Dumnezeu, a fost nimicit și distrus pentru diferitele vrăjitorii și farmece pe care le foloseau cetățenii ei. Pentru aceasta a spus și Solomon: „Căci și devechii locuitori ai pământului sfânt Te-ai scârbit pentru făptuirea lucrurilor nelegiuite și vrăjitorești și pentru jertfele necuviincioase" (Înț. lui Solomon 12,3-4).
Și acea primă cetate împărătească, Ninive, a fost nimicită, și ea, și cetățenii ei, pentru vrăjitoriile princare lucrau, precum spune Naum: „O, cetate a vărsărilor de sânge, toată plină de minciună și nedreptate...desfrânată frumoasă și plăcută, meșteră în farmece, care vinde neamurile prin desfrânarea ei și popoarele prin vrăjile ei" (Naum 3,1 și 4).
Iar acea mare cetate ă Babilonului, pe neașteptate a primit lipsa de copii, și văduvia și nimicirea, pentrumulții vrăjitori pe care îi avea și vrăjitoriile pe care le folosea, precum spune Isaia: „Fiică a Babilonului... acum vei avea pe neașteptate acestea două într-o singură zi, asupra ta: văduvia și lipsa de copii, prin vrăjitoria ta și prin puterea descântecelor tale... și vei avea asupra ta pieirea, fără să fi avut vreme s-o prevestești" (Isaia47,1,9,11).
De acest fel sunt pedepsele la care Dumnezeu poruncește să fie separați cu desăvârșire și să fie excluși din Biserica lui Hristos și de la credinței lui Hristos, ca […]
Pe lângă faptul de a vă păzi de vrăjitorii și de lucrarea demonilor și a vrăjitorilor, să aveți toți, mici și mari, bărbați și femei, cinstita cruce, fie de lemn, fie de aramă, fie din alt material, atârnată la gâtul vostru, precum citim în viața celor cinci sfinți mucenici, că și vechii creștini aveau crucea la gât. Și, pentru aceasta, acel apostolic Pangratie, episcopul din Tauromenia, le dădea creștinilor pe care îi boteza și o cruce de cedru, căci mult se teme diavolul și demonii de chipul (forma) cinstitei cruci și fug de acolo când o văd, precum ei înșiși (demonii) au mărturisit acest lucru. Căci întrebați fiind aceștia cândva de către Sfântul Ioan Vostrinos, care avea putere împotriva duhurilor necurate, de care lucruri ale lui Hristos se tem mai mult, au răspuns că se tem de cele trei: de crucea pe care o poartă creștinii la gât, de Sfântul Botez și de dumnezeiasca împărtășanie, cum este pomenit în culegerile manuscrise pe care le-a făcut Ioan din Antiohia. De aceea mare apărare este și faptul de a-și face creștinii crucea de fiecare dată când beau apă sau încep orice lucru și îndeletnicire, precum le poruncește Sfântul Chirii al Ierusalimului.
Mare armă și scut împotriva diavolului este și faptul de a avea creștinii Sfânta Evanghelie în casa lor, deoarece Sfântul Ioan Gură de Aur spune că în casa aceea unde este Evanghelia acolo nu intră diavolul: „Căci dacă acolo în casă este așezată Evanghelia, diavolul nu va îndrăzni să se apropie; cu mult mai mult, sufletul, purtând în el asemenea înțelesuri, nu-l va atinge vreodată, nici nu vor năvăli asupra lui diavolul și nici firea păcatului" (Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântul 32 la Evanghelia după Ioan).[…]
Dacă pentru puțina credință a unor creștini, demonii arată unele năluciri la mormintele unor oameni sau la casele lor, sau în alt loc, acolo trebuie să fie chemat un preot să facă sfeștanie și să fie stropit locul și prin dumnezeiescul har să fie desfăcută lucrarea demonilor. Mai ales când un creștin are să ridice o moară sau să construiască o barcă, să poftească preotul să facă sfeștanie și să citească rugăciunea din cartea de rugăciuni pe temelia casei și atunci să fie pusă temelia casei sau să fie construită barca.
BIBLIOGRAFIE: Sfîntul Nicodim Aghioritul, Despre vrăjitorie, Ed. Sophia, București, 2000.

Ultimele din categorie