(Video) Resfințirea bisericii Schitului Vovidenia – Neamț
Biserica mare a Schitului Vovidenia din comuna Vânători, județul Neamț, a fost resfințită duminică, 30 iulie 2017. Slujba de târnosire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Pe parcursul mai multor ani s-a efectuat o serie de lucrări de reparație și înfrumusețare a bisericii, motiv pentru care a fost necesară resfințirea sfântului locaș. Ca o încununare a tuturor eforturilor depuse, părintele arhimandrit Mihail Daniliuc, egumenul Schitului Vovidenia, a primit din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan Crucea Moldavă, cea mai mare distincţie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
La final, a fost oficiată și slujba parastasului pentru ctitorii lăcașului de cult, dar și pentru vrednicul de pomenire patriarh Teoctist, astăzi împlinindu-se zece ani de la trecerea sa la cele veșnice.
Pe parcursul zilei, credincioșii s-au închinat în sfânta biserică, trecând prin sfântul altar.