(Video) Dr. Bogdan Vlăduţ Brînză despre Simpozionul „Moștenirea spirituală și culturală a Sfântului Paisie”
În perioada 13-16 noiembrie 2022, va avea loc Simpozionul Internațional „Moștenirea spirituală și culturală a Sfântului Paisie de la Neamț”, organizat de Arhiepiscopia Iaşilor.
Pentru a vorbi despre acest eveniment academic, cultural și spiritual cu o însemnătate aparte pentru tradiția isihastă română, dar și internațională, l-am invitat la emisiunea „Ferestre către suflet” pe dr. Bogdan Vlăduţ Brînză, secretarul ştiinţific al simpozionului.
Sunt aşteptaţi să participe la evenimentele organizate timp de patru zile, la Iaşi şi Mănăstirea Neamţ, ierarhi din țară și din străinătate, academicieni, preoți şi monahi români și de altă naționalitate interesați de personalitatea și zestrea culturală pe care le-a lăsat Bisericii Ortodoxe și patrimoniului universal Sfântul Paisie Velicicovschi, de la naşterea căruia se împlinesc 300 de ani.
Prelegerile vor fi transmise online de portalul doxologia.ro, iar lucrările rezultate în urma simpozionului vor fi publicate la Editura Doxologia.
Simpozionul va îmbina două componente esențiale ale domeniului cunoașterii, domeniul spiritual și cel intelectual. Astfel, pe lângă cele trei direcții de cercetare clasice, cea istorică, cea filosofică și cea teologică, anul acesta este introdusă și direcția duhovnicească. Cea din urmă se datorează locului desfășurării simpozionului și includerii în cadrul programului a unor sfinte slujbe pentru a reconstitui atmosfera pe care Sfântul Paisie a creat-o în mănăstire și care a dus la revigorarea vieții monahale, atât în ţările române, cât și din afara acestora, prin preluarea modelului paisian.
Vă dorim vizionare plăcută!