Viața Sfântului Sfințit Mucenic Cosma Etolul

Sfântul Cosma, acest om cu adevărat al lui Dumnezeu, învățător și propovăduitor al dumnezeieștii Evanghelii a lui Hristos, era din Etolia, dintr-un mic sat cu numele Megalo Dendro. El s-a născut în 1714, ca fiu al unor părinți evlavioși. Crescut de aceștia în învățătura Domnului, când a fost de 20 de ani, a început să învețe gramatica sub povățuirea ierodiaconului Anania, numit și Dervisanon. Fiindcă în acei ani începuse la Sfântul Munte Athos cu mare faimă școala de la Mănăstirea Vatopedu, s-a dus acolo împreună cu alți tovarăși de învă­țătură. Aici a terminat studiile de gramatică și literatură, după care a primit și învățătura logicii. Deși era încă mirean și se numea Constas, măcar că era în haine mirenești, se arăta îmbrăcat cu cuviința hainei monahale și se lupta în toate, vrând să se nevoiască desăvârșit.

Însă după ce s-a pustiit acea faimoasă școală prin plecarea dascălilor, atunci bunul Constas plecând și el de acolo a venit la Sfânta Mănăstire Filoteu. Iar acolo a fost mai întâi tuns ca monah și s-a dat cu multă râvnă la ostenelile vieții singuratice. După care, mă­năstirea având nevoie de preot, la îndemnul și rugămintea stăruitoare a părinților a fost hirotonit ieromonah. Dar încă de la început, de pe când era mirean, fericitul avea o mare dorință în inima sa: aceea de a-i folosi din cele pe care le învățase și pe frații săi creștini. Și spunea de multe ori că frații noștri creștini au mare nevoie de cuvântul lui Dumnezeu și că, de aceea, cei care au făcut studii au datoria de a nu alerga spre casele boierești și curțile celor mari, ca să dobândească bogăție și ranguri și așa să-și facă deșarte studiile lor, ci mai degrabă să învețe poporul simplu care viețuiește în multă lipsă de știință și în barbarie, pentru ca să dobândească plată cerească și slavă neveștejită.

Dar cu toată dorința atât de mare pe care o avea și marele zel aprins în sfânta lui inimă spre folosul celor mulți, gândindu-se însă ia­răși și la cât de mare și anevoioasă e lucrarea propovăduirii aposto­lice, ca unul ce avea smerită-cugetare și nu îndrăznea să facă aceasta de la sine însuși, fără să primească sfatul lui Dumnezeu; de aceea, vrând să pună la încercare dacă acest lucru e voia lui Dumnezeu, a deschis dumnezeiasca Scriptură și – o, minune! – în fața lui s-a aflat cuvântul Apostolului care zice: Nimeni să nu caute cele ale sale, ci fiecare cele ale altuia. Deci încredințându-se din aceasta și descoperindu-și scopul său și celorlalți părinți duhovnicești și luând binecuvântare de la ei, s-a dus la Constantinopol ca să-l întâlnească și pe fratele său, dascălul Hrisant, care i-a arătat în parte și arta retoricii, pentru ca să vorbească cu metodă. Descoperind deci și preaevlavioșilor arhierei și dascăli de acolo gândul său, și găsindu-i pe toți îmboldindu-l într-un glas spre acest lucru dumnezeiesc, a primit îngăduință în scris de la patriarhul de atunci, Serafim.

