Caracterul creştin

Viaţa creştină este exigentă, dar frumoasă şi consistentă, deoarece caută idealuri înalte dincolo de orizontul îngust din lume, însă un ideal înalt nu poate fi atins dacă nu este dublat de un caracter asemănător.

Perioada istorică de astăzi, dominată de multe ori de non-valori şi lipsită de repere autentice, pe care încercăm cu toţii să o traversăm cu demnitate şi luciditate, este una care scoate în evidenţă caracterul omului. Importanţa caracterului devine cu atât mai semnificativă cu cât o raportăm la viaţa creştină, care-i conferă frumuseţe şi sens. Întreaga viaţă a creştinului este şi trebuie să reprezinte o şansă de înnoire a caracterului, un spaţiu al pocăinţei, o oportunitate a curăţirii inimii, a luminării minţii, a revizuirii atitudinii noastre şi a raportării la reperele ortodoxiei credinţei, o scară a reaşezării valorilor autentice, adică un timp de reîntoarcere către poruncile Domnului şi către cerinţele aproapelui nostru. Caracterul creştin subliniază ferm necesitatea pocăinţei, adică a unei civilizaţii întrupate, fără de care nu poate exista vindecare de virusul oportunist şi de ispita materialistă, recomandându-ne în mod insistent să abandonăm duplicitatea şi făţărnicia, pentru că acestea distrug relaţia firească dintre Creator şi creatură, tulbură comportamentul uman, diluează conştiinţa, întunecă mintea şi răceşte inima. Dacă ar fi să raportăm caracterul nostru la Creatorul nostru atunci, dintr-o dată, acesta devine un instrument de comunicare creştină în agora contemporană.

Psihologia susţine dintotdeauna că întreg caracterul uman se conturează sub influenţa unor factori, interni şi externi, care pot fi nocivi sau benefici, dar care se materializează în atitudinea sau relaţionarea noastră. Din perspectivă creştină, caracterul poate contribui la definirea omului ancorat în valorile şi reperele esenţiale vieţii sale, şi anume: credinţa, dragostea, speranţa, corectitudinea, seriozitatea, autenticitatea, demnitatea. Cultivând aceste principii creştine, caracterul este influenţat în mod pozitiv, dezvoltându-se corect şi poziţionându-se vertical.

Dacă, însă, caracterul nostru este hrănit cu superficialitate, indiferenţă, egoism, izolare, invidie, cu siguranţă că va deveni un amvon al devalorizării şi degradării.

Se spune că dacă vrei să vezi caracterul cuiva, uită-te la felul cum îi tratează pe cei de la care nu are nimic de câştigat. Adevăratul caracter creştin este fundamentat pe o viaţă spirituală specifică, care nu înseamnă altceva decât legătura directă şi benefică, permanentă şi sinceră, dinamică şi personală cu Dumnezeu, ca sursă sau izvor al caracterului creştin.

Viaţa creştină este exigentă, dar frumoasă şi consistentă, deoarece caută idealuri înalte dincolo de orizontul îngust din lume, însă un ideal înalt nu poate fi atins dacă nu este dublat de un caracter asemănător. Caracterul evidenţiază cine eşti cu adevărat în relaţia cu Hristos şi cu semenii pe care îi întâlneşti şi exprimă, totodată, educaţia comportamentală în comunitatea socio-eclesială. Valoarea şi importanţa caracterului creştin trebuie căutate, aşadar, în deschiderea sufletului nostru spre afirmarea a ceea ce este demn şi esenţial.

Citește alte articole despre: viață creștină, caracter

De la același autor

Ultimele din categorie