Sfântul Nou Mucenic Ignatie s-a născut în satul Eski Zagora, regiunea Târnovo a Bulgariei și a fost botezat Ioan. Pe când era încă copil, părinții săi Gheorghe și Maria s-au mutat în orașul Philippopolis, unde l-au dat la școală.

Deși se descurca bine la învățătură, copilul avea o dorință arzătoare pentru viața monahală. Ajungând la maturitate, s-a dus la Mănăstirea Rila, din vestul Bulgariei, fiind dat în grija unui părinte sub ascultarea căruia a rămas timp de 6 ani. Când asprimea părintelui a devenit insuportabilă, Ioan s-a întors acasă.

Cam pe-atunci sârbii s-au revoltat împotriva guvernului musulman, iar tatăl lui Ioan a fost numit comandant al unei brigăzi otomane, însă el a refuzat să lupte împotriva creștinilor ortodocși. Musulmanii l-au atacat pe George cu furie, înjunghiindu-l și apoi tăindu-i capul. Mama și surorile lui Ioan au fost prinse de agareni și, în cele din urmă, s-au convertit la Islam.

Ioan a fugit și s-a ascuns în casa unei bătrâne ortodoxe. Mama și surorile sale, aflând unde se ascunde, le-au spus musulmanilor. Aceștia, vrând să-l prindă, nu l-au cunoscut la înfățișare și femeia le-a spus că nu-l cunoaște pe cel pe care-l caută. Apoi, bătrâna l-a ajutat să fugă la București, în România, unde l-a cunoscut pe Sfântul Eftimie, care și el a îndurat mucenicie.

Însă Ioan nu a dorit să rămână în București, pornind spre Muntele Athos. Pe drum a trecut și prin satul Soumla, unde l-a întâlnit din nou pe prietenul său, părintele Eftimie care, între timp, se lepădase de adevărata credință și devenise musulman. Aflând aceasta, Ioan s-a întristat și a părăsit satul.

Dar nu a ajuns prea departe, când a fost prins de soldații turci și i-au fost luate toate cele ce avea asupra sa, fiind amenințat să se convertească la Islamism. De frică, Ioan le-a spus că așa va face și a fost lăsat să plece.

Ajungând în satul Eski Zagora, acolo a cunoscut un călugăr athonit de la mănăstirea Grigoriu și au plecat împreună spre Muntele Athos. Acolo, Ioan s-a stabilit la schitul Sfântul Ana, unde l-a cunoscut pe părintele Vasile.

Într-o zi, cei doi mergând la Tesalonic cu treburi, au fost martorii muceniciei suferite de călugării David și Eftimie din Demetsana. Văzând suferința lor pentru credința creștină, Ioan s-a însuflețit de dorința de a suferi și el mucenicie pentru Hristos, însă părintele Vasile l-a convins să amâne aceasta și să se întoarcă la Sfântul Munte. La scurt timp, părintele Vasile s-a mutat la cele veșnice.

Mai târziu, aflând de la un călugăr de la schit despre Noul Mucenic Eftimie care a suferit mucenicie (prăznuit în 22 martie), Ioan a revenit la gândul de a se sacrifica prin mucenicie pentru credința sa. Fiind lăsat sub îndrumarea Părintelui Acachie, acesta a primit de la bătrân să facă diferite rugăciuni, închinăciuni și să citească din Evanghelie.

Cu trecerea timpului, Ioan s-a învrednicit de tunderea în monahism, primind numele de Ignatie. Părintele Acachie i-a dat binecuvântare să călătorească la Constantinopol împreună cu călugărul Grigorie, ca să-L mărturisească pe Hristos. După ce a primit Sfintele Taine la Constantinopol, Ignatie s-a simțit pregătit pentru marea încercare.

Îmbrăcat în haine musulmane, Ignatie a mers în fața cadiului, recunoscând că este creștin. El a povestit cum a promis în tinerețe că se va converti la Islamism, după care a aruncat turbanul din capul său la picioarele cadiului, mărturisind că nu se va lepăda niciodată de Hristos.

Crezând la început că Ignatie e nebun, cadiul l-a avertizat să înceteze cu acele vorbe, altfel va suferi chinuri groaznice înainte de a fi omorât. Iar dacă va rămâne la Islamism va primi bunuri materiale și multă cinste din partea lor.

Curajosul mucenic i-a răspuns cadiului că nu are nevoie de darurile sale care sunt deșertăciuni și că amenințările cu tortura și moartea nu sunt noi pentru el. Ignatie a mărturisit că a venit tocmai ca să îndure acele chinuri și să moară mucenic pentru Hristosul său.

Sfântul Ignatie a continuat să-l numească pe Mahomed un fals profet, un învățător al pierzaniei și prieten al vrăjmașului, invitându-i pe musulmani să creadă în Hristos, care era singurul Dumnezeu adevărat.

Cadiul s-a mâniat atât de tare încât nu a mai putut vorbi, făcând semn unui servitor să-l scoată pe Ignatie afară din sală. Însă Ignatie s-a împotrivit și a îngenunchiat în fața cadiului, plecându-și gâtul pentru a fi tăiat pe loc. Atunci alți servitori l-au prins și l-au târât în temniță.

Mai târziu a fost adus din nou în fața stăpânului turc, pentru a răspunde la întrebări. Când a fost întrebat cine l-a adus la Constantinopol, el a răspuns că l-a adus Iisus Hristos.

Atunci turcul l-a mai avertizat încă o dată de chinurile care urmau, spunându-i să nu se aștepte că va muri de sabie, ca să-i adune creștinii sângele ca pe o binecuvântare, pentru că avea de gând să-l spânzure. Ignatie i-a răspuns că îi va face o favoare indiferent de modul în care va muri, pentru că el acceptă orice din dragoste pentru Hristos.

Văzând că nu-l poate abate de la credința sa, cadiul a dat ordin să fie spânzurat. Ignatie a fost dus într-un loc numit Daktyloporta, unde s-a dus la capăt sentința. Trupul mucenicului a rămas agățat timp de trei zile, după care niște creștini evlavioși au plătit răscumpărarea și au luat trupul pentru a fi înmormântat pe insula Prote.

Sfântul Ignatie și-a dat viața pentru Hristos în 8 octombrie 1814. El mai este sărbătorit în ziua de 1 mai, împreună cu Sfinții Acachie și Eftimie. Capul Sfântului Ignatie se află la Mănăstirea Sfântul Pantelimon din Muntele Athos.