Dacă sufletele sfinte şi virtuoase ce locuiesc în lumea de dincolo de mormânt, sunt întristate petru viaţa noastră imorală şi rea, care nu e plină de Duhul Domnului, ce trebuie să gândim oare despre starea sufletelor ce nădăjduiesc în ajutorul celor vii?

Dumnezeu vorbeşte în Sfânta Scriptură de nefolosul oarecăror rugăciuni: „Norodul acesta se apropie de Mine, cu gura lui şi cu buzele Mă cinsteşte, iar inima lor departe stă de la Mine" (Matei 15, 8).

Noi aşa ne rugăm: „Odihneşte, Doamne, suflete adormiţilor robilor Tăi"! Dar primeşte Dumnezeu rugăciunea noastră? Părinţii noştri, mamele, soţii, soţiile, fraţii, surorile şi prietenii noştri, pot ei oare găsi odihna întru Domnul când noi, fiii lor, soţii, soţiile lor, fraţii lor, surorile şi prietenii lor, vii fiind aicea pe pământ, cugetăm cele rele, facem cele rele şi în general toate le lucrăm în afara credinţei şi Duhului lui Dumnezeu? Într-o astfel de stare fiind noi, mai primeşte Dumnezeu rugăciunea noastră pentru cei de dincolo de mormânt?

Ce bucurie, ce mângâiere pot să mai aştepte părinţii repausaţi din partea unor fii ce trăiesc în rele? La fel se întâmplă şi cu fraţii, surorile, soţii, soţiile şi amicii celor ce nu-L cunosc pe Hristos și sfânta Sa voie.

Ce este mai înfricoşător decât viaţa în iad? Şi cu toate acestea, după cuvântul Domnului, chiar şi în această situaţie, bogatul cel rău se îngrijora foarte mult de viaţarea a fraţilor lui de pe pământ. Deci dacă viaţa lor ar fi fost plăcută lui Dumnezeu, bogatul în iad, ar fi suferit mai puţin. Aşadar, prin viața noastră, putem să-i aducem odihnă sau suferință celui repausat.

Viaţa noastră virtuoasă este dezvoltarea duhovnicească a părinţilor noştri virtuoşi, noi împlinim măsura părinţilor noştri - „voi umpleţi măsura părinţilor voştri" (Mat. 23, 32), şi ei sunt cu noi în duh. În schimb, viaţa noastră de păcat este dezvoltarea duhului strămoşilor noştri celor răi şi noi împlinim măsura lor (Mat. 23, 32).

Pentru a nu rupe legătura cu repausaţii noştri neprihăniţi trebuie să le urmăm în toate pilda lor, să lucrăm la dezvoltarea moştenirii lor duhovniceşti, sfărâmând tot ce stă împotrivă. Numai aşa vom fi în comuniune cu ei, iar călcând de la început tot răul, uşurăm chinurile semănătorilor de rele, ce le-au semănat, cu voia şi fără voia lor, dar care şi le-au recunoscut, cu căinţă, sub epitrahir la preot: „Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla" (Luca 11, 9), ne învaţă Izvorul vieţii.

Căci nu în zadar zice El: „Cereţi, căutaţi", căci, singur, numai harul Domnului, oricât de mare şi puternic este, nu vrea să facă nimic nici pentru noi, nici pentru repausaţii noştri fără voinţa şi strădania noastră; atâta e de mare libertatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu nouă.

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 56-57)