Viața neprihănită în credință a celor vii este o bucurie pentru repausați, pe când păcătoșenia le pricinuiește întristare. Toată oștirea de îngeri și toată mulțimea nenumărată a drepților se bucură. Încercând, lumea se pocăiește, că zice Sfânta Scriptură „bucurie mare se face înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos ce se pocăiește” (Luca 15, 10). La fericirea de care se împărtășesc locuitorii Cerurilor, se adaugă bucurii pentru mântuirea noastră, când, viețuind încă pe pământ, noi părăsim tot ce este zadarnic, material și vremelnic și începem să recunoaștem cât ne-am depărtat de menirea noastră, cât suntem departe de Dumnezeu și punând capăt răutății, intrăm într-o lucrare nouă, întemeiată pe învățătura Domnului nostru Iisus Hristos. Astfel, viața noastră pământească în Hristos și pentru Hristos, îi bucură pe locuitorii Împărăției Cerurilor. Deci, nu numai sfinții și îngerii se bucură, ci și acei dintre repausați care n-au atins încă desăvârșirea și chiar dintre cei din osândă, ei simt alinare, prin cei vii, care au frică de Dumnezeu și ale căror rugăciuni ajung până la El. Repausații văd atunci în noi un binefăcător al lor, care lucrează la ușurarea stării lor dincolo de mormânt.

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, p. 360)