Viața Sfântului Cuvios Mucenic Eftimie cel Nou

Sfântul Eftimie a fost ucis în amiaza zilei de 22 martie 1814, în Constantinopol, câștigând locul său binemeritat în Împărăția Cerurilor, unde slăvește Sfânta Treime cea de o ființă și dătătoare de viață, împreună cu Tatăl, cu Fiul și cu Duhul Sfânt, în vecii vecilor.

Acest nou mucenic al lui Hristos s-a născut în Demitsana, Peloponesia. Părinții săi erau Panagiotes și Maria, pe el botezându-l cu numele Elefterie. Elefterie a fost cel mai mic frate al lui George, Christos, Ioan și Katerina.

După terminarea școlii în Demetsana, Elefterie și Ioan au plecat la Constantinopol, ca să se înscrie la Academia Patriarhală. Mai târziu au plecat la Iași, în România unde aveau afaceri tatăl și frații lor. La puțin timp, Elefterie s-a decis să plece spre Muntele Athos, pentru a deveni călugăr. Dar din cauza războiului dintre Rusia și Turcia, nu a reușit să ajungă mai departe de București. Acolo a locuit la consulul francez și apoi la un angajat al consulului rus.

Elefterie s-a dedat unei vieți de plăceri, lăsând deoparte gândurile de călugărie. După liniștirea ostilităților, Elefterie a reluat itinerariul său spre Muntele Athos, călătorind împreună cu niște musulmani. Pe drum, el a trecut de la ortodoxie la religia musulmană, lăsându-se circumcis și primind numele de Reschid. Nu la multă vreme după rătăcirea sa, conștiința a început să-l chinuie cu gândul că L-a părăsit pe Hristos. Ceilalți musulmani au observat schimbarea prin care trecea și i-au limitat mișcările, urmărindu-l mai îndeaproape.

Într-o zi, Elefterie a fost văzut purtând asupra lui o cruce și a fost pârât stăpânului casei, Rais Efendi. Stăpânul nu l-a pedepsit pe moment, ceea ce a atras gelozia celorlalți asupra sa. Stăpânul le-a explicat decizia lui, spunându-le că era prea devreme pentru Elefterie ca să se lepede de toate obiceiurile sale creștinești.

Rais Efendi și cei ai casei au plecat în călătorie la Adrianopole, ajungând acolo în zi de sâmbătă. Mitropolitul Chiril, care avea să devină mai târziu Patriarhul Constantinopolului, slujea vecernia într-una dintre bisericile orașului. Elefterie a pretins că are scrisori pentru Mitropolitul Chiril, dar acesta a trimis pe altcineva să le ridice. Acestui trimis Elefterie i-a spus că ar vrea să primească haine creștinești. La auzul acestor cuvinte, omul a devenit suspicios și l-a alungat pe Elefterie.

Întorși la Constantinopol, Rais Efendi a încercat să-l înduplece pe Elefterie cu cadouri scumpe, ca să rămână musulman. Dar Elefterie s-a rugat la Dumnezeu să-l ajute să scape.

Cu prima ocazie pe care a avut-o, Elefterie a fugit, căutându-l pe un preot din Peloponez, care locuia aproape de Patriarhie. După ce i-a istorisit pățania lui, l-a rugat pe preot să-l ajute să fugă, dar acesta a refuzat - temându-se de urmări, dacă ar fi fost prins. Preotul doar l-a îndrumat și l-a lăsat să plece.  Primind ajutor din partea ambasadei ruse, Elefterie s-a îmbarcat pe un vapor către Muntele Athos. La Marea Lavră, Elefterie a fost rebotezat și primit înapoi în sânul bisericii ortodoxe, devenind și călugăr cu numele Eftimie.

Eftimie a citit „Noul Martirologion” al Sfântului Nicodim Aghioritul (prăznuit în 14 iulie) și, inspirându-se din exemplul noilor martiri, și-a dorit cu toată ființa să-și spele păcatul apostaziei prin sângele muceniciei.

Sfântul Eftimie a mers la Constantinopol împreună cu călugărul Grigorie, ajungând acolo în 19 martie 1814. În Duminica Intrării Domnului în Ierusalim s-a împărtășit, s-a îmbrăcat în robă musulmană și s-a dus la casa marelui vizir, Rusud Pasha. Sfântul Eftimie, ținând frunze de palmier în mână, a recunoscut că este creștin ortodox și că este gata să moară pentru Hristos. El a defăimat religia musulmană, a călcat în picioare turbanul pe care-l avea pe cap, comportându-se ca un om beat sau nebun în ochii vizirului.

Curajosul războinic al lui Hristos l-a convins pe vizir că nu era nebun și nici beat, după care a fost aruncat într-o celulă întunecată și pus în lanțuri. După câteva ceasuri, l-au scos din nou afară și vizirul a încercat să-l convingă cu lingușiri și promisiuni materiale să nu renunțe la islamism. Sfântul a vorbit cu  mult curaj despre religia musulmană, spunând că aceasta se bazează pe minciună și falsități și că nu se va mai lepăda niciodată de Hristos, chiar dacă l-ar tortura și ucide.

Marele Vizir a dat ordin să fie bătut și închis din nou. După trei ore, l-au adus din nou în fața lui Rusud Pasha, care l-a întrebat: „Te-ai răzgândit sau ești tot încăpățânat?”. Eftimie a răspuns: „Nu există decât o singură credință adevărată și aceea este a creștinilor ortodocși. Cum aș putea să cred în Mahomed, profetul vostru mincinos?”.

În acel moment, vizirul a înțeles că nu-l mai poate întoarce pe Eftimie de la credința sa și a dat ordin să fie ucis cu sabia. Când au vrut să-i lege mâinile, sfântul a cerut să fie lăsat să primească moartea cu brațele deschise. Călăii l-au lăsat să meargă nelegat la locul de execuție și Sfântul Eftimie mergea bucuros, fără teamă, cu crucea în mâna dreaptă și crengile de palmier în stânga. Ajungând acolo, s-a întors spre răsărit și s-a rugat, mulțumind lui Dumnezeu pentru că l-a învrednicit să primească mucenicia pentru numele Său. El s-a mai rugat și pentru familia și prietenii săi, rugând pe bunul Dumnezeu să le primească toate cererile cele pentru mântuire.

Apoi, Sfântul Eftimie a sărutat crucea pe care o ținea în mână, a îngenuncheat și a aplecat capul. Călăul a lovit puternic cu sabia, dar nu a reușit să-i taie capul. Apoi a mai încercat o dată și, văzând că nu reușește, i-a tăiat gâtul mucenicului cu un cuțit.

Sfântul Eftimie a fost ucis în amiaza zilei de 22 martie 1814, în Constantinopol, câștigând locul său binemeritat în Împărăția Cerurilor, unde slăvește Sfânta Treime cea de o ființă și dătătoare de viață, împreună cu Tatăl, cu Fiul și cu Duhul Sfânt, în vecii vecilor.

Capul Sfântului Eftimie se găsește în mănăstirea rusă Sfântul Pantelimon din Muntele Athos.

Ultimele din categorie