Nu putem fi părtaşi în chip profund vieţii lui Dumnezeu decât dacă ne schimbăm întru totul. Aşadar, este esenţial să ne îndreptăm spre Dumnezeu astfel ca El să ne transforme şi să ne schimbe. Iată de ce, pentru a începe, ar trebui să cerem să ne schimbăm. Convertire înseamnă, în latină, o întoarcere – o schimbare în direcţia lucrurilor. Cuvântul grec metanoia arată o schimbare a minţii.

Să te converteşti înseamnă că, în loc să ne ducem viaţa privind în toate direcţiile, începem să privim într-o singură direcţie. Este schimbarea unei direcţii faţă de foarte multe lucruri pe care le preţuim doar pentru că le găsim plăcute sau folositoare pentru noi.

Primul lucru care săvârşeşte în noi schimbarea este să modificăm tabla noastră de valori: când Dumnezeu este aşezat în centrul a toate, orice lucru dobândeşte o nouă poziţie şi o nouă profunzime. Tot ceea ce este de la Dumnezeu, tot ceea ce Îi aparţine este pozitiv şi adevărat. Orice este afară de El nu are nici valoare, nici sens.

Însă nu ajunge o schimbare a minţii pentru a vorbi de convertire. Putem foarte bine să ne schimbăm mintea şi să nu înaintăm. Ceea ce trebuie să urmeze este un act de voinţă şi, până ce voinţa noastră nu se pune în mişcare şi nu e îndreptată spre Dumnezeu, nu va fi adevărată convertire. Cel mult va fi vorba doar despre o schimbare lăuntrică de începător adormit şi inactiv.