Zis-a Domnul către ucenicii Săi: de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Şi precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi venirea Fiului Omului. Căci precum în zilele acelea dinainte de potop, oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și n-au ştiut până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi, la fel va fi şi venirea Fiului Omului. Atunci, din doi care vor fi în ţarină, unul se va lua şi altul se va lăsa. Din două care vor măcina la moară, una se va lua şi alta se va lăsa. Privegheaţi deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru. Aceea cunoaşteţi, că de-ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte vine furul, ar priveghea şi n-ar lăsa să i se spargă casa. De aceea şi voi fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni.

Cine, oare, este sluga credincioasă şi înţeleaptă pe care a pus-o stăpânul peste slugile sale, ca să le dea hrană la timp? Fericită este sluga aceea, pe care venind stăpânul său, o va afla făcând aşa. Adevărat zic vouă că peste toate avuţiile sale o va pune. Iar dacă acea slugă, rea fiind, va zice în inima sa: stăpânul meu întârzie, și va începe să bată pe cei ce slujesc împreună cu el, să mănânce şi să bea cu beţivii, veni-va stăpânul slugii aceleia în ziua când nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l cunoaşte, și o va tăia din dregătorie şi partea ei o va pune cu făţarnicii. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.

Împărăţia Cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luând candelele lor, au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înţelepte. Căci cele fără minte, luând candelele, n-au luat cu sine untdelemn. Iar cele înţelepte au luat untdelemn în vase, odată cu candelele lor. Dar mirele întârziind, au aţipit toate şi au adormit. Iar la miezul nopţii s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea lui! Atunci s-au deşteptat toate acele fecioare şi au împodobit candelele lor. Şi cele fără minte au zis către cele înţelepte: Daţi-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre. Dar cele înţelepte le-au răspuns, zicând: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă şi nici vouă. Mai bine mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi pentru voi. Deci plecând ele ca să cumpere, a venit mirele şi cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă şi uşa s-a închis. Iar mai pe urmă, au sosit şi celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă. Iar el, răspunzând, a zis: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi. Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului.

Şi mai este ca un om care, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui şi a plecat. Îndată, mergând, cel ce luase cinci talanţi a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi. De asemenea şi cel cu doi a câştigat alţi doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său. După multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi a făcut socoteala cu ele. Şi apropiindu-se cel care luase cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, zicând: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se şi cel cu doi talanţi, a zis: Doamne, doi talanţi mi-ai dat, iată alţi doi talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat. Şi temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al tău. Şi răspunzând stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat? Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă. Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi. Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.

Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut. Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică.

Iar după ce a sfârşit toate aceste cuvinte, a zis Iisus către ucenicii Săi: Ştiţi că peste două zile va fi Paştile şi Fiul Omului va fi dat să fie răstignit.

Textul Evangheliei ce se citește la Liturghia Darurilor din Sfânta și Marea Marți este o continuare a celui din ziua precedentă. Acolo, Domnul le spunea ucenicilor Săi care vor fi semnele ce preced a doua Sa venire și Judecata de Apoi. În continuarea acestor cuvinte, Mântuitorul afirmă clar că „de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl”, ceea ce înseamnă că este mai important cum va avea loc acest sfârșit obștesc și nu când. Un alt amănunt este acela că, în ciuda împlinirii semnelor premergătoare, omenirea în general va fi prinsă pe nepregătite, așa cum s-a întâmplat cu contemporanii lui Noe, la venirea potopului.

Dar Domnul nu insistă pe semne, ci pe faptul că trebuie să priveghem continuu, neștiind ziua nici ceasul. În acest scop, Își continuă discursul destul de extins despre viitoarea Sa venire apelând la parabole. Prima dintre ele este cea despre un stăpân care își lasă casa în grija slugilor, nespunând când se va întoarce. Privegherea slujitorilor în așteptarea venirii stăpânului simbolizează continua pregătire a creștinului pentru vremea judecăţii. Casnicii lui Dumnezeu trăiesc fiecare zi ca și cum ar fi ultima, dar nu în sensul propovăduit odinioară de filosofia epicuriană și din ce în ce mai mult de societatea consumistă de azi: „mâncați, beți, căci după moarte nu mai există nicio plăcere”, ci dimpotrivă, urmând îndemnul: „se apropie sfârşitul, deci să ne pocăim”, adică să înmulțim binele atât cât de mult se poate.

