Bisericuţa din livada lui Ioan Balan

 

Continuăm astăzi campania de revalorizare a bisericilor de lemn din Moldova, poposind la Bilca, o aşezare suceveană situată aproape de graniţa cu Ucraina. Aici, în urmă cu aproape 200 de ani, a fost adusă o bisericuţă din lemn rotund, a cărei poveste a început în 1743-1744, la Vicovu de Jos.

Povestea bisericuţei „călătoare“ ce poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului“, de la Bilca, a început în 1743, anul în care a fost construită, la Vicovu de Jos. De aici, în 1818 a luat calea Bilcăi şi a fost aşezată de săteni în livada lui Ioan Balan, cel care a donat pe vecie bisericii locul pe care aceasta a fost aşezată.

De-acolo, din mijlocul livezii de altădată, înconjurată azi de mormintele bilcanilor, bisericuţa ocroteşte satul şi oamenii săi.

Întinsă pe aproape 10 kilometri lungime, această străveche aşezare suceveană păstrează ceva din farmecul Bucovinei de odinioară. Nimic nu este aşezat la întâmplare: nici casele inundate de verdeaţă, nici curţile largi, nici potecile peste apa Sucevei. Totul e ordonat, curat, făcut cu temeinicie, cum le place bucovinenilor să spună.

Întocmai aşa am găsit şi bisericuţa de lemn din mijlocul cimitirului. Bine păstrată, îngrijită cum se cuvine, ca o odaie de sărbătoare dintr-o casă de gospodar. De altfel, asemănarea bisericii cu o casă ţărănească tradiţională e izbitoare: forma arhitecturală, dimensiunile trădează preluarea stilului construcţiei din arhitectura populară. O casă pentru Dumnezeu, în mijlocul cimitirului satului, în care veacurile au păstrat liniştea şi pacea de altădată. Iar oamenii vin aici să se roage tocmai pentru că se pot rupe de vuietul cotidian, de griji, de necazuri, de supărări.

În curtea largă a bisericii l-am găsit şi pe părintele Lucian Tcaciuc, slujitor, din 2004, al acestui atât de frumos lăcaş. „Prima dată am venit aici la o înmormântare. Când am intrat, am simţit aşa o atracţie faţă de locul acesta, pe care o resimt şi oamenii din sat. Biserica păstrează o taină şi o linişte pe care nu le găsesc în altă parte. Îmi place să spun că aici este trecutul, prezentul şi viitorul acestui sat“, mărturiseşte părintele Tcaciuc, în timp ce ne arată bisericuţa.

De-a lungul vremurilor, biserica de lemn a constituit pentru bilcani un refugiu în care L-au căutat şi L-au găsit de fiecare dată pe Dumnezeu. Bătrânii povestesc şi acum că, în vremea prigoanei comuniste, preotul îi aduna în bisericuţa de lemn din cimitir, ajutându-i să treacă peste acele vremuri negre şi să-şi păstreze neştirbită credinţa.

Un lăcaş de lemn bine conservat

„Îmi povestea cantorul Ananie, care acum are 92 de ani, că pe-aici a fost linia frontului, în al Doilea Război Mondial. Şi-aşa zburau obuzele pe sus!... Dar Maica Domnului a păzit biserica şi n-a fost distrusă“, povesteşte parohul de la Bilca.

Anii au trecut de-a valma, dar lăcaşul s-a încăpăţânat să rămână în picioare. Iar bilcanii n-au stat cu mâinile încrucişate, îngrijindu-se de ea aşa cum trebuie, astfel că astăzi este una dintre bisericile de lemn bine păstrate ale judeţului Suceava.

În cei aproape 200 de ani de când este la Bilca, biserica a fost reparată de mai multe ori. În 1913, vechiul acoperiş din draniţă a fost înlocuit cu unul de tablă. Apoi, în 1984, prin grija părintelui Nicolae Cojocaru, sub talpa bisericii s-a pus piatră mare (până atunci talpa a stat direct pe pământ) şi s-au blănit cu scândură altarul, naosul şi pronaosul. De asemenea, a fost refăcută în întregime clopotniţa, cea veche fiind aproape în întregime distrusă. „Era o perioadă destul de dificilă atunci, dar oamenii au luptat, au făcut rost de materiale şi biserica a fost desfăcută şi reaşezată. Tălpile erau putrede şi erau aşezate direct pe pământ. S-a înlocuit partea putredă şi s-au pus pe temelie de piatră. Tot atunci s-a dat tabla jos şi s-a pus din nou şindrilă“, ne explică pr. Lucian Tcaciuc.

După venirea părintelui Tcaciuc, biserica a intrat într-o nouă etapă de întreţinere şi conservare. Prioritate au avut icoanele vechi, aflate şi ele într-o avansată stare de degradare.  „Acum toţi sunt dornici să construiască biserici mari şi impunătoare. Eu mi-am zis că dacă am ajuns aici trebuie să chivernisesc şi să păstrez ceea ce am. Le-am spus şi enoriaşilor că dacă ştim să preţuim puţin, vom şti să preţuim şi mai mult mai târziu. Când am venit aici, icoana Sfântului Nicolae se exfolia. Şi simţeam că parcă se exfoliază ceva din mine. Cu icoana aceasta am început“, îşi aminteşte parohul.

Valoare artistică şi arhitecturală

Biserica din Bilca impresionează prin stilul arhitectural, cel care, de altfel, o diferenţiază de majoritatea bisericilor de lemn sucevene. Construită din bârne rotunde de brad, îmbinate „în cheotori“ şi având dimensiunile unei case ţărăneşti, bisericuţa pare o construcţie simplă. Dar tocmai această simplitate, tocmai această cuminţenie a formei o particularizează, dându-i o notă în plus de frumuseţe.

La exterior, printre elementele decorative cele mai bine reprezentate se numără consolele, cu tăieturi în retragere, în „dinţi de fierăstrău“.

Interiorul larg, încăpător, se mândreşte cu catapeteasma originală a bisericii, despre care specialiştii spun că prezină „un vădit caracter popular“. De asemenea, uşile împărăteşti sunt extrem de valoroase.  „Se spune că uşile împărăteşti sunt făcute după acelaşi stil al celor de la Mănăstirea Putna. Acum noi le-am dat spre restaurare, la Suceava“, explică pr. Tcaciuc.

Tot în interior pictura uneia dintre uşile diaconeşti impresionează prin forţa expresivă. „Este vorba despre Arhanghelul Gavriil care leagă diavolul şi este pictura originală. Nu am auzit să mai existe această pictură în altă parte“, povesteşte parohul.

Originale sunt şi elementele de susţinere a boltei din naos, decorate cu motive incizate în lemn. Sfânta masă din altar este realizată dintr-un trunchi de stejar „de pe loc“ şi este, de asemenea, foarte bine păstrată.

Dorinţa cea mai mare a părintelui Tcaciuc este să termine restaurarea icoanelor, astfel încât monumentul să fie pus complet în valoare, şi apoi să reuşească să resfinţească bisericuţa.

O biserică vie

Din 2004, în biserica de lemn, înscrisă în lista monumentelor istorice din judeţul Suceava, se oficiază din nou slujbe în mod constant, lăcaşul slujind parohiei părintelui Lucian Tcaciuc. În fapt, sătenilor ce locuiesc pe două uliţe mari din apropierea cimitirului sătesc. Până atunci, multă vreme a slujit doar ca paraclis de cimitir. Redeschiderea sa ca biserică de parohie a fost, poate, norocul ei, pentru că în felul acesta a putut fi bine îngrijită  şi conservată. „Se instalase aşa, în mintea oamenilor, că cimitirul este un loc al tristeţii, un loc care îi cutremură. Dar, deschizându-se această biserică din nou şi slujindu-se în ea, oamenii au redescoperit că cea dintâi a fost biserica şi-apoi au venit celelalte. De altfel, un lucru foarte interesant este că, până la Revoluţie, această biserică a stat deschisă continuu şi niciodată nu s-a furat nimic din ea. Asta m-a impresionat şi pe mine“, spune pr. Lucian Tcaciuc.

Un monument istoric ce merită vizitat

Dacă ajungeţi în Bucovina, nu ezitaţi să treceţi să vedeţi şi biserica de lemn de la Bilca, localitate aflată în apropierea Rădăuţilor. Veţi descoperi aici nu doar un prototip al artei cu care meşterii lemnari suceveni au ştiut să înfrumuseţeze nu doar casele de locuit, ci şi bisericile, ci şi o pagină din istoria acestei zone. Actul de naştere al bisericuţei stă scris pe frontispiciul de la intrare, scris în vechea grafie chirilică: „Această sv(â)ntă beserică sau făcut în zilile pre(a) luminatului domn Ion Ioan Neculai voevod pren silinţa cinstitului părinte chir Ioasaf egumen(ul) Putnii le(a)t 7252“.

Bilca, „locul de peste ape“

„Locul de peste ape“, aşa i se spunea satului Bilca, situat pe malul Sucevei, în apropiere de Vicovu de Jos. Prima atestare documentară a aşezării apare într-un document din 23 mai 1436, al lui Ilieş şi Ştefan Vodă, localitatea fiind pe atunci o branişte a Mănăstirii Putna, situată „între Bilce“, adică un loc în care se făcea fânul şi păşteau cirezile şi turmele mănăstirii. Sub numele de Bilca, aşezarea se constituie la începutul secolului al XIX-lea.

Comună întinsă, cu o viaţă culturală intensă, Bilca a fost una dintre localităţile sucevene în care exista şcoală încă din anul 1861. De altfel, satul se mândreşte cu o pleiadă de nume importante ale culturii noastre, printre care sociologul Traian Brăileanu, profesorul şi omul politic Vasile Posteucă, omul de cultură George Tofan, prof. univ. dr. Filimon Cârdei, unul dintre marii entomologi ai României.

De la același autor

Ultimele din categorie