(Video) Manualul online de Paleografie Muzicală – lansare la Iași
În cadrul celei de-a zecea ediții a Masterclassului de Cânt Bizantin de la Iași, miercuri, 12 iulie 2017, a avut loc lansarea manualului online de Paleografie Muzicală: „Paleografia muzicii bizantine din perspective vechi și noi”.
Manualul a fost prezentat de către Conf. Univ. Dr. Maria Alexandru și echipa de Paleografie muzicală de la Universitatea „Aristotelis” din Tesalonic, alături de studenții Secției de Muzică bizantină ai Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași.
În continuare s-a desfășurat a treia parte a cursului opțional de kanonaki, susținut de Conf. univ. dr. Maria Alexandru, curs în care au fost expuse elementele de acordaj, scările glasurilor, precum și câteva exerciții de bază la acest instrument.
Ediția din acest an a Masterclassului de Cânt Bizantin de la Iași se află deja la jumătatea parcursului său. Sesiunile de cursuri se vor încheia vineri, 14 iulie, după care, la Catedrala Mitropolitană din Iași, va avea loc Concertul extraordinar de muzică bizantină susținut de Corul participanților la masterclass și Corul Byzantion.