„Viaţa în Hristos - izvor de bucurie duhovnicească“, la Moineşti
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Moineşti, a avut loc sâmbătă, 17 martie 2018, conferinţa „Viaţa în Hristos - izvor de bucurie duhovnicească“.
Aceasta a fost susţinută de către părintele profesor doctor Vasile Mihoc de la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna“ a Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu şi a fost organizată în cadrul celei de-a VIII-a ediţii a convorbirilor duhovniceşti intitulate „Trepte spre Înviere“ ale Protopopiatului Moineşti. În deschiderea evenimentului, părintele Costel Mareş, protopop de Moineşti, a apreciat că tema aleasă este una foarte interesantă. Părintele Vasile Mihoc a făcut o incursiune în ceea ce înseamnă viaţa în Hristos, a fi creştin şi care este scopul oamenilor pe pământ: „A fi creştin înseamnă a fi în Hristos, a fi în Duhul Sfânt, adică a fi în comuniune cu Dumnezeu prin Hristos. Hristos S-a făcut om pentru noi, ca noi să avem acces la Dumnezeu. În Biserică suntem în Hristos, suntem trupul Mântuitorului, pentru că El este Dumnezeu. Prin El, noi cu firea noastră avem acces la cer, şi de aceea Hristos în cer cu trupul şi cu firea Lui omenească este ancora nădejdii noastre“. A urmat o sesiune de întrebări şi răspunsuri, iar Corala „Theotokos“ a preoţilor din Protopopiatul Moineşti a prezentat un scurt moment de cântece din Postul Mare. Părintele protopop Costel Mareş a mulţumit părintelui profesor pentru „hrana duhovnicească“, aşezată cu multă migală în sufletele celor prezenţi, apreciind întâlnirea ca fiind „o treaptă spre trăirea mai aproape de Hristos Dumnezeu, care este răspuns pentru toate întrebările noastre“.