Cartea din Icoana Preacuratei

Mintea mea închipuit „mântuită” nu îţi găsea scrierile. Nu înţelegea cum poţi fi Împărăteasă fără ştiinţă, fără ştiinţa asta a noastră, a autopsiilor analitice şi retorice. Tu n-ai scris nimic, n-ai spus decât două, trei vorbe în Cuvânt! „Iată roaba Domnului, fie mie după Cuvântul tău!”, ţi-ai cunoscut vocaţia şi chemarea fără lauri pământeşti.

Citesc despre înţelepciune şi pricepere cu lăcomia eu-lui sărac în Fericirile Domnului, cu semeţia celui care nu le are pe toate ale pământului, dar vrea să le ştie pe toate ale Cerului.

Citesc cu teama nemântuirii minţii şi pofta pomului cunoştinţei binelui şi răului.

Citesc de parcă mâine, la trâmbiţatul îngerilor, voi fi întrebat: Cât ai citit despre Mine?

Un om sărac şi citit, care n-a săturat pe cel mai flămând decât el şi nu l-a îmbrăcat pe cel gol.

Prea multă carte mi te-a îndepărtat, Preacurată Fecioară.

Mintea mea închipuit „mântuită” nu îţi găsea scrierile.

Nu înţelegea cum poţi fi Împărăteasă fără ştiinţă, fără ştiinţa asta a noastră, a autopsiilor analitice şi retorice.

Tu n-ai scris nimic, n-ai spus decât două, trei vorbe în Cuvânt!

„Iată roaba Domnului, fie mie după Cuvântul tău!”, ţi-ai cunoscut vocaţia şi chemarea fără lauri pământeşti.

Apoi minunata cântare, îmbujorată în emoţia Copilei fericită de toate neamurile!

„Faceţi tot ce vă va spune El!”, la Nunta la care ne-am veselit cu vinul cel bun, semn că petrecerea e frumoasă când avem invitaţi de seamă: Mama şi Fiul!

Apoi ai pus totul în inima ta, biblioteci ale Pomului vieţii, delectarea în înţelepciunea Fiului tău - chipul frumuseţii tale pământeşti şi înţelepţirea cu Domnul şi Dumnezeul tău făcându-te chipul frumuseţii Sale Dumnezeieşti de sfinţenie, nevinovăţie, iubire, durere, minuni.

Îndeajuns pentru a fi mai presus de întreaga înţelepciune şi feciorie!

Târziu, într-o icoană simplă, sufletul mi-a îndrăznit să te zărească simţind sănătatea aerului proaspăt ce venea din înălţimile Sinaiului, din luminarea Taborului, din Academia Muntelui Măslinilor.

Spre Munţi ai Fericirilor, îngenunchez pentru odihnă în Cuvânt.

Ce mirare curată, neumblată şi nedescrisă!

Simt adieri de flori de câmp, smerite în picioarele căutătorilor

Mă odihnesc în lectura icoanei, oprindu-mi mintea să mai umble pe cărările diseminărilor!

Stai, Minte preacitită!

Stai necitită acum, în faţa splendorii!

La ce te ajută dacă nu trăieşti ce ştii?

Stai şi simte Cuvântul!

Ignorată ai fost, Preafrumoasă, de mintea mea provocatoare pe dinafară şi spre nicăieri!

Deschid cartea din Icoana Ta, foşnind clipirea bucuroasă a ochilor tăi ce cu grijă ţin în braţe Inspiraţia Cuvântului şi Înţelepciunea Vieţii!

De la același autor

Ultimele din categorie