Evanghelia pe care o vom asculta în duminica a cincea după Rusalii, de la Sfântul Evanghelist Matei (8, 28-34; 9, 1) descrie peisajul nefericit și cutremurător prin care lucrează „cel rău”, diavolul, în lume. În acest context, este vorba de întâlnirea Mântuitorului Hristos cu doi oameni care erau stăpâniți de duhurile întunericului, dar care ulterior au fost vindecați de puterea celui rău.

Evanghelistul Matei atunci când a scris acest fragment despre cei demonizați, nu a dorit să ne înspăimânte, ci scopul a fost acela de a ne arăta faptul că Hristos a fost mărturisit de cei doi demonizați ca Fiu al lui Dumnezeu, dar, nu a fost recunoscut și de farisei și cărturari care se pretindeau a fi învățații timpurilor de atunci. Ce paradox!

Acest scurt fragment biblic îl descrie pe omul îndepartat de Dumnezeu, pe omul care Îl părăsește pe Dumnezeu și pe Biserica Sa, pe omul indiferent față de lucrările sfințitoare și mântuitoare pe care acesta le are la îndemână pentru a se curăți, a se înnoi și a se sfinți.

Mântuitorul trece dincolo (cf. 8, 28), în ținutul gadarenilor, adică la acești oameni plini de suferință și de durere, ce se aflau dincolo de dragostea Domnului nostru Iisus Hristos. Atunci când treci „dincolo” nu mai ești cu Hristos. Putem spune că atunci când nu mergi la biserică, Îl neglijezi pe Hristos; cu alte cuvinte, rămâi sub stăpânirea diavolului, începutul tuturor lucrurilor rele și „tatăl minciunii” (cf. Ioan 8, 44). Și ce face diavolul? Este cel care divide, care destramă, este cel care strică relația dintre oameni și a oamenilor cu Dumnezeu. Diavolul este cel care aduce neplăceri și multă suferință, ură și confuzie în lume. Iar cei care nu stau în jurul lui Hristos și a Bisericii Sale, au toate șansele să fie cuprinși de duhurile rele.

Oricât am încerca să căutăm soluții nu există o altă variantă, o alternativă, pentru că ori ești cu Hristos ori te încrezi, limitat, în puterile tale. Dar atunci când te încrezi pe deplin în forțele proprii trebuie să știm faptul că la un moment dat ele vor slăbi, ne vor lăsa, iar atunci diavolul va pune mult mai ușor „gheara” pe tine. Atenție, am spus „gheara” și nu „mâna”. Pentru că doar Dumnezeu pune mâna și te poartă pe brațele Sale, pe când diavolul, te înșfacă cu ghearele patimilor și ale morții și pune stăpânire pe tine.

Răul de atunci și răul din zilele noastre este o realitate. Cei doi oameni îndrăciți trăiau la periferia comunității, nu aveau viață socială, normală, firească, iar prin comportamentul lor îi înfricoșau pe ceilalți, fiind ei înșiși înfricoșați și temători. De unde știm acesta? Pentru că atunci când L-au văzut și L-au recunoscut pe Iisus, L-au rugat să îi trimită în turma de porci, zicând: „Dacă ne scoți afară, lasă-ne să intrăm în turma de porci” (cf. Matei 8, 31). De ce nu în Iad? Pentru că atât de înfricoșător este iadul încât nici diavolii nu suportă chinurile de acolo. În urma căderii din mândrie, de lângă Dumnezeu, diavolii nu mai suportă iubirea, smerenia și apropierea de Creator, fiindcă această apropiere îi amintește de dulceața Raiului pe care nu o mai are și de unde a căzut încă de la Facerea lumii.

Pentru că diavolul nu se poate lupta cu Dumnezeu, el caută să îl atragă pe om, să îi facă rău. Și cine este omul? Este ființa pe care Dumnezeu o iubește cel mai mult, fiindcă a creat-o după chipul și asemănarea Lui. Atât de inteligent este diavolul încât știe unde să „lovească”. Vine acolo unde este puțină credință sau chiar indiferență față de Dumnezeu și Biserică, acolo unde nu este smerenie și ascultare, acolo unde nu este o rânduială în viața de creștin.

Demonii, în lucrarea celui rău, caută să îi înfricoșeze pe oameni, îi torturează, nu îi lasă să facă binele și, prin diferite metode specifice forțelor întunericului dar raportate în contextul lumii în care trăim, reușesc să îi acapareze, în special pe cei fără Hristos.

Unii oameni, stăpâniți de puterile celui rău și viclean sunt mai periculoși decât animalele cele sălbatice din adâncul pădurii. De aceea trebuie să fim în „relații bune” cu Dumnezeu, așa cum ne învață Sfântul Isaac Sirul: „fii prietenul tuturor, dar în mintea ta rămâi singur, singur cu Dumnezeu!”. Este chiar o priceasnă ale cărei versuri spune așa: „vreau lângă Dumnezeu, să fiu, mereu!”

Spre finalul minunii din Evanghelia de astăzi observăm că locuitorii cetății din Gadara nu au primit deloc încântați această minune a Mântuitorului și L-au rugat să plece din ținutul lor. De ce? Pentru că toată afacerea acestora cu creșterea turmei de porci a fost încheiată, au dat „faliment”, fiindcă diavolii au intrat în turmă, s-au aruncat în mare și s-au înecat. Ce putem învăța de aici? Că omul care este de multe ori stăpân peste alții, chiar și peste dobitoace, este de foarte puține ori stăpân peste el. Omul care dorește să acapareze pe ceilalți de lângă el prin diferite mijloace, sunt cei care nu doresc pe Hristos în viața lor, și cei de atunci, și mulți din zilele noastre.

Însăși prezența lui Dumnezeu este un chin pentru diavoli. Dacă Dumnezeu este în sufletul și viața noastră, dacă particopăm în mod regulat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, dacă ne spovedim și ne împărtășim în cele patru posturi de peste an, diavolul nu ne poate face absolut nimic, chiar dacă el distorsionează și camuflează realitatea. Numai cu Dumnezeu, cu Maica Domnului și cu Sfinții devenim puternici iar cel rău nu se va putea atinge niciodată de noi!