Capitolul al douăzeci și cincilea de la Matei continuă cu încă două istorioare despre așteptarea celei de-a doua Veniri: parabola celor zece fecioare, respectiv cea a talanților. În ambele sunt prezente mai multe personaje de decor, pregătind sau așteptând începerea unui moment solemn: venirea mirelui cu alaiul de nuntă, respectiv revenirea stăpânului dintr-o călătorie. Persoanele aflate în așteptare, fecioarele și respectiv slujitorii, au atitudini diferite în starea lor expectativă. Unele se află pregătite de momentul prevăzut, altele în schimb transformă zăbovirea prelungită într-o stare de așa-zisă normalitate, care rodește lenea și indiferența. Este interesant că în cazul celor zece fecioare, toate au ațipit așteptând mirele, însă acest lucru nu este imputabil. Toți obosim mai devreme sau mai târziu. Tradus mai pe larg, cei care mor în așteptarea venirii Domnului la judecata finală, vor fi treziți ca să dea seamă ca și toți ceilalți de cele ce au făcut. Doar că, în timp ce unii dintre noi au adormit fiind pregătiți, „fiind grijiți” cum se spune în popor, adică spovediți, împărtășiți, împăcați cu rudeniile și semenii, alții ne vom trezi la trâmbița îngerului în starea de nepregătire în care ne-a prins moartea: goi de faptele milei creștine, săraci în virtuți și stinși duhovnicește, asemenea fecioarelor care nu au luat untdelemn cu care să-și alimenteze candelele de întâmpinare. În cazul celeilalte pilde, în care slugile care au primit cinci și respectiv doi talanți și i-au dublat în vremea așteptării stăpânului, iar sluga care primise un singur talant l-a îngropat neînmulțimu-l, suntem atenționați că Dumnezeu ne înzestrează cu calități diferite și nu cere tuturor același lucru la judecată, însă ni se solicită să lucrăm înmulțindu-ne harismele, darurile pe care le-am primit. În ambele cazuri ni se recomandă prin urmare nouă, celor ce slujim lui Dumnezeu, să trăim aflându-ne într-o așteptare activă a Domnului, timp în care lucrăm cu ceea ce am primit. Nu înseamnă că în timpul vieții suntem părăsiți de Dumnezeu, Care S-ar afla undeva departe ca și cum a uitat de noi după ce S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui, ci că El Se oglindește pe de o parte în darurile cu care El ne-a înzestrat, iar pe de altă parte în ceilalți semeni care ne sunt dați tocmai pentru ca să ne ajutăm unii pe alții în buna pregătire a întâmpinării Mirelui Ceresc.

Dar acest capitol important din Evanghelia după Matei nu se încheie aici, ci lăsând la o parte pildele, Domnul revine la descrierea concretă a venirii Fiului Omului întru slava Sa, urmată de Judecata de Apoi. Acest text s-a citit la începutul Postului Mare, în Duminica lăsatului sec de carne. Reluarea sa la sfârșitul Păresimilor poate fi văzută de fiecare dintre noi ca o cercetare a modului în care ne-am pregătit duhovnicește pentru Sfintele Paști. Recapitulând practic învățăturile din Evangheliile tuturor duminicilor Triodului, înțelegem că postul și rugăciunea sporite în timpul celor patruzeci de zile nu sunt ele în sine probe de evaluare la Judecata finală, însă ele ne ajută să sporim duhovnicește în lucrarea faptelor bune – hrănirea celor flămânzi, adăparea celor însetați, primirea sau poate vizitarea celor aflați în neputințe, necazuri și nevoi – sau altfel spus, în înmulțirea dragostei față de aproapele.

Cu aceste cuvinte duhovnicești, fie că e vorba de profeții ori de pilde, Domnul Hristos i-a învățat odinioară pe ucenicii Săi cum trebuie să se pregătească pentru despărțirea temporară de El dar mai ales pentru reîntâlnirea cu El întru veșnicie. Evanghelistul Matei povestește apoi în capitolul al 26-lea despre prinderea Domnului (tematizată parțial la Liturghia Darurilor de miercuri), în al 27-lea despre Sfintele Sale Pătimiri până la moartea Sa pe cruce (tematizată la Liturghia din Joia Mare), pentru ca în cel de-al 28-lea să ne aducă vestea cea bună a Învierii (tematizată la Liturghia din Sâmbăta Mare). Prin urmare, pericopa evanghelică din Marțea Mare poate fi înțeleasă ca o invitație la o autoevaluare, astfel încât în următoarele zile, începând cu Sfânta și Marea Miercuri și până în Sâmbăta premergătoare Paștilor să ne concentrăm mai puțin pe noi înșine și mai mult pe aprofundarea marii iubiri a Domnului Hristos pentru întreaga umanitate, pentru care a pătimit și a suferit pe Cruce fără să fi avut vreo vină, așa încât ne-a răscumpărat pe toți dintr-o moarte care de acum înainte nu mai este decât o adormire în așteptarea trâmbițelor îngerești.