Viața Sfintei Mucenițe Tatiana, diaconița

Sfânta Muceniță Tatiana s-a născut în Roma cea veche, din părinți de neam mare, pentru că tatăl său a fost de trei ori antipat, însă binecredincios creștin și temător de Dumnezeu, păzind în taină sfântă credință, în care și pe fiica sa, adică pe Sfânta Tatiana, a crescut-o cu bunăcuviință și frică de Dumnezeu, învățând-o și dumnezeieștile cărți.

Venind aceasta în vârstă și nevrând să se însoțească cu bărbat, își petrecea în feciorie și curăție viața, pentru că s-a făcut mireasă lui Hristos, fiind rănită de dragostea Lui, și Aceluia slujea ziua și noaptea, omorându-și trupul în post și rugăciuni, robindu-l duhului. Apoi s-a învrednicit de slujbă bisericească pentru viața sa îmbunătățită și slujea lui Dumnezeu îngerește, deși era în trup; după aceea, cu mucenicească cunună a încununat Hristos Dumnezeu pe mireasă Sa, a cărei pătimire a fost astfel:

Fiind ucis de romani prea nelegiuitul împărat al Romei, Antonin Eliogabal (218-222), al cărui trup a fost târât spre batjocură prin cetate, aruncat în râul Tibru; după dânsul a fost ridicat la împărăție tânărul copil Alexandru Sever (222-235), care era numai de 16 ani.

Acela avea mamă creștină, numită Iulia Mamia, de la care învățase a cinsti pe Hristos, însă nu cu dreaptă credință, că nici pe idoli nu-i lepăda, ci se închina lor ca unor vechi zei ai Romei, având în palatele sale și chipul lui Hristos și pe al necuratului Apolon, pe al lui Avraam, cel din legea veche, și al lui Orfeu cel elinesc, precum și alți idoli.

Drept aceea, Alexandru nu prigonea pe creștini, ca cel născut din maică creștină, însă antipații și eparhii lui făceau mare răutate credincioșilor; căci din pricina tinereții lui, cârmuirea împărăției era încredințată unora din boieri, între care mai întâi era Ulpian, eparhul cetății, aspru din fire și mare vrăjmaș al creștinilor.

Aceia, ocârmuind toate în numele împărătesc, trimiteau porunci pretutindeni, ca „galileenii" (așa numeau ei pe creștini) cu chinuri și cu moarte să fie siliți la închinarea zeilor romanilor; și erau aleși spre pierderea creștinilor cei mai cumpliți slujitori idolești: Vitalie, comitul, Vas Cubiculariu și Caius Domesticus. Și se vărsa ca apa sângele creștinilor, fără cruțare, atât în Roma, cât și în toate părțile stăpânirii romane.

Într-acea vreme, Sfânta fecioară Tatiana, diaconița Bisericii Romei, a fost prinsă de cei necredincioși și adusă în capiștea lui Apolon, să se închine acestuia. Ea însă s-a rugat lui Hristos, Dumnezeul său, și îndată s-a făcut cutremur, încât a căzut idolul, zdrobindu-se în bucăți; apoi a căzut și o parte din templu și a ucis pe mulți dintre necredincioșii care erau acolo înăuntru, precum și pe slujitori; iar diavolul care locuia în idol, răcnind cu mare glas, a fugit cu tânguire din locul acela, auzind toți chiotul lui și văzându-l fugind în întuneric, prin văzduh.

Atunci, păgânii au dus-o la judecată și la chinuire; dar mai întâi au bătut-o fără milă peste obraz slujitorii tiranilor și apoi i-au scos ochii cu undițele. Multă vreme fiind chinuită, chinuitorii au slăbit, pentru că sfânta era înaintea celor ce o băteau ca o nicovală tare, încât cei ce o chinuiau aveau dureri mai mari decât mucenița; ba încă și de îngerii, care stăteau nevăzuți lângă dânsa, erau loviți peste obraz. Deci strigau către judecătorul cel fără de lege, rugându-l să le poruncească să înceteze a chinui pe nevinovata fecioară, fiindcă singuri spuneau că primesc mai multă muncă decât dânsa.

Iar ea se ruga lui Dumnezeu pentru chinuitorii ei, să le dea cunoștința adevărului; și a fost auzită, pentru că li s-a arătat o lumină cerească, și ochii lor cei sufletești deschizându-li-se, au văzut patru îngeri înconjurând pe sfânta, apoi au auzit un glas din cer care venea spre sfânta, și au căzut la pământ înaintea ei, zicând: „Iartă-ne, slujitoarea adevăratului Dumnezeu, iartă-ne de cele ce ți-am făcut fără de voie”. Deci, au crezut în Hristos, fiind opt la număr, și s-au botezat în sângele lor; căci au fost chinuiți cumplit, pentru mărturisirea lui Hristos și li s-au tăiat capetele cu sabia.

Într-altă zi, judecătorul cel nedrept, șezând în divan, a pus iarăși de față la întrebare pe Sfânta fecioară Tatiana, care a stat înainte întreagă și sănătoasă cu trupul, având fața luminată și ochii veseli, dar neputând cu cuvinte s-o înduplece la idoleasca jertfă, a poruncit s-o dezbrace și să-i taie trupul cu brice. Feciorescul ei trup era alb ca zăpada și când o atingeau cu bricele, curgea din răni lapte în loc de sânge și ieșea o mireasmă plăcută ca dintr-un vas de aromate.

Sfânta, ridicându-și ochii spre Mirele său Hristos, se ruga în chinuri. Apoi au întins-o la pământ, în chipul crucii, și mai mult au bătut-o cu toiagul, ostenind și schimbându-se mulți slujitori; pentru că îngerii lui Dumnezeu, ca și mai înainte, stând acolo nevăzuți, loveau pe cei ce băteau pe sfânta și slujitorii adevereau aceasta că sunt bătuți de o mână nevăzută cu vergi de fier, pentru care au murit nouă dintr-înșii, fiind uciși de mâna îngerilor, iar ceilalți au căzut zdrobiți abia cu viață; iar sfânta batjocorea pe judecător și pe chinuitorii ei, defăimând pe idolii lor.

După aceasta, trecând ziua, au aruncat-o în temniță, unde toată noaptea rugându-se și cântând, lumina cerească o acoperea și îngerii lui Dumnezeu cântau împreună cu dânsa; iar a doua zi, scoțând-o iarăși la judecată, se arăta cu corpul mai sănătoasă și cu fața mai frumoasă ca mai înainte, încât s-au mirat toți, deși cu cuvinte amăgitoare o îndemnau să se plece la un gând cu ei și să aducă jertfă Artemizei, zeița lor cea mare.

Sfânta fecioară se arătă ca și cum s-ar fi învoit cu sfatul lor și o duseră cu slavă în templul Artemizei; dar diavolul cel ce locuia în idolul acesta, înțelegând venirea Tatianei, cu glas mare a strigat: „Vai mie! Vai mie! Unde voi fugi de la Duhul Tău, Dumnezeule al Cerului, pentru că foc din cele patru unghiuri ale templului mă izgonesc”.

Când s-a apropiat sfânta de templu, a făcut semnul Sfintei Cruci și, ridicându-și ochii în sus, s-a rugat lui Dumnezeu, și îndată s-au făcut fulgere și un tunet înfricoșat, apoi cazând foc din cer, a ars templul și idolul împreună cu slujitorii; iar jertfele le-au prefăcut în cenușă și mulți din popor au căzut morți, fiind loviți de trăsnet. Pentru aceasta, au dus-o în divan și acolo au spânzurat-o, și cu unghii de fier au însângerat-o; atunci și sânii ei au fost rupți cu acele fiare. Apoi, aruncând-o din nou în temniță, îngerii lui Dumnezeu cu lumina cerească au venit iarăși la dânsa și, tămăduind-o de răni, au făcut-o sănătoasă, fericindu-i pătimirea ei cea bărbătească.

A doua zi a fost dată spre mâncare unui leu înfricoșat, în priveliște, care, văzând-o, a început a se gudura și a-i mângâia picioarele. Când l-au luat pe leu din priveliște și-l duceau la locul său, s-a repezit pe neașteptate la un boier cinstit, anume Eumenie, și l-a ucis pe loc. Apoi iarăși au spânzurat pe Sfânta Tatiana și mai cumplit au zgâriat-o; iar chinuitorii ei erau loviți și omorâți de îngeri nevăzuți. După aceea, aruncând-o în foc, focul nu ardea, pentru că își potolea puterea sa arzătoare, cinstind pe roaba lui Hristos. Toate aceste preamărite minuni se socoteau de păgâni nu ca puteri ale lui Hristos, ci ca vrăjitorie. Deci, i-au tuns părul capului ei, pentru că ziceau că în părul său are farmece, care o apără de orice vătămare.

După tăierea părului, au închis-o în templul lui Jupiter, pentru că li se părea că de acum nu mai poate să facă niciun rău idolului lor, de vreme ce, odată cu părul s-au luat de la dânsa și vrăjile. Sfântă a petrecut în acea închisoare două zile, cu lumina cea obișnuită ce venea din cer strălucind, mângâindu-se de îngeri. A treia zi au venit slujitorii cu poporul, vrând să aducă jertfă zeului Jupiter. Când au deschis templul, au văzut pe idolul lor căzut la pământ și sfărâmat ca praful; iar sfânta se veselea în Hristos, Dumnezeul său.

Atunci au dus-o iarăși la divan și, neștiind judecătorul ce să-i mai facă, a pedepsit-o cu moartea și i-a tăiat sfântul cap, împreună cu al tatălui său, pentru că l-au dovedit că este creștin, după ce mai întâi l-au scos din dregătoria sa și i-au luat averile; apoi, osândindu-l la moarte prin tăiere, a murit pentru Hristos, împreună cu sfânta sa fiică.

Și amândoi au primit cununile mucenicești de la Hristos Dumnezeu, Căruia I se cuvine mărire, în veci. Amin

Citește alte articole despre: sfânta, muceniță, sfințenie, suferinţă, chin

Ultimele din categorie