(Video) „Nani, suflet de zăpadă” - colind de Andrei Ciurunga

Colinde

(Video) „Nani, suflet de zăpadă” - colind de Andrei Ciurunga

„Nani, suflet de zăpadă” - de Andrei Ciurunga, colind închinat martirilor din lagărul de muncă de la Canal.
Interpretează Corul maicilor de la Mănăstirea Paltin - Petru Vodă.
Fragment din Concertul de Colinde al  Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, 17 decembrie 2017.

„Nani, suflet de zăpadă, florile dalbe

Lasă genele să cadă, florile dalbe.

Lasă fruntea ca o undă, florile dalbe,

Între perne să se-ascundă, florile dalbe

Căci e lumea asta rea, florile dalbe

Nu mai arde nicio stea, florile dalbe

Stelele de sus din slavă, florile dalbe

Au băut pe rând otravă, florile dalbe

Stelele de-aici de jos, florile dalbe

Dau cu bulgări în Hristos, florile dalbe

Steaua magilor albastră, florile dalbe

A fugit de la fereastră, florile dalbe

Și s-a dus pe drum în sus, florile dalbe

Să se-nchine lui Iisus, florile dalbe

Undeva spre alt norod, florile dalbe

Unde n-a ajuns Irod, florile dalbe

Stă Crăciunul sur în tinde, florile dalbe

Și se teme să colinde, florile dalbe

N-are măr, n-are covrig, florile dalbe

Numai foame, numai frig, florile dalbe

Brazii cu găteli și rugi, florile dalbe

S-au făcut pe dealuri cruci, florile dalbe

Sau sicrie în mormânt, florile dalbe

Sub trei stânjeni de pământ, florile dalbe

 

Nani, suflet de zăpadă, florile dalbe

Lasă genele să cadă, florile dalbe

Lasă fruntea ca o undă, florile dalbe,

Între perne să se-ascundă, florile dalbe
Lasă inima să bată, florile dalbe
Pe sub scutece de vată, florile dalbe

Lasă trupul să adoarmă, florile dalbe

Nepândit de nici o armă, florile dalbe.”