Cuvinte despre pocăinţă şi moarte

„Fii pururi cu luare aminte, binecuvântând în tot locul şi în toată vremea pe Domnul chiar dacă vei umbla pe cale, slăveşte-L pe Domnul, chiar dacă stai jos, chiar dacă stai în picioare, slăveşte-L pe Domnul, şi dacă iarăşi şezi şi mănânci sau lucrezi, sau dormi, slăveşte-L pe Domnul, pe Cel ce te-a creat de la nefiinţă la fiinţă şi care ţi-a dăruit mii de bunătăţi.”

La Editura Doxologia a apărut în Colecţia „Viaţa în Hristos”, seria Mărgăritare, lucrarea „Cuvinte despre pocăinţă şi moarte”, autori Cuviosul Teognost, Sfântul Amfilohie de Iconium.

Volumul de faţă prezintă cititorilor români două Cuvinte de o mare profunzime duhovnicească ce ne vorbesc despre pocăinţă şi moarte, atribuite în tradiţia manuscrisă Sfântului Amfilohie de Iconium, prelucrate însă şi transmise prin filtrul propriu, în secolul al XIII-lea, de Cuviosul Teognost, autor filocalic. Acesta le-a inclus într-un voluminos florilegiu intitulat Tezaurul, destinat educaţiei unui tânăr prinţ bizantin. Traducerea din limba greacă este realizată de Laura Enache. Ediţia este coordonată şi îngrijită de pr. Dragoş Bahrim.

Cartea cuprinde două capitole. În primul capitol intitulat: „Că nu trebuie creştinul să se teamă de moarte, ci să se pregătească pentru ea prin pocăinţă şi mărturisire” se subliniază faptul că nimic din cele omeneşti  nu sunt înfricoşătoare nici sărăcia, nici boala, nici ocara, nici necinstea, nici batjocura, nici măcar moartea, ci numai păcatul. Moartea este o datorie comună şi necesară şi suntem îndemnaţi să nu ne temem, să nu ne îndurerăm, tânguindu-ne fără minte, ci să ne pregătim neîncetat pentru călătoria aceea îndepărtată. Ar fi bine să semănăm ca să avem ce să secerăm şi să ne câştigăm mântuirea prin îngrijrea de faptele dumnezeieşti şi plăcute lui Dumnezeu. Moartea este ca o haină pe care o dezbraci, căci trupul înfăşoară sufletul ca o haină. Moartea este o plecare vremelnică, un somn mai lung decât cel obişnuit. Astfel, prin analogie, ar trebui dacă ne temem de moarte să ne temem şi de somn, şi dacă ne îndurerăm pentru cei ce mor, ar trebui să ne îndurerăm şi pentru cei ce se nasc. Căci aşa cum naşterea urmează firii, la fel şi moartea urmează firii. Dumnezeu a făcut neştiută ziua sfârşitului, pentru ca să nu aşteptăm ultima suflare să ne pocăim şi să ne facem mai buni. Odihna lumii acesteia multă muncă aduce în ziua Judecăţii celor ce o îmbrăţişează. Pentru aceea, suntem rugaţi de autori să priveghem în nevoinţele cele duhovniceşti făcând trupul rob şi supunându-l sufletului ca pe un măgar îndărătnic (căci sufletul este nemuritor şi veşnic, iar trupul stricăcios şi trecător), pentru ca prin grija unei vieţi curate şi plăcute lui Dumnezeu alegând pe cele bune şi folositoare, să plecăm spre viaţa aceea fără de sfârşit în Hristos Iisus.  Se accentuează  pe parcursul paginilor capitolului întâi faptul că cei care trăiesc în necredinţă şi în păcate sunt morţi şi mai înainte de moarte, iar cei ce trăiesc cu credinţă şi în evlavie şi virtute, chiar şi dacă mor sunt vii.

Al doilea capitol intitulat „Al celui între sfinţi părintelui nostru Amfilohie, Episcopul Iconiei, cuvânt de îndemn la virtute şi că trebuie neîncetat să ne amintim de moarte şi să cugetăm la deşertăciunea lumii” ne oferă câteva căi cum să ne albim câte puţin inima noastră ca să înflorească şi să odrăslească credinţă, nădejde şi dragoste şi toate faptele dreptăţii în numele Sfintei Treimi.

Se insistă asupra citirii în fiecare zi a dumnezeieştii scripturi, de Dumnezeu insuflată şi de suflet folositoare ce înviază în Duhul. Căci în Sfânta Scriptură este Duhul vieţii, Duh de tărie şi înţelepciune, de sfat şi de pricepere. Şi aşa cum cei care meditează la cuvintele ruşinoase ale diavolului mor cu suflet şi se înăbuşă, la fel şi cei care se îngrijesc de cele ale Duhului Sfânt trăiesc pururi şi treptat se înalţă la Stăpânul. Suntem sfătuiţi să îi cinstim pe cei aflaţi la înălţime, dar şi pe săraci tot ca pe aceia, pe cei înţelepţi, imitându-le virtutea, pe sfinţi ca să simţim ajutorul lor. Să prelungim întru răbdare rugăciunea pentru ca răbdând până la sfârşit să ne mântuim. Să îi cinstim pe preoţi ca pe Însuşi Domnul pentru că mult se roagă aceştia pentru noi ca mijlocitori între Dumnezeu şi oameni. Să nu vărsăm balega vorbirii ruşinoase niciodată din gura noastră. Să vorbim duhovniceşte chiar dacă nu suntem duhovniceşti. Să vorbim dacă avem ceva mai bun de spus decât tăcerea. Şi mai presus de toate să luăm aminte la următorul îndemn: „Fii pururi cu luare aminte, binecuvântând în tot locul şi în toată vremea pe Domnul. Chiar dacă vei umbla pe cale, slăveşte-L pe Domnul, chiar dacă stai jos, chiar dacă stai în picioare, slăveşte-L pe Domnul şi dacă iarăşi şezi şi mănânci sau lucrezi, sau dormi, slăveşte-L pe Domnul, pe Cel ce te-a creat de la nefiinţă la fiinţă şi care ţi-a dăruit mii de bunătăţi.”

Cartea „Cuvinte despre pocăinţă şi moarte”, autori Cuviosul Teognost şi Sfântul Amfilohie de Iconium, poate fi cumpărată de la magazinul online Doxologia, de la librăriile Doxologia, precum şi de la celelalte librării din Iaşi şi din ţară.

De la același autor

Ultimele din categorie