Notă explicativă:

Proiectul a luat ființă prin necesitatea de a oferi studenților Secției de Muzică Religioasă a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași un set de modele melodice cât mai apropiate de cele originale, cu ajutorul cărora să se poată melodiza diferite asemănânde românești.

Prin urmare, și prin colaborarea cu acești studenți entuziaști, textele acestor tropare-podobii au fost adaptate, fără a se pierde sensul dogmatic, pentru a obține un model melodic cât mai apropiat de cel original, din limba greacă. Prin aceasta s-a urmărit alinierea podobiilor românești la cele originale, nu dintr-un scop de imitare rigidă, habotnică ci pentru faptul că podobia trebuie să rămână în primul un reper melodic și nu unul textual.

De aceea, unele adaptări ale melodiei la textul românesc au adus cu sine schimbări ale cadențelor, ale formulelor melodice, modulații sau inserări de cromatisme care au creat noi „modele”, mai mult sau mai puțin îndepărtate de original.

Grija pentru păstrarea melodiei originale se poate vedea și la episcopul Ghenadie Țeposu (vezi bibliografie) dar și la Anton Pann, atunci când, la reeditarea Irmologhionului în 1854 a preferat să aleagă alte texte imnografice pentru podobii (de exemplu, pentru podobia Prealăudaților mucenici a ales un tropar în cinstea Sf. Alexandru, iar pentru podobia Mormântul Tău, un tropar în cinstea Sf. Vasile cel Mare).

În final, precizăm că păstrarea melodiei originale este esențială pentru că prin ea ni se trasmite nu doar o simplă linie melodică, ci mai multe elemente implicite:

1. Formule melodice

2. Simetrie sau repetitivitate a liniei melodice

3. Tipare ritmice care reprezintă „mărci” ale fiecărei podobii

4. Structuri cadențiale uneori bazate pe simetrii, perechi, alternanțe

Toate elementele precizate mai sus fac ca podobia să aibă o formă muzicală cu o structură bine conturată.

Cât despre procesul de adaptare melodică în cazul asemănândelor, acesta nu trebuie aplicat cu rigiditate, în detrimentul înțelesului dogmatic sau al cursivității textului liturgic. Troparele-asemănânde sunt construite, la modul ideal, după modelul podobiilor, din punct de vedere izoritmic, izosilabic și izotonic însă, ele necesită, de cele mai multe ori adaptări textuale. Importante sunt următoarele aspecte:

- păstrarea structurii cadențelor;

- păstrarea formulelor specifice fiecărei podobii;

- și păstrarea, pe cât posibil, a izotoniei, izosilabiei și izoritmiei.

Atunci când varianta românească are mai multe sau mai puține note, acestea au fost încadrate între paranteze pătrate, pentru a se putea observa melodia originală.

De asemenea, păstrarea nelaterată a modelului melodic original permite, în premieră, doritorilor aplicarea melodiei podobiei cu textul grecesc - transliterat și în alfabet latin (vezi partiturile atașate fiecărui material video) dar și asemănânde puse pe aceeași metrică (în Podobierul în curs de apariție). Transliterarea în alfabetul latin a urmărit o cât mai clară redare a pronuției în limba greacă, conform regulilor clasice dar și a unor reguli mai particulare de transliterare (αι=ai, ει=ει, β=v, μπ=b, γ=gh, δ=dh, θ=th, υ=i sau v, ντ=nd, ου=ou, σμ=zm. În plus, s-au pus accente, pentru a vedea unde se accentuează cuvântul în greacă).

Ca un instrument ajutător în memorarea podobiilor după forma lor muzicală, propunem o structurare pe părți marcate cu litere romane. Din experiența de strană, această metodă de delimitare este foarte eficientă în a structura pe părți textul asemănândei, după forma podobiei.

În unele cazuri, au fost menționate și alte variante melodice ale podobiei. Ca instrumente ajutătoare, au fost notate isoane, bare de măsură și semnul oxia (despre importanța și utilitatea barelor de măsură și a semnului oxia vezi și Simon Karas, Mέθοδος της Ελληνικής Μουσικής, vol. 1, Atena, 1982 și Georgios Konstantinou, Θεωρία και πράξη της Εκκλησιαστικής Μουσικής, Mrea. Vatopedi, 2015)

Sursele grecești folosite sunt următoarele:

1. Ioan Lampadarie, Αναστασηματάριον Νέον (Cpol., 1863),

2. Ioan Lampadarie, Ειρμολογιόν Καταβασίων (Cpol., 1839, 1856 și Τesalonic, 1903),

3. Petru Vizantie, Ειρμολόγιον σύντομον (Cpol., 1825),

4. Ioannis Kastrinakis, Τροπάρια αυτόμελα (Chania, 2007),

5. Ms. EBE 964, autograf Petru Vizantie (1809),

6. glt.goarch.org (pentru o listă integrală a podobiilor cu text grecesc politonic).

Sursele principale românești consultate sunt următoarele:

1. Ms. Lavra Z26, Anastasimatar de Mihalache Bucureșteanul (1805), în notație mediobizantină exegetică,

2. Macarie Ieromonahul, Irmologhion Catavasier (Viena, 1823),

3. Macarie Ieromonahul, Anastasimatar (Viena, 1823),

4. Anton Pann, Noul Anastasimatar (București, 1854),

5. Anton Pann, Irmologhion (București, 1846 și 1854),

6. Ep. Ghenadie Țeposu, Albina muzicală (București, 1875),

7. Ioan Popescu Pasărea, Podobiile celor 8 glasuri scrise după Anton Pann (București, 1925).

             Adrian Sîrbu