În 1763, Sfântul, după ce a primit din nou binecuvântarea Patriarhului, şi-a început a doua călătorie, care a durat aproximativ unsprezece ani. A săvârşit multe minuni, a dat multe învăţături şi a rostit zeci de proorocii. Prin cuvintele sale, prin viaţa sa, prin pilda sa, mulţi s-au întors la calea cea bună. Mii de oameni ascultau propovăduirea pocăinţei poate pentru prima dată. Nenumăraţi tâlhari au părăsit fărădelegile lor şi şi-au întemeiat familii. Mulţi au fost cei ce l-au urmat şi l-au ajutat, însă destul de mulţi şi cei ce s-au purtat cu el cu vrăjmăşie. El însă a semănat pretutindeni năzuinţa eliberării şi a scuturării jugului otoman. Sămânţa sa a găsit pământ bun şi primele vlăstare au ieşit îndată, iar apoi a venit eliberarea. Un adevărat vlăstar, un fiu duhovnicesc al Sfântului Cosma, a fost Rigas Ferreos.

În 1763, după ce Patriarhul Ioanichie al III-lea i-a reînnoit binecuvântarea, Sfântul a călătorit prin Tracia, Macedonia şi a ajuns în Sfântul Munte, unde a vizitat toate mănăstirile şi schiturile şi a cerut binecuvântare de la părinţi. Apoi a mers la Skopelo, Skiato şi în continuare în Thesalia. A vizitat sate mici, comune şi oraşe. A mers în locurile greu accesibile ale munţilor Olimp şi Kissavo, unde se aflau cuiburile tâlharilor. „Satele de la câmpie vor pătimi stricăciune, în vreme ce la poalele Kissavo-ului se vor culca robi şi se vor trezi liberi”, după cum s-a şi petrecut.

Prin aceste cuvinte prooroceşti Sfântul i-a însufleţit şi i-a încurajat pe oameni.

În Larisa a intrat în conflict cu evreii şi cu cei bogaţi. I-a îndemnat pe greci să mute sâmbăta, târgul de Duminică impus de evrei. Atunci evreii s-au împotrivit şi Sfântul a preferat să plece. Avea încă multe de dăruit creştinilor aflaţi în robie.

După Lansa a mers la Rapsani, la Ambelakia şi apoi la Velestino. La Velestino a găsit pământ roditor. Acolo au fost mulţi care l-au ascultat, l-au cinstit şi l-au iubit, însă unul singur l-a urmat, Rigas Ferreos, un ucenic adevărat al său. Fără Sfântul Cosma nu ar fi existat Eteria, nu ar fi existat eroii din 1821, laici şi clerici. Nimeni nu s-a ostenit atât de mult ca el pentru pregătirea neamului şi pentru a sădi în sufletul lui marele ideal al eliberării.

După Velestino şi Thesalia, Sfântul a mers în Macedonia apuseană. A călătorit prin Elasona, Servia şi prin satele Olimpului. La Karia cineva i-a dat un harbuz, însă el nu l-a primit spunând: Nu-l vreau, pentru că este furat”. Şi într-adevăr, era furat. Acolo, în Karia, un om pe nume Sakelaris l-a invitat să-l găzduiască în casa sa. Nurorile lui însă se mâhneau pentru că nu aveau untdelemn ca să gătească. Atunci Sfântul a făcut o minune. Vasele de untdelemn ale casei lui Sakelarie s-au umplut toate.

Apoi a mers la Ano Milia. În acea vreme în satele de câmpie izbucnise o epidemie de holeră. Sfântul Cosma, după ce a făcut un paraclis şi litanie, a înfipt o cruce de fier în ramurile unui pin şi minunea s-a săvârşit. Satul s-a izbăvit de holeră. Crucea se păstrează până astăzi în pin şi nu a ruginit, deşi este neacoperită, nici nu a fost cuprinsă în trunchiul pinului. (Aşa cum se ştie, atunci când înfigem un fier într-un copac, pe măsură ce acel copac creşte, îl cuprinde în trunchiul său).

Apoi, Sfântul s-a dus la Katerini, Kozani, Siatista şi Grevena. În satul Ţiraki a rostit o proorocie. După împlinirea acesteia, locuitorii de acolo, în semn de cinstire pentru Sfânt, au numit satul lor „Sfântul Cosma”. Acelaşi lucru trebuie să se fi petrecut şi cu compatrioţii săi, care, în 1930, au schimbat numele satului lor din Kefalovriso în Thermos. Din nefericire, au preferat vechea denumire de Thermos în locul numelui marelui nostru Sfânt. Ar putea spune cineva că pe atunci nu era recunoscut oficial ca Sfânt. Dar aceasta este o îndreptăţire vrednică de râs. Dacă Aii paşa i-a zidit în 1814 mănăstire, strămoşii noştri nu ar fi putut să numească satul lor „Sfântul Cosma”? Atunci s-a făcut o greşeală, însă acum, când îl prăznuim în mod oficial, de ce nu numim prin proiectul de lege „Kapodistra” întinsa localitate Thermos, comuna „Sfântul Cosma”? Pentru că „nici un prooroc nu este bine primit în patria sa”(Luca 4, 24).

În 1767 a vizitat Bitolia (Monastirion de astăzi) şi în continuare a mers în Pind. Acolo s-a nevoit să unifice neamul prin limbă.

„Grecii, spunea el, trebuie să vorbească greaca şi numai greaca, pentru că Biserica noastră foloseşte limba greacă, Sfânta Scriptură este scrisă în greacă, iar neamul nostru este grecesc. Celui care îmi făgăduieşte că va vorbi limba greacă, îi voi lua păcatele asupra mea...”.

Desigur, atunci strămoşii noştri l-au ascultat pe Sfânt, însă noi acum facem contrariul. Vorbim două-trei limbi europene, iar greaca nu o cunoaştem aproape deloc.

După ce a plecat din Pind, a vizitat Meţovo, Ioanina, Koniţa şi Zagorohoria. La Zagori, pe când îi povăţuia pe locuitori să întemeieze o şcoală, aceia i-au cerut să-i ajute să construiască o punte, ca să nu se înece când trec râul. Atunci Sfântul le-a spus:

„Săracii şi sărmanii de voi, vă îngrijiţi de mântuirea a doi sau trei, însă uitaţi că voi toţi, împreună cu femeile şi copiii, vă primejduiţi să vă înecaţi în fundul adâncului, de unde nu veţi putea ieşi în vecii vecilor”.

Apoi s-a dus la Sfântul Andrei, la Grazoni şi la Ziţa. La Ziţa a găsit pământ bun şi a stat acolo destul de multă vreme. Aproape de Ziţa existau două mănăstiri, două sihăstrii, şi în acea vreme Sfântul avea nevoie de puţină odihnă şi linişte, însă odihna a durat puţine zile. Acolo a întemeiat o şcoală, pe care locuitorii au numit-o „Dăscălie”. Până în ziua de astăzi locul de acolo se numeşte „Dăscălie”. Ziţa a fost pentru Sfânt un punct de plecare. De acolo a pornit spre locurile din jur ale Epirului, unde îi îndemna pe locuitori să planteze copaci. „Cei ce nu iubesc copacii, spunea el, sunt oameni săraci”. La Dropoli din Epirul de Nord a spus: „Oamenii vor ajunge săraci, pentru că nu au dragoste pentru copaci”.

Fiind înştiinţat că turcii din Arghirokastro le-au silit pe femeile din Dropoli să le alăpteze copiii, Sfântul, prin învăţătura sa, a vindecat acest rău şi a slobozit Dropoli de birul laptelui matern, spunând femeilor creştine că trebuie să înceteze a mai alăpta pe copiii turcilor, iar turcilor că prin această alăptare există primejdia ca neamul lor să se vatăme şi să-şi piardă duhul războinic.

Potrivit istoricului Zoton Molosson, care a scris viaţa Sfântului Cosma în 1826 la Atena, după predica aceasta, cinci sute de femei din Dropoli au încetat să alăpteze copiii turcilor.

În continuare, Sfântul a mers la Tzumerka. Întâlnind pe drumul dintre Sirrako şi Kalarrites o femeie cu copilul ei, a proorocit: „Acest copil va ajunge mare, va conduce Grecia şi va fi slăvit”. Şi într-adevăr acel copil (Ioanis Kolettis) a ajuns mai apoi prim-ministru al Greciei.

După aceea, Sfântul s-a dus în părţile localităţii Suli. În continuare, a călătorit prin părţile Artei: Valto, Xiromero şi Voniţa, care era pe atunci un bogat port comercial veneţian. Sfântul a mustrat prin predica sa luxul în care petreceau locuitorii de acolo, apoi a binecuvântat munţii din apropiere, spunând: „Fiţi binecuvântaţi! Multe suflete veţi mântui”. Într-adevăr, în 1821 multe femei şi copii din regiunea Acarnaniei s-au refugiat în acei munţi care erau sub stăpânire veneţiană.

După Voniţa, a ajuns la Mahala, a trecut râul Ahelou, a propovăduit în satul Magula, apoi s-a îndreptat spre Etoliko. A ocolit localitatea Katohi, pentru că de departe văzuse că în centrul satului se afla o geamie şi pentru că nici un locuitor al acelui sat nu fusese la predica pe care o ţinuse cu puţin timp înainte în Magula. După Etoliko a propovăduit în Mesolonghion, în Navpact, a trecut în Ahaia, s-a întors în Grecia continentală şi a ajuns la Galaxidi.

În acea vreme a izbucnit războiul ruso-turc (1770). După mai mulţi cercetători, în vremea răscoalei Orlovilor Sfântul se afla în Sfântul Munte, iar după alţii în Kafalonia, aflată sub stăpânire veneţiană. Este sigur că Sfântul Cosma nu a participat nici măcar în mod indirect în mişcarea Orlovilor, pentru că, prin darul înainte-vederii, a văzut că „năzuinţa” va veni după trei generaţii. Aşadar, o răscoală înainte de vreme ar fi fost cu siguranţă înăbuşită în sânge. În cele din urmă, nereuşita Orlovilor a dovedit faptul că Sfântul avusese dreptate.

Sfântul Cosma nu aştepta eliberarea neamului prin alianţe militare. El a proorocit: „De nouăzeci şi nouă de ori cu armele şi o dată cu stiloul”. Adică „năzuinţa” nu va veni prin tratate, ci cu armele. Trebuia să se îmbunătăţească starea duhovnicească a grecilor, ca să înceapă ei înşişi revoluţia. Însă neamul era fără ştiinţă de carte şi trebuia să înveţe. Prin cultură, neamul înrobit se putea trezi şi ridica împotriva cotropitorilor. Prin urmare, trebuia să se construiască şcoli.

În 1774 a mers din nou la Constantinopol. Dorea să-l înştiinţeze pe Patriarhul Samuil I despre lucrarea sa şi să-i ceară binecuvântare. Voia să facă o dare de seamă a lucrării sale, a călătoriei sale. O călătorie de mulţi ani, de mulţi kilometri, o călătorie cu multe greutăţi şi nenumărate jertfe, o călătorie în timpul căreia toţi l-au cinstit, toţi se întristau când pleca de lângă el şi doreau să-l vadă din nou, o adevărată călătorie misionară.

(Constantin V. Triandafillu, Sfântul Cosma Etolianul – Viaţa şi învăţăturile, traducere de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2010, pp. 31-36)