Personalitatea Domnului nostru Iisus Hristos

Reflecții

Personalitatea Domnului nostru Iisus Hristos

    • Personalitatea Domnului nostru Iisus Hristos
      Personalitatea Domnului nostru Iisus Hristos

      Personalitatea Domnului nostru Iisus Hristos

Dacă v-ați întrebat vreodată, cum era Iisus în viața de pe pământ, învățând și călătorind prin Palestina secolului I, cum era atunci când le vorbea ucenicilor la cină, cum a fost plimbarea pe drumul spre Emaus, cum a îndurat Pătimirile sau cum erau învățăturile din timpul celor 40 de zile de la Paști la Înălțarea Sa, ei bine nu trebuie să vă întrebați.

De-a lungul secolelor Sfinții Părinți au scris numeroase lucrări despre legătura strânsă dintre Hristos și Biserică. Unirea tainică dintre Cap (Domnul Iisus Hristos) și Trup (Biserica) este afirmată atât în Scrierile Noului Testament cât și în corpusul patristic. De exemplu, povestea întâlnirii lui Saul cu Domnul cel Înviat subliniază această unire dintre Hristos și Biserica Sa prin niște cuvinte extraordinare (Fapte 9, 3–5)

Dar pe când călătorea el şi se apropia de Damasc, o lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată. Şi, căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti? Iar el a zis: Cine eşti, Doamne? Şi Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigoneşti. Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă.

Vedem aici cum Domnul Iisus, când îl confruntă pe Saul, îi cere socoteală pentru ce Îl prigonește. Saule, Saule, de ce prigoneşti?” Nu l-a acuzat pe Saul că prigonește Biserica sau pe creștini în general, ci a vorbit la persoana întâi: . De asemenea, când Saul L-a întrebat pe Domnul cine este, El i-a răspuns: Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigoneşti. Pe Care tu Îl prigoneşti, nu a cărui Biserică o prigoneşti. Legătura lui Iisus cu Biserica este atât de strânsă încât atunci când aceasta suferă, suferă şi El, când aceasta este slăvită, este slăvit şi el.

Identificarea lui Hristos cu Biserica poate fi observată din multe exemple din Noul Testament (cf. Col. 1, 24; Rom. 6; Gal 3, 27).

Acesta adevăr minunat al unirii tainice și al identificării lui Iisus cu Biserica este fundația vieții noastre în Biserică, întru Hristos. Și totuși, desigur, câteodată acest adevăr tainic poate părea abstract, mai ales pentru noi cei din epoca modernă care trăim într-o societate ce promovează o existența bazată pe emoție. Iar noi, creștin ortodocșii, care creștem în sânul lui Hristos și în tradiția ascetică a Bisericii, chemați să dezvoltăm un comportament și o perspectivă mai matură, ca să devenim mai maturi în relația cu Hristos, tot mai avem nevoie din când în când de o asigurare, de semne ale iubirii lui Dumnezeu.

De fapt, tocmai de aceea Biserica și întreaga Tradiție - cu liturghia ei, imnurile, rugăciunile, icoanele, obiceiurile, ascetismul, preoția, veșmintele și Sfânta Scriptură, ne-au fost lăsate. Domnul Iisus, văzând slăbiciunea noastră și fragilitatea în fața existenței efemere, s-a smerit pe sine, s-a pogorât pe pământ și s-a întrupat din Fecioara Maria. Pe parcursul șederii sale pe pământ ne-a lăsat pilde, predici, a pătimit și s-a jertfit pe Cruce și a Înviat a treia zi, s-a coborât la condiția noastră smerită pentru a ne încuraja și pentru a ne aminti cum să ne trăim singura viață adevărată, cea întru Hristos. De aceea ne oferă și Sfânta Tradiție ca un fel de extensie a operei Sale pe pământ, prin Duhul Sfânt. În acest sens, profesorul Vladimir Lossky are pe deplin dreptate când afirmă că tradiția este viaţa Sfântului Duh în biserică.

O altă realizare a lui Hristos în Biserică și ca Biserică, una care percepe realitatea tainică a unei asemenea uniri ca pe un pas spre inimile noastre, este aceea exprimată de un sfânt al Bisericii sârbe canonizat recent, Sfântul Iustin Popovici. În eseul său Atributele Bisericii, acesta descrie personalitatea lui Iisus Hristos. Evitând sentimentalismul caracteristic evanghelismului actual şi al mişcării Bisericii, acesta începe prin fundamentarea învăţăturii sale (1 Cor. 3, 11):

Apostolii lui Hristos sunt inspirați de Duhul Sfânt când proclamă unirea şi unicitatea Bisericii, bazate pe cele ale Întemeietorului său, Dumnezeul Întrupat, Domnul Iisus Hristos și ființa sa teandrică: „Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos”.

