(Video) Praznicul Botezului Domnului, la Catedrala Mitropolitană din Iași
În prima zi de joi din acest an, 6 ianuarie 2022, Biserica noastră celebrează praznicul Botezului Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos.
Sărbătoarea de astăzi amintește de momentul în care Mântuitorul Hristos a fost botezat de către Sf. Ioan în Iordan, cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu s-a coborât în chip de porumbel și a stat peste El, iar Tatăl a mărturisit: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru care am binevoit”.
Conform tradiției, IPS Părinte Mitropolit Teofan a săvârșit Sf. Liturghie în Catedrala Mitropolitană, după care, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat pe esplanada din fața intrării în locașul de cult Rânduiala Sfinţirii Mari a Apei.
Rânduiala Sfinţirii Mari a Apei este în tradiţia ortodoxă o slujbă specială care se săvârşeşte doar de două ori pe an, în Ajunul şi în ziua praznicului Botezului Domnului când, prin puterea Duhului Sfânt, această apă capătă puterea de a sfinți, de a tămădui și de a alunga duhurile necurate.
La final, cei prezenți au primit, prin intermediul voluntarilor, apă sfințită și anafură. Aghiasma Mare se gustă dimineaţa, apoi se ia anafura, timp de opt zile, până pe 14 ianuarie, la Odovania sărbătorii, când se încheie prăznuirea liturgică.