Viața lui Olav Haraldsson (fiul lui Harald) a fost scrisă de către poetul și istoricul norvegian Snorri Sturlason (1179-1241), în Cronica regelui Norvegiei. Olav s-a născut în anul 995 și, încă de tânăr, a devenit războinic viking, remarcându-se repede ca lider și strateg. I-a urmat la domnie tatălui său, având sub stăpânire largi părți din Norvegia. Pe când era adolescent, a plecat într-un raid viking în țările baltice, apoi s-a îndreptat spre Anglia unde, împreună cu năvălitorii vikingi norvegieni, a cucerit în 1011 Canterbury și a luat prizonier pe arhiepiscop. Regele Ethelred urma să plătească răscumpărare pentru el, însă a întârziat prea mult, așa că arhiepiscopul a fost ucis. Când mănăstirile Lindisfarne, Jarrow și Wearmouth de pe coasta estică a Angliei au fost prădate și profanate de vikingii norvegieni, Alcuin spunea că jalea a cuprins întreaga Europă: „Noi și înaintașii noștri locuim pe acest pământ sfânt de aproape trei sute de ani – spunea acesta în scrisoarea adresată regelui englez Ethelred – dar niciodată nu ne-a fost dat să vedem astfel de distrugeri în Britania, precum cea care a venit acum asupra noastră de la păgâni și nimeni nu a putut crede că un astfel de atac ar putea veni de peste mare. Pictura Bisericii Sfântul Cuthbert a fost murdărită de sângele preoților creștini și prădată de podoabele sale. Locul cel mai sfânt din Britania a căzut pradă păgânilor”.

Olav a intrat, în cele din urmă, în slujba Ducelui Richard al II-lea al Normandiei, unde a avut primele contacte cu creștinismul. După o iarnă petrecută la Rouen, Olav a fost copleșit de frumusețea și profunzimea spiritualității creștine și a primit Botezul. În urma unei viziuni prin care era îndemnat de un bărbat să se întoarcă acasă, deoarece „va fi regele veșnic al Norvegiei”, navighează în 1015 spre nord, iar după mai multe bătălii a devenit rege peste cea mai mare parte a Norvegiei.

Sfântul Olav a adus în ținuturile scandinave patru episcopi din Anglia, pentru a-i creștina pe vikingi. Cronicarii relatează cum a distrus pe o vale din interiorul țării chipul de lemn a lui Thor, zeul păgân al tunetului, sub privirile înfricoșate ale localnicilor. Șoarecii și șerpii au ieșit afară din statuie, însă nu s-a auzit niciun tunet și n-a apărut niciun fulger spre a-l omorî pe Olav, acesta demonstrându-le vikingilor, și de această dată, lipsa de putere a cultelor păgâne și atotputernicia lui Hristos. Poporul a fost botezat, iar păgânismul a dispărut treptat. Regele Olav a călătorit de-a lungul Norvegiei, împreună cu episcopii săi, a ținut adunări cu poporul, iar viața creștină a început să înflorească și să se dezvolte.

În acest context, Regele Knut al Danemarcei și al Angliei a ridicat pretenții asupra Norvegiei. A atras de partea sa pe rebelii păgâni norvegieni și au format armată împotriva lui Olav. Sfântul rege a fost nevoit să părăsească Norvegia în anul 1028, fugind prin Suedia spre Novogrod, în Rusia, unde a fost bine primit de către Marele Cneaz Iaroslav cel Înțelept. Ducele rus era căsătorit cu o prințesă vikingă, fiica Regelui Olav al Suediei, Irina, care la bătrânețe va deveni monahie, sub numele de Ana, fiind apoi trecută de Biserică în rândul sfintelor femei cuvioase din calendarul creștin ortodox.

La Novogrod, Olav a dus o viață ascetică, marcată de post și rugăciune și a plănuit un pelerinaj la Ierusalim, însă în urma unei viziuni hotărăște să se întoarcă în Norvegia, unde ajunge în anul 1030. La 29 iulie 1030, Olav și armata sa depășită numeric s-au luptat la Stiklestat, lângă Trondheim, cu trupele daneze unite cu cele ale rebelilor norvegieni. Cu puțin timp înainte de bătălie, a adormit cu capul pe pieptul celui mai credincios prieten, pe nume Finn, și a visat că urcă pe o scară ce ajunge până la cer. Când s-a trezit și a relatat prietenului său visul, acesta a zis: „Cred că este un semn că tu vei muri”. Regele le-a mai spus soldaților săi că, dacă vor pierde totul în această bătălie, Dumnezeu le va da o mai mare răsplată decât bunurile trecătoare. În timpul luptei, regele a căzut sub lovitura de secure a unui rebel păgân, rostind cuvintele: „O, Doamne, mântuiește!”. Securea, ca simbol al martiriului Sfântului Olav, este purtată până astăzi pe uniforma armatei regale norvegiene.

La mormântul Sfântului Rege Martir Olav s-au săvârșit mai multe minuni, apoi sfintele sale moaște au fost scoase din mormânt nestricăcioase și cu bună mireasmă, fiind strămutate în Biserica Sfântul Clement din Trondheim, devenită Catedrala Nidaros. Acest loc, datorită minunilor săvârșite la moaștele sfântului, a devenit unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din nordul Europei. Din nefericire, după Reforma protestantă, nu se mai știe unde au fost ascunse moaștele Sfântului Olav. O părticică din moaștele sale se păstrează astăzi în biserica romano-catolică Sfântul Olav din Oslo.

Pe locul în care a fost martirizat Regele Olav, din localitatea Stiklestat, de lângă Trondheim, a fost înălțată o biserică de piatră.