Viaţa noastră este, desigur, în mâinile lui Dumnezeu. Nici cel mic, nici cel mare, nici cel sănătos, nici cel bolnav nu au vreo siguranţă. Numai când ne încredinţăm în mâinile Domnului, putem fi asiguraţi. Atunci, orice ni s-ar întămpla, vom fi în mâna Lui dreaptă sau stângă. Dar şi dreapta şi stânga Lui binecuvintează şi sfinţesc. De câte ori preotul, care este om, ne binecuvintează cu amândouă mâinile, pentru că în amândouă are harul preoţesc, cu amândouă ţine trupul lui Hristos şi cu amândouă îşi săvârşeşte slujirea înaintea lui Dumnezeu. Cu cât mai mult ne binecuvintează şi ne sfinţesc mâinile Domnului nostru Iisus Hristos!

Domnul se joacă cu noi în mâinile Sale ca şi cu o minge, aruncându-ne dintr-una într-alta. Iar mingea, dacă ar avea puţină cunoştinţă şi conştiinţă, dacă ar avea răsuflare şi inimă, numai ce ar atinge-o mâinile Domnului, Care au făcut lumea şi pe noi înşine, va fi foarte mândră. Nu pentru că ar avea ea însăşi vreo vrednicie, ci pentru că o primeşte din mâinile Împăratului.

Odată, zice o anecdotă, un bărbier se lăuda zicând: “Veniţi la mine, o să vă băbieresc cu briciul cu care l-am ras pe împărat. Briciul meu a atins faţa împăratului!” Îl avea la mare cinste.

După toate acestea, să ne închidem şi noi în chilia inimii noastre şi să zicem îm fiecare zi nouă înşine şi unii altora: “Lăsaţi-mă singur în chilia mea zăvorât… lăsaţi-mă singur, nu vreau să mai văd lumina lumii acesteia!”, nu mai vreau lumina aceasta materială, ci pe cea adevărată, cerească, dumnezeiască, pe Dumnezeu.

Aşadar, ori este Dumnezeu viaţa şi bucuria noastră, ori nu este.

(Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Sfântul Isihie, cuvânt despre trezvie, p. 522-523)