Și așa fericitul a început să propovăduiască Evanghelia Împără­ției cerurilor, mai întâi în bisericile și satele Constantinopolului. De acolo s-a dus la Naupaktos, la Vrachori, la Mesolonghion și în alte locuri, după care iarăși s-a suit la Constantinopol. Și sfătuindu-se cu patriarhul de atunci, Sofronie al II-lea, și luând de la el o nouă binecu­vântare, a început să propovăduiască iarăși cuvântul Evangheliei cu și mai multă căldură și râvnă. Și străbătând aproape toate ostroavele Dodekanezului și învățându-i pe creștini să se pocăiască și să facă fapte vrednice de pocăință, de acolo s-a întors în 1775 la Sfântul Munte și, umblând pe la mănăstirile și schiturile de acolo și învățându-i pe părinții din ele, a rămas aici puțină vreme, citind dumnezeieștile cărți ale Părinților. Dar neputând să rabde mai mult din pricina iubirii care era aprinsă în inima lui pentru folosul creștinilor – precum spunea el însuși de multe ori la mulți părinți –, a părăsit Sfântul Munte și, începând de la satele din afara Muntelui, a plecat propovăduind în Tesalonic, în Veria și aproape în toată Macedonia. A înaintat și spre părțile Himarei, Akarnaniei și Etoliei, până la Arta și Preveza. De aici a luat corabia spre Aghia Mavra și Kephalinia. Și oriunde mergea de-trei-ori-fericitul, se făcea mare adunare a creștini­lor, și ei ascultau cu străpungerea inimii și evlavie harul și dulceața cuvintelor lui, și ca urmare se făcea și o mare îndreptare și un mare folos sufletesc. Iar învățătura lui era, precum am auzit-o noi înșine, foarte simplă, ca aceea a pescarilor apostoli. Era senină și liniștită, și se arăta a fi plină de harul veselului și liniștitului Duh Sfânt.

Mai cu seamă în ostrovul Kephaliniei, sfințitul dascăl a adus mare roadă de folos sufletesc cu sămânța învățăturii sale dumneze­iești. Dar și Dumnezeu lucra de sus împreună cu el și întărea cuvin­tele lui prin semnele și minunile care urmau, așa cum prin asemenea minuni a întărit și propovăduirea Sfinților Săi Apostoli. Fiindcă în ostrovul acesta era un croitor sărac care avea de mulți ani mâna uscată și nelucrătoare. Acesta deci, alergând la sfânt, a cerut să-l tămăduiască. Iar el l-a îndemnat să vină cu evlavie la învățătura lui și Dumnezeu se va milostivi de el. Săracul l-a ascultat și, când în ziua următoare a ascultat învățătura lui – o, minune! –, s-a aflat vindecat. Alt olog, iarăși, auzind această minune, a pus să fie adus cu patul la ceasul învățăturii lui și, după puține zile, a rămas și el cu totul sănătos, slăvind pe Dumnezeu și mulțumind sfântului.

În cetățuia Assos era un om de neam bun care suferea de o cumplită boală de urechi și de mulți ani auzul îl părăsise aproape cu totul. Acesta venind cu evlavie și credință acolo unde învăța sfântul, îndată a început să audă limpede și de atunci s-a tămăduit. E un sat în Kephalinia cu numele Kuruni. Din acest sat ieșind sfântul în timp de vară, a însetat pe drum și a cerut să i se dea apă din izvorul secat de lângă drum. Oamenii au spus că nu era vremea atunci, dar ca să facă ascultare s-au dus și au scos din adâncul izvorului apă plină de nămol și pământ și i-au adus. Și ridicând-o el la gura lui, a băut puțin, și de atunci izvorul acela secat a început să țâșnească apă curată și e mereu plin și iarna și vara, și tămăduiește multe boli.

Din pricina mulțimii poporului, acolo unde biserica nu-i încă­pea, își făcea de nevoie învățătura afară pe câmp. Și acolo unde voia să se oprească să învețe, mai întâi spunea oamenilor să facă o cruce mare de lemn și să o ridice acolo. După care, așezând în fața lemnului crucii scăunașul pe care, cum se spunea, îl pregătise Kurt Pașa ca pe un tron, suindu-se pe el învăța, iar după învățătură luând scăunașul cu sine unde mergea, crucea rămânea acolo spre aducere aminte de propovăduirea lui. Iar în locurile unde stăteau crucile, Dumnezeu lucra multe minuni. Fiindcă în mijlocul pieței din Argostoli, care era un sat din același ostrov al Kephaliniei, acolo unde sfântul a lăsat o asemenea cruce a țâșnit o apă minunată, care se vede până astăzi fără să se împuțineze cândva.

