(Video) Mitropolitul Pavlos din Grecia la o conferinţă A.S.C.O.R. Iaşi
ASCOR Iaşi organizează, ca în fiecare an, în Postul Naşterii Domnului, seria de conferinţe duhovniceşti, menită să ajute tinerii să străbată parcursul duhovnicesc al Postului, şi să-şi primenească mai mult sufletul în această perioadă deosebită, prin cuvintele de folos primite de la părinţii duhovniceşti invitaţi să le vorbească.
Prima asemenea conferință, cu titlul „Tinereţe şi solidaritate creştină sau despre indiferenţă” a avut loc miercuri, 23 noiembrie, la Muzeul Mitropolitan din Iaşi şi a avut ca invitat pe Înaltpreasfințitul Părinte Pavlos, Mitropolit de Sisaniou și Siatista, Grecia.
Moderatorii evenimentului au fost Protos. Natanael Neacşu, care a tradus din limba greacă, şi Arhim. Nicodim Petre, coordonatorul Compartimentului Asociații de tineret din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.