Începând cu unitatea tainică a lui Hristos cu Biserica, acesta continuă şi vorbeşte despre personalitatea lui Hristos, despre care spune că este una teandrică sau Dumnezeu și om. Personalitatea lui Hristos, la cel mai profund nivel este atât divină cât și umană.

Continuând pe același subiect și dezvoltându-l printr-o metaforă organică Sfântul spune:

În organismul teandric al Bisericii fiecare trăieşte în deplinătatea personalităţii precum o celulă vie, după chipul lui Dumnezeu. Legea teandrică înglobează totul și acționează prin toate. Însă în permanență, echilibrul teandric dintre divin și uman este păstrat. Fiind membri ai săi, în Biserică trăim împlinirea ființei noastre în dimensiunea divină. Mai mult decât atât: în Biserica Dumnezeului Întrupat omul se descoperă prin har ca dumnezeu-om.

Unirea lui Hristos cu Biserica, împreună cu personalitatea sa divino – umană, înseamnă că noi creștinii trăim precum niște organisme celulare divine în trupul lui Hristos și ne împărtășim asemănarea Sa. Fiind în Biserică și ființa noastră începe să semene cu Dumnezeu. Devenim nu numai asemeni lui Dumnezeu ci compleți, ca și creația întreagă. Un microcosmos, dacă doriți. Astfel, și noi trăim viața în Hristos, în Biserică, prin har (nu prin natură), a unui om-dumnezeu, ceea ce și înseamnă de fapt a fi creştin.

Fără a se opri la aceste realități minunate, Sfântul Iustin continuă și definește ceea ce înseamnă succesiunea apostolică, cea care păzește întreaga Sfântă Tradiție, de fapt chiar întreaga Biserică:

Succesiunea apostolică, moştenirea apostolică, a reprezentat întotdeauna o lucrare divino-umană. Ce anume transmit sfinții apostoli succesorilor prin moștenirea lor? Pe Domnul Iisus Hristos, Însuși Dumnezeu și om, împreună cu bogățiile nepieritoare ale personalității sale teandrice, Hristos, Capul Bisericii. Dacă nu ar transmite asta, succesiunea apostolică precum și tradiția apostolică ar fi pierdute întrucât nu ar mai exista o ierarhie apostolică și nici o Biserica apostolică.

Trebuie să observăm aici că Sfântul Iustin susține că succesiunea apostolică nu înseamnă nimic altceva decât transmiterea mai departe a Însuși Domnului Iisus Hristos, a personalității Sale (divino - umane). Și care este personalitatea lui Hristos transmisă și păstrată în organismul Bisericii?

Personalitatea lui Iisus Hristos Dumnezeu și om, transformat în cadrul Bisericii, cufundat în marea harică nemărginită a rugăciunilor și liturghiei, aflat întreg în Sfânta Euharistie și Biserică, aceasta este Sfânta Tradiție. Vestea bună cea adevărată este mărturisită de sfinții părinți și de sinoadele ecumenice. Prin rugăciune și cucernicie Sfânta Tradiție a fost ferită de răutatea umană și rău-voitoare iar odată cu aceasta s-a păstrat Domnul Iisus Hristos, El care este veșnica Tradiție a Bisericii. „Şi cu adevărat, mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă. (1 Tim. 3, 16). Hristos s-a arătat ca om, ca Dumnezeu și om, ca Biserică și prin actul său mântuitor și îndumnezeire a omului a preamărit și ridicat pe om mai presus de heruvimi și serafimi.

Personalitatea lui Iisus, în termeni simpli, potrivit Sfântului Iustin, nu înseamnă altceva decât Sfânta Tradiție însăși. Cu alte cuvinte, dacă v-ați întrebat vreodată, așa cum am făcut-o eu, cum era Iisus în viața de pe pământ, învățând și călătorind prin Palestina secolului I, cum era atunci când le vorbea ucenicilor la cină, cum a fost plimbarea pe drumul spre Emaus, cum a îndurat Pătimirile sau cum erau învățăturile din timpul celor 40 de zile de la Paști la Înălțarea Sa, ei bine nu trebuie să vă întrebați.

Știm cum a fost Iisus pentru că știm cum este Biserica Sa astăzi. Personalitatea Sa, ieri şi azi şi în veci, este aceeași (Evr. 13, 8), pentru cei din biserică și pentru cei din jurul nostru. Personalitatea Sa se află în rugăciune. Personalitatea sa se află în Sfânta Liturghie. Personalitatea sa se află în Sfintele Taine. Personalitatea sa se află în preoție. De fapt personalitatea Sa, se află în noi toți, ca organisme celulare asemenea lui Dumnezeu, atât timp cât trăim în harul Său. Să ne grăbim cu toții spre Biserică, acolo unde se află personalitatea lui Hristos ca într-o prismă, ce se refractă în culorile reprezentate de numeroasele elemente ale Sfintei Tradiții.

Vreți să știți cum era Hristos? Răspunsul se află lângă voi, în Biserică.

(de Michael Coleman)

Traducere și adaptare:
Sursa: