Rugăciunea lui Iisus în scrierile Sfântului Grigorie Sinaitul

„Adunându-şi toate simţurile înăuntru, silindu-şi foarte mintea împreună cu duhul, aţintind-o şi legând-o strâns şi, într-un cuvânt, ţintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfântul Grigorie repeta adeseori în rugăciune: „Doamne, Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”, cu sufletul plin de tremur, cu gemete şi cu inima frântă; şi uda pământul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii săi.”

La Editura Doxologia a apărut cartea “Rugăciunea lui Iisus în scrierile Sfântului Grigorie Sinaitul”, autor Kallistos Ware, Mitropolit de Diokleia. Traducerea din limba engleză este realizată de Dragoş Dâscă. 

În prima parte a lucrării ni se prezintă diferenţele dintre cei doi Grigorie: Palama şi Sinaitul. Dacă Sfântul Grigorie Palama este considerat apologetul şi teologul isihasmului, integrând tradiţia ascetică şi mistică a isihaştilor în sistemul doctrinei creştine ca întreg şi oferind o neclintită temelie dogmatică  pentru metodele monahale de rugăciune, Grigorie Sinaitul este, prin excelenţă, un învăţător mai mult un maestru al vieţii duhovniceşti decât un teolog sistematic. Acesta nu încearcă să alcătuiască o justificare teoretică a isihasmului; preocuparea sa este să spună ucenicilor săi ce să facă, să arate în detaliu şi cu termeni precişi calea de rugăciune pe care trebuie să o urmeze.

În carte găsim, şi o definiţie a rugăciunii dată de Sfântul Grigore Palama în care afirmă că rugăciunea este Dumnezeu Care lucrează toate în toţi, în cel mai profund şi mai deplin sens... Rugăciunea nu este fapta noastră proprie, ci a Celuilalt în noi. Scopul nostru în viaţa de rugăciune este să aducem la lumină această prezenţă dumnezeiască înlăuntrul nostru, să înlăturăm piedicile păcatului. Pentru ca harul Botezului să devină cu totul „lucrător” în inima noastră.

În rugăciunea curată, ne învaţă sfântul, simţurile sunt înveşmântate de lumina minţii, fiindcă mintea în acel moment devine nematerială şi plină de lumină... Mintea când se curăţeşte şi se întoarce la vechea vrednicie, caută la Dumnezeu şi primeşti de la El înţelesurile dumnezeieşti...

Sfântul Grigorie Sinaitul a fost caracterizat drept un misionar al rugăciunii mintale. El a pus temeliile, nu unei revoluţii, ci unei renaşteri – o deşteptare şi o reînsufleţire care fusese de mult propovăduită, dar care, pe vremea sa zăcea uitată... Atribuie un rol central Rugăciunii lui Iisus.

„Adunându-şi  toate simţurile înăuntru, silindu-şi foarte mintea împreună cu duhul, aţintind-o şi legând-o strâns şi, într-un cuvânt, ţintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfântul Grigorie repeta adeseori în rugăciune: „Doamne, Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă  pe mine, păcătosul”, cu sufletul plin de tremur, cu gemete şi cu inima frântă; şi uda pământul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii săi.”

Dacă vom tinde să credem că rugăciunea lăuntrică este specifică în exclusivitatea monahilor, Sfântul Grigorie Sinaitul ne încredinţează de faptul că mistica şi societatea nu sunt în mod necesar incompatibile, şi nu se exclud reciproc. Prin urmare, rugăciunea lăuntrică este la fel de posibilă în oraş, pe cât este în pustie.

Rugăciunea lui Iisus este o metodă de a stăpâni gândurile, de a păzi mintea; mai exact, este o cale de a îngrădi mintea înlăuntrul inimii. În concepţia sa, Rugăciunea lui Iisus nu este o incantaţie magică, ci o implorare care trebuie adusă cu toată fiinţa, cu iubire vie şi dragoste pentru Mântuitorul... Rostirea ei duce, conform afirmaţiilor sale, la veselie plină de cutremur, la bucurie amestecată cu frică. Pe de o parte sufletul se bucură de cercetarea şi de mila lui Dumnezeu, dar se teme şi tremură la venirea Lui, ca un vinovat de păcate multe.

Pentru Sfântul Grigorie poziţia corporală în rostirea Rugăciunii lui Iisus nu este esenţială, recomandă, totuşi, folosind puţine detalii, controlul respiraţiei. Factorul principal este întotdeauna invocarea efectivă a Numelui lui Iisus, şi nu tehnica însoţitoare.

În ceea ce priveşte tehnica lăuntrică a Rugăciunii lui Iisus suntem îndemnaţi să insistăm asupra a două lucruri: invocarea să fie făcută, pe cât posibil, neîncetat şi fără imagini.   

Unul din capitolele lucrării ne vorbeşte despre urmările Rugăciunii lui Iisus: întristarea bucuroasă, căldura şi lumina.

Conceptul de căldură sugerează inevitabil ideea de foc, iar focul în schimb este asociat cu lumina. Aşadar, Sfântul Grigorie Sinaitul leagă Rugăciunea lui Iisus de vederea luminii dumnezeieşti.

Singurul criteriu al prezenţei harului este senzaţia de căldură. Iar această senzaţie, precum invocarea numelui, ar trebuie să fie cu totul lipsită de imagini şi forme vizuale.

Autorul afirmă că Sfântul Grigorie Sinaitul nu oferă nicio descriere explicită a vederii luminii taborice, nu pentru că o astfel de vedere este cu neputinţă sau lipsită de importanţă, ci pentru că cei care au trebuinţă să afle despre rugăciune din cărţi şi care nu au fost încă învredniciţi de vederea luminii dumnezeieşti în practica lor personală, toate descrierile verbale vor fi nu doar neadecvate, ci şi posibil primejdioase chiar fiindcă ar putea încuraja primirea unei false vederi de lumină. În ceea ce-i priveşte pe cei puţini cărora li s-a dăruit vederea autentică a Taborului, ei nu au nevoie să citească despre acestea în cărţi. Lumina lui Dumnezeu, atunci când se dezvăluie, se autentifică pe sine.

Cartea oferă o sinteză, utilă tuturor credincioşilor, a scrierilor Sfântului Grigorie Sinaitul referitoare la Rugăciunea lui Iisus pe care vă invităm să o lecturaţi.

De la același autor

Ultimele din categorie