Se spune câteodată: „Dumnezeu l-a creat pe om pentru societate”. Această idee trebuie puţintel corectată: omul a fost zidit pentru împărtăşirea cu Dumnezeu – acesta este scopul lui principal. Tocmai de aceea, când omul a căzut de la Dumnezeu, Fiul Lui Cel Unul-Născut a binevoit a Se pogorî pe pământ ca să-l unească iarăşi cu Dumnezeu. Iată ce însemnată şi indispensabilă este această împărtăşire! Dar întrucât pentru a intra în această împărtăşire şi a se întări în ea omul are nevoie să trăiască un scurt răstimp pe pământ, iar aici îi este greu să trăiască singur, i s-a dat pentru o vreme şi atracţia spre viaţa socială – nu ca un lucru principal, ci ca anexă, alături de alte înclinări ce ţin de viaţa pământească. Sălaşul tuturor acestora este în suflet – dar duhul nu este pământesc.

Ca atare, când el prinde putere, înăbuşă glasul cerinţelor pământeşti şi rupe toate legăturile ce ţin sufletul şi de care sufletul nu se poate desface singur. Omul se simte atunci uşurat şi în largul său: este în elementul său. Vai societăţii unde viaţa socială e scop în sine! Atunci se deplasează centrul real şi încep tulburarea şi neorânduiala.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. I, Editura Cartea Ortodoxă, 2007, p. 204)