Sfântul Policarp al Smirnei. Portret aghiografic şi patristic

Prezentare de carte

Sfântul Policarp al Smirnei. Portret aghiografic şi patristic

    • Sfântul Policarp al Smirnei. Portret aghiografic şi patristic
      Sfântul Policarp al Smirnei. Portret aghiografic şi patristic

      Sfântul Policarp al Smirnei. Portret aghiografic şi patristic

Cinstind sosirea Sfântului Policarp pentru prima dată pe pământ românesc, Editura DOXOLOGIA a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei oferă iubitorilor de mucenici o carte închinată acestui mare bărbat apostolic. Intitulat „Portret patristic şi aghiografic al Sfântului Sfinţit Mucenic Policarp al Smirnei“, volumul cuprinde traduceri din greacă, latină şi engleză, realizate de Dragoş Dâscă.

Ucenic al Sfântului Apostol Ioan şi părtaş al rânduielilor apostolice, Sfântul Policarp al Smirnei, „cea mai ortodoxă fizionomie a Bisericii Asiei Mici în prima jumătate a secolului al II-lea“ (în cuvintele lui Stylianos Papadopoulos), continuă să mărturisească pentru Hristos chiar şi acum, după aproape 1.900 de ani de la mucenicia sa. Iar roadele acestei mărturisiri nu sunt neînsemnate.

Mii şi mii de pelerini au venit în Iaşi, în octombrie 2011, pentru a se închina la sfintele sale moaşte aduse de la Mănăstirea Ambelakiotissa din Kozitses, Grecia. Prăznuit de Sfânta Biserică pe data de 23 februarie, Sfântul Policarp a fost ucenicul Sfântului Apostol Ioan, prieten cu podoaba Bisericii Antiohiei, Marele Mucenic Ignatie Teoforul, iar unul dintre mulţii săi fii duhovniceşti a fost Sfântul Irineu, Episcopul Lyonului. După ce a păstorit timp de şase decenii Biserica Smirnei, Sfântul Policarp a primit cununa muceniciei, conform tradiţiei, în anul 156/157.

Cinstind sosirea Sfântului Policarp pentru prima dată pe pământ românesc, Editura DOXOLOGIA a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei oferă iubitorilor de mucenici o carte închinată acestui mare bărbat apostolic. Intitulat „Portret patristic şi aghiografic al Sfântului Sfinţit Mucenic Policarp al Smirnei“, volumul cuprinde traduceri din greacă, latină şi engleză realizate de Dragoş Dâscă. Remarcăm o nouă traducere din greaca veche a singurei epistole rămase de la Sfântul Policarp (Epistola către Filipeni), a epistolei Sfântului Ignatie către Policarp, dar şi a mărturiilor rămase de la Sfinţii Părinţi despre Sfântul Policarp. Din rândul celor de la care ne-au parvenit mărturii despre viaţa, lucrarea apostolică şi moartea mucenicească a Sfântului Policarp fac parte: Sfântul Ignatie Teoforul, Episcopul Antiohiei; Policrate, Episcopul Efesului; Sfântul Irineu al Lyonului; Tertulian; Eusebiu al Cezareei; Sfântul Epifanie al Salaminei; Fericitul Ieronim. Cartea cuprinde şi Viaţa Sfântului, o traducere a textului cuprins în Marele Sinaxar al Bisericii Ortodoxe publicat la Mănăstirea „Sfinţii Apostoli“, Colorado, Statele Unite. Erminia icoanei muceniciei Sfântului Policarp a fost tradusă din lucrarea cunoscutului iconograf ortodox Fotie Kontoglu, „Ekfrasis“, şi vine să completeze acest opis teologic, împodobit cu icoane şi reprezentări grafice ale muceniciei sfântului.

Cartea „Portret patristic şi aghiografic al Sfântului Sfinţit Mucenic Policarp al Smirnei“ este un opis patristic închinat celui numit de Sfântul Irineu „învăţătorul Asiei, părintele creştinilor, nimicitorul zeilor, care îi învaţă pe mulţi să nu le jertfească şi să nu li se închine“. Sfântul Policarp este un model viu prin Hristos pentru creştinii din toate veacurile. Să citim această carte urmând îndemnurile duhovniceşti ale acestui sfânt părinte: „Urmaţi exemplul Domnului, tari în credinţă şi neclintiţi, iubitori de frăţietate, iubindu-vă unii pe alţii, părtaşi în adevăr, aşteptându-vă unii pe alţii în blândeţea Domnului, fără să dispreţuiţi pe cineva. (...) Învăţaţi pe toţi cumpătarea... Rugaţi-vă chiar şi pentru cei ce vă persecută şi vă urăsc şi pentru vrăjmaşii crucii, pentru ca astfel roadele voastre să se vadă limpede în toţi oamenii, ca să fiţi desăvârşiţi în El“ (Epistola Sfântului Policarp către Filipeni, X 1-3, XII, 3).