(Video) Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi la Catedrala Mitropolitană din Iași

Arhiepiscopia Iaşilor

(Video) Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi la Catedrala Mitropolitană din Iași

Sfinții Trei Ierarhi, ocrotitorii învățământului teologic, au fost sărