Două rânduri de șevalete. Pensule de toate mărimile, multă culoare și multă lumină. Într-un colţ al camerei, numeroase modele de icoane, aranjate după mărimi. Cărţi de erminie bizantină, unde vezi specificităţile fiecărui sfânt sau praznic şi care se constituie într-un ghid pentru cel care pictează. Albume de iconografie românească şi specificul fiecărei regiuni a ţării noastre. Lângă o fereastră, expuse pe rafturi, icoane deja finalizate, cu o notă dominantă aparte: culorile foarte vii, contrastante, şi totodată izvorâtoare de lumină. 

La ultimul şevalet din partea stângă, maica Nazaria îl pictează pe Sfântul Ierarh Nicolae. Mă aşez lângă dânsa şi-o privesc cum lucrează. Pensonul înmuiat în verde alunecă uşor, umplând perniţa de pe jilţul pe care este aşezat sfântul. Veşmintele acestuia, într-un roşu cărămiziu, se revarsă pe jilţ, conturându-se în lumini şi umbre.

„Din cauza stricăciunii vieții noastre se pierde duhul autentic ortodox”

Faţa şi mâinile se pictează la final. Principiul este să începi să pictezi ce e cel mai departe în plan, ce e mai dedesubt (dacă ne referim la haine, de exemplu).  Maica Nazaria mai aruncă din când în când câte-o privire pe micul model din partea stângă sus a şevaletului, o copie după o frescă veche.

Alături, maica Melania pregăteşte icoana Trei Ierarhilor. A desenat contururile şi a cercetat mai multe modele. Va fi o icoană de dimensiuni mari şi, de aceea, proporţiile trebuie bine gândite. Îmi spune că se pierde duhul autentic ortodox, fiind tot mai evidentă o catolicizare şi în ceea ce priveşte pictura icoanelor. „Icoane ortodoxe sunt foarte puține, pentru că nu sunt oameni cu viață sfântă care să le picteze. Se pierde duhul autentic ortodox. Și asta nu arată decât stricăciunea vieții noastre”, spune ea îngândurată.

Doamna Despina Milița, protectoarea artelor

Răsfoind cartea de pictură românească din atelierul de pictură de la Miclăușeni, am găsit-o pe doamna Despina Milița, soția domnitorului Neagoe Basarab, viitoarea maică Platonida de la Mănăsirea Ostrov, de lângă București. Despre ea se spune că era protectoarea artelor. Ea s-a cunoscut cu viitorul ei soț prin intermediul Sfântului Mitropolit Nifon al Țării Românești, care a fost după aceea martirizat. Sfântul Nifon i-a unit și îi spovedea. Însă toți copiii i-au murit, iar la urmă și soțul.

„Viaţa împreună a acestor doi soţi, care s-au înţeles şi s-au iubit, a fost închinată Bisericii şi artei. Au strâns, în timpul domniei lor, o întreagă comoară: Evanghelii de aur, căţui de argint, sfeşnice, cruci, inele, paftale, ceşti, toate podoabele ce se puteau culege sau face la noi sau aiurea. Dar din câte au strâns şi din câte au făcut, podoaba cea mai măreaţă a rămas biserica Curtea de Argeș”, scria Constantin Gane.