Din Kephalinia a trecut în ostrovul Zakyntos însoțit de zece caice pline de kephaliniți evlavioși. Dar acolo binecuvântatul n-a fost bine primit; de aceea, învățând acolo numai puțin, s-a întors iarăși în Kephalinia. Și de aici s-a dus în ostrovul Korfu, unde a fost primit cu cinste de toți, și mai cu seamă de guvernatorul lui. Dar fiindcă s-a adunat o mare mulțime de pe la sate să asculte învățătura sfântului, întâi-stătătorii cetății, temându-se de invidia unora, l-au rugat să plece cât mai degrabă. Și așa, ca să nu se facă pricină de scandaluri și tulburări pentru popor, plecând de acolo a trecut de cealaltă parte a uscatului, adică în părțile Albaniei, la locul numit Sfinții Patruzeci de Mucenici, și acolo îi învăța pe creștini umblând și străbătând acele provincii barbare, în care credința și viața creștină erau în primejdie să se piardă în chip desăvârșit din pricina marii lipse de învățătură pe care o aveau creștinii de acolo și din pricina multelor rele, ucideri și hoții și a altor zeci de mii de fărădelegi în care erau legați, fiind cu puțin chiar mai răi în răutate decât necredincioșii.

Semănând în inimile nedesțelenite și sălbatice ale acestor creștini sămânța cuvântului lui Dumnezeu, sfințitul Cosma a adus cu împreună-lucrarea harului dumnezeiesc multe și mari roade. Fiindcă pe cei sălbatici i-a îmblânzit, pe tâlhari i-a domolit, pe cei neîn­durători și nemilostivi i-a arătat milostivi, pe cei neevlavioși i-a făcut evlavioși, pe cei neînvățați i-a învățat cele dumnezeiești și i-a făcut să alerge la sfintele slujbe și, pe scurt, pe toți păcătoșii i-a adus la mare pocăință și îndreptare, astfel încât toți spuneau că în vremurile lor s-a arătat un nou Apostol. Prin învățătura sa a înființat pretutindeni școli, atât în târguri, cât și în sate, ca pruncii să meargă la ele și să învețe fără plată sfintele învățături și din acestea să-și întărească credința și evlavia și să fie călăuziți spre viețuirea cu fapte bune.

Încă i-a îndemnat pe cei bogați să cumpere peste 4000 de cristelnițe mari din aramă, fiecare costând ca la 12 groși, și le-a dăruit bisericilor, ca să se afle acolo spre pomenirea lor, pentru ca pruncii creștinilor să fie botezați cum se cuvine. De asemenea pe cei ce aveau cu ce i-a făcut să cumpere cărțile Sfinților Părinți și de învățătură creștinească, mătănii, cruciulițe, basmale și pieptene, dintre care cărțile le împărțea celor ce știau să citească sau celor ce făgăduiau să învețe, basmalele – peste 40.000 – le împărțea femeilor ca să-și acopere capetele, pieptenele le împărțea celor ce făgăduiau să-și lase să le crească bărbile și să viețuiască virtuos și creștinește, iar mătăniile și cruciulițele – peste 500.000 – le-a împărțit poporului de rând, ca să-i ierte pe cei ce le cumpăraseră pentru ei. Avea 40 sau 50 de preoți care îl urmau, și când voia să meargă dintr-un loc în altul, vestea mai întâi pe creștini să se mărturisească, să postească, să facă priveghere și să aprindă multe lumânări. După care împărțind lumânări la toți fără plată, îi trimitea pe preoți și ei făceau Sfântul Maslu și se ungeau toți creștinii, iar la sfârșit de tot ținea învățătura. Fiindcă îl urma popor mult, ca la 2000-3000 de oameni, poruncea de cu seară să se pregătească mulți saci de pâine și ciubere cu grâu fiert; acestea erau scoase afară în drumul pe unde avea să treacă poporul, și așa toți gustau din ele și-i iertau pe cei vii și pe cei morți.

Și acolo, în Albania, ca și în alte locuri, Dumnezeu a lucrat prin el minuni ca acestea. Un ofițer turc avea atâta ură împotriva sfântului, fie îmboldit de evrei, fie de un demon, încât odată încălecându-și calul a alergat cu el să-l ajungă și să-i facă rău. Dar alergând, calul l-a aruncat jos și el și-a zdrobit piciorul drept, iar când s-a întors la casa lui și-a găsit copilul mort. De aceea căindu-se, i-a trimis sfântului o scrisoare și a cerut de la el iertare.

La Filiatis au venit să-l vadă pe sfânt și să audă învățătura și primii agă ai locului; și fiindcă era vară, au dormit afară în câmp. Iar spre ceasul al cincilea din noapte au văzut o lumină cerească ca un nor care acoperea locul unde ședea sfântul, lucru pe care l-au spus creștinilor. De aceea în zori au cerut din inimă, iar nu cu buzele, ca sfântul să le dea binecuvântarea lui. Un alt ofițer turc din Kavaia avea o boală cumplită la bășica udului, încât nu putea să scurgă udul. Auzind despre sfânt, acesta și-a trimis sluga rugându-l să se ducă acolo, ca să-l binecuvinteze și prin el poate să-l tămăduiască Dumnezeu. Dar sfântul n-a vrut să se ducă, numindu-se pe sine păcătos. Și iarăși turcul a trimis sluga sa cu un vas cu apă rugându-l pe sfânt să-l binecuvinteze. Atunci văzând marea evlavie a turcului, sfântul i-a trimis veste să facă două porunci: să nu mai bea rachiu și să împartă a zecea parte din bogăția lui săracilor, iar când acesta a făgăduit să le facă, a binecuvântat apa; și luând-o bolnavul, în patru zile s-a tămăduit desăvârșit, și de aceea a făcut mari milostenii.

Lângă Fanari, în locul numit Lakurisi, un dregător turc din partea locului, văzând crucea pe care a lăsat-o sfântul acolo unde a învățat, precum avea obiceiul, a scos-o din locul ei și a dus-o la casa lui ca să facă din ea doi stâlpi pentru patul pe care-l avea în gospodărie. Dar îndată – o, minune! – s-a făcut ca un cutremur înfricoșător și, nemaiputând sta pe picioare, a căzut la pământ tăvălindu-se mult, spumegând și scrâșnind din dinți ca un îndrăcit. Ridicat de doi turci care treceau pe acolo, a recunoscut că a pătimit aceasta pentru îndrăzneala de a scoate afară cinstita cruce. De aceea a luat-o singur și a pus-o iarăși în locul unde era mai înainte, și în fiecare zi mergea și o săruta cu mare evlavie. Iar când sfântul a trecut altă dată pe acolo, turcul acesta a alergat să i se închine și a povestit cu îndrăzneală tuturor minunea și a cerut cu smerenie iertare.

Sfântul mustra femeile care purtau podoabe, îndemnându-le prin învățătura lui să le lepede. O femeie bogată din Koritza avea un copil, al cărui cap îl împodobea cu multe salbe și alte podoabe de prisos. Pe această femeie, sfântul o sfătuise de multe ori să le împartă copiilor săraci dacă vrea să-i trăiască copilul. Dar nu l-a ascultat. În cele din urmă, i-a spus că dacă nu scoate podoabele de pe copil, va fi în curând lipsită de el. Și întrucât nici atunci nu s-a lăsat înduplecată, în ziua următoare și-a găsit copilul mort în pat, și atunci a cunoscut că Dumnezeu a pedepsit-o pentru neascultarea ei.

Fiindcă, iarăși, oriunde mergea, sfântul îi învăța pe creștini ca duminica să nu facă târg, nici alte lucrări, ci să meargă la biserici și să asculte sfintele slujbe și cuvintele dumnezeiești, pe câți nu-l ascultau, Dumnezeu îi pedepsea în felurite chipuri. Astfel, într-un loc numit Chalkiades, departe ca la un ceas de Arta, unui neguțător care nu l-a ascultat și a îndrăznit să-și facă negoțul duminica, îndată i s-a uscat mâna; și alergând la sfânt, și cerând iertare pentru păcatul său, după puține zile s-a vindecat. La fel și în Parga, stăpânului unui atelier i-a înțepenit mâna fiindcă îndrăznise să vândă ceva duminica. Dar mărturisindu-și păcatul în fața sfântului și fiind povățuit de el, a primit vindecarea dorită a mâinii lui. În Xiromeros era o femeie care frământase pâine duminica, iar când a scos pâinea din cuptor a găsit-o roșie ca și cum ar fi frământat-o cu sânge. De aceea, căzând la picioarele sfântului, a primit cuvenita îndreptare. Iar în alte părți, fiindcă nu se păzea cuvenita cinstire a duminicii, unuia i-a crăpat boul, altuia asinul, altul s-a îndrăcit, iar altul și-a găsit copilul mort.

Într-un sat din Kastoria cu numele Selitza, o femeie care avea mare evlavie la sfânt a luat apa cu care sfântul și-a spălat odată fața și o păstra într-un vas de sticlă, și – o, minune! – în ea a crescut o iarbă numai cu două frunze, care s-a făcut mare, cât era și vasul, și a umplut toată apa fără să aibă rădăcină și apa nu și-a pierdut deloc culoarea, ci a rămas proaspătă un an întreg, astfel încât cei ce o ve­deau se minunau; și apa aceasta a făcut multe vindecări multora, precum spunea această evlavioasă femeie. Acestea și multe altele le-a lucrat prin el Dumnezeu, pe care însă le lăsăm deoparte din pricina scurtimii cuvântului.

Dar fiindcă sfântul spunea de multe ori deschis în învățătura sa că a fost chemat la propovăduirea Bisericii de Însuși Iisus Hristos și că din iubire pentru El avea să-și verse și sângele, prorocia lui s-a împlinit în cele din urmă. Și s-a împlinit în acest chip. Acest învățător apostolic nu și-a deschis niciodată gura să spună vreun cuvânt împotriva evreilor, nici în Tesalonic, nici în Kastoria, nici în Iannina, nici în vreun alt loc unde erau evrei, ci-i învăța numai pe creștini cum să viețuiască ca niște creștini și să păzească adevărul și credincioșia față de stăpânirile care le-au fost date de Dumnezeu. Până și Kurt Pașa, auzind de bunul lui nume, a poruncit, iar el a venit înaintea lui. Și i-a plăcut atât de mult vorbirea cu el, încât i-a pregătit și tronul acela de care am vorbit mai înainte și l-a îmbrăcat în catifea, ca el să se urce pe el și să învețe poporul de sus. Nerăbdând să se propovăduiască credința și Evanghelia lui Iisus Hristos, evreii care locuiau în Iannina s-au dus și au spus pașei locului că sfințitul Cosma a fost trimis de moscoviți ca să amăgească poporul. Dar pronia dumnezeiască l-a păzit atunci de această uneltire aducătoare de moarte.

Dar ei aduceau multă pagubă de bani poporului creștinilor. De atunci, așadar, sfințitul Cosma a început să înfiereze răutatea și ura neîmpăcată pe care o aveau evreii împotriva creștinilor. Și fiindcă se arătase în chip vădit că era o defăimare acea învinuire pe care o făcuseră la pașa, el s-a dus iarăși la Iannina și, mai întâi, i-a făcut pe creștini să mute târgul de obște din ziua de duminică în ziua de sâmbătă, lucru care le-a adus evreilor cea mai mare pagubă, în al doilea rând, i-a arătat pe față vrăjmași și că sunt gata în fiecare ceas să facă orice rău creștinilor, în al treilea rând, vrând să scoată de pe capetele creștinilor lungile moțuri și alte lucruri asemănătoare pe care le cumpărau de la evrei, i-a învățat că sunt necurate, că ucigașii de Dumnezeu le întinează din pricina creștinilor, și să nu le mai cumpere deloc. Nemairăbdând să-l vadă și să-l audă pe sfânt mustrându-i, evreii s-au dus la Kurt Pașa și i-au dat pungi multe ca să-l scoată din viață. Acesta, sfătuindu-se cu hogea lui, a hotărât să-l omoare prin mijlocirea aceluia, lucru care s-a și făcut în acest chip.

Sfântul avea obiceiul ca, oriunde mergea să învețe, să ceară mai întâi îngăduință de la arhiereul locului; și de asemenea să trimită oameni creștini și la stăpânirile din afară pentru a primi voie, și așa propovăduia neîmpiedicat. Ducându-se deci într-un sat din Albania cu numele Kolikontasi, a primit îngăduința de la arhiereul locului. Cercetând însă și stăpânirile din afară și aflând că Kurt Pașa stăpânea acele locuri, și că el ședea într-un oraș numit Berati, ca la 12 ceasuri departe de Kolikontasi, aflând însă că hogea pașei ședea acolo în apropiere, a trimis un om și a luat îngăduința și învăța. Dar nu era mulțumit, ci căuta să plece și el singur la hoge pentru mai multă încredințare. Deci a luat cu el patru călugări și un părinte ca tălmaci și a plecat la hoge. Hogea însă spunea că are scrisori de la Kurt Pașa care-i poruncesc să-l trimită la el. De aceea a poruncit oamenilor lui să-l păzească pe sfânt până ce-l va trimite la pașa.

Atunci binecuvântatul învățător a înțeles că au să-l omoare. De aceea a slăvit și a mulțumit Stăpânului Hristos Care l-a învrednicit să-și sfârșească alergarea propovăduirii apostolice cu mucenicia. După care întorcându-se la călugării care-l însoțeau, le-a spus versetul din psalmi: Prin foc și prin apă am trecut, dar Tu m-ai scos la odihnă, și toată noaptea aceea a slăvit cu psalmi pe Domnul, fără să arate nici un semn de întristare din pricina lipsirii de viață, ci mai degrabă arătându-se foarte vesel la față, ca și cum ar fi mers la bucurii și petreceri.

Când s-a făcut dimineață, l-au luat șapte călăi turci și l-au urcat pe un animal prefăcându-se că trebuie să-l ducă la Kurt Pașa. Dar când s-au îndepărtat ca la două ceasuri de drum, l-au adus acolo unde curge un râu mare și i-au arătat porunca pe care o aveau de la Kurt Pașa ca să-l omoare. Sfântul a primit cu bucurie această osândă împotriva lui și s-a rugat lui Dumnezeu mulțumindu-I și slăvindu-L pentru că-și jertfește viața din iubire pentru El, așa cum dorea mereu sufletul său. După care ridicându-se, a binecuvântat făcând semnul crucii în cele patru zări ale lumii și i-a binecuvântat pe toți creștinii care păzesc îndemnurile lui.

Călăii l-au așezat lângă un pom și voiau să-i lege mâinile. Dar sfântul nu i-a lăsat, zicându-le că nu li se va împotrivi, ci-și va ține mâinile încrucișate, ca și cum i-ar fi legate. După care și-a plecat sfântul său cap spre pom și barbarii i-au legat de gâtul său o funie. Și îndată ce au strâns-o, duhul său dumnezeiesc a urcat la ceruri. Și așa de-trei-ori-fericitul Cosma, acel om de cel mai mare folos obștesc și podoabă bine împodobită a lumii, s-a învrednicit să ia de la Domnul îndoite cununi atât ca unul deopotrivă cu Apostolii, cât și ca un sfințit mucenic, fiind în vârstă de 65 de ani.

Dezbrăcând cinstitul său trup, călăii l-au târât și l-au aruncat în râu cu o piatră mare în jurul gâtului. Iar creștinii, aflând aceasta, au alergat numaidecât ca să-l scoată și, cercetând cu năvoadele și în alte feluri n-au putut să-l găsească. După trei zile, un preot evlavios, cu numele Marcu, paroh al bisericii „Intrării în biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu” din satul Kolikontasi, aflată lângă râu, intrând într-o barcă și, facându-și cruce, s-a dus să-l caute și – o, minune! – vede trupul sfânt plutind pe apă și stând drept ca și cum era viu. A alergat de îndată la el, l-a îmbrățișat și l-a scos din apă. L-a îmbrăcat în rasa lui și l-a adus la biserica din satul Kolikontasi a Născătoarei de Dumnezeu și l-a îngropat în cinste în pronaosul ei fiind arhiereu al Velegradului Ioasaf, care a fost și de față la îngroparea sfântului.

Iar după moartea sfântului au urmat acestea. Kurt Pașa s-a căit că s-a făcut de râs și pentru câștig deșert a omorât un om atât de nevinovat și pașnic. De aceea a trimis veste hogii sale să-i lase pe călugării sfântului pe care îi avea sub strajă să se ducă la mănăstirea de mai sus a Născătoarei de Dumnezeu și să șadă acolo. Mergând aceștia, au găsit îngropat sfântul trup, și ca să afle mai multe despre mucenicia lui, l-au dezgropat împreună cu alți preoți și creștini. Și deși fusese trei zile în râu, ca și Iona în pântecele chitului, totuși nu avea nici o deosebire sau duhoare, ci revărsa întreg bună-mireasmă și arăta de parcă dormea. Și după ce l-au sărutat cu evlavie, iarăși l-au îngropat în același loc, unde s-a ridicat și dumnezeiasca lui biserică închinată numelui său. Iar aceasta s-a înălțat în felul următor:

Trecând sfântul pe când era încă în viață prin Albania în părțile Tepelenei, s-a întâlnit cu vizirul Ali Pașa Tepeleneiotul, care pe atunci era numai bei și, mai mult, era prigonit de Kurt Pașa. Deci, întâlnindu-se cu el, sfântul i-a spus că stăpânirea sa va crește mult și el însuși va ajunge mare conducător și numele său va fi cunoscut în lumea întreagă, va stăpâni cetăți multe și întreaga Albanie, iar după o vreme va stăpâni și fortăreața lui Kurt Pașa. După treizeci de ani, prorociile sfântului s-au împlinit și preaputernicul vizir Ali Pașa crescând mult în putere a călcat în însăși fortăreața lui Kurt Pașa. Când a intrat în Berati, vizirul Ali Pașa și-a adus aminte de cuvântul acela al sfântului și chemând pe arhiereul Velegradului, nepotul celui ce fusese arhiereu al Velegradului pe vremea sfântului, i-a poruncit să facă ridicarea moaștelor sfântului și să zidească o mănăstire închinată numelui sfântului, pentru că îl cunoscuse ca pe un adevărat om al lui Dumnezeu. După trecerea unui timp a avut loc și ridicarea moaștelor sfântului, al cărui cinstit cap a fost de îndată argintat prin porunca preaînaltului conducător, vizirul Ali Pașa.

În ceasul în care l-au îngropat s-a întâmplat să se găsească acolo o femeie demonizată care din locuri depărtate îl urmărea pe sfânt pe când era în viață dorind tămăduirea ei. Și cum a văzut că s-a deschis mormântul sfântului, demonul a tulburat-o puternic, dar după puțin timp s-a vindecat desăvârșit, slăvind pe Dumnezeu și pe sfânt. Unul din călăii care l-au omorât pe sfânt i-a luat camilafca și întorcându-se la hoge, și-a pus-o pe cap și-și batea joc de sfânt. Și intrând demonul în el, și-a scos hainele și alerga strigând că el l-a omorât pe sfânt. Când a aflat aceasta, pașa a poruncit și l-au aruncat în fiare și acolo cel rău și-a dat duhul în chip rău.

Când a făcut ultima învățătură în satul Kolikontasi mai sus-zis, sfântul a lăsat acolo după obicei o cruce, stând în picioare pe pământ, iar după sfârșitul său creștinii au văzut o lumină cerească care strălucea peste cruce în fiecare noapte. De aceea în ziua Înălțării Cinstitei Cruci preoții s-au dus cu popor și au luat crucea aceea cu evlavie și au pus-o lângă mormântul sfântului spre veșnică aducere aminte a minunii. Iar când ucenicii lui au primit libertate desăvârșită de la pașa, au făcut ridicarea trupului sfântului și unii dintre ei au luat părticele din el și le-au risipit în felurite locuri. Și mulți bolnavi și-au primit prin acelea sănătatea lor. Mai cu seamă în ostrovul Naxos, unde mergând doi ucenici ai sfântului ca să vestească cele despre mucenicia lui, s-a întâmplat să ia cu ei câteva fire din barba sfântului. Pe acestea luându-le cu evlavie o femeie din Neochorio, care se găsea în cea mai adâncă și de moarte aducătoare neputință, îndată a cunoscut în ea – o, minune! – o putere mai presus de fire prin care după puțin timp a primit înapoi sănătatea desăvârșită.

Dar și multor altor femei sterpe care au luat după 40 de zile pământ de pe mormântul sfântului cu evlavie și credință li s-a împlinit cererea de a naște copii cu harul iui Hristos și prin mijlocirile Sfântului Sfințitului Mucenic Cosma, cu ale cărui mijlociri să ne învrednicim și noi de Împărăția cerurilor. Amin.

Ultimele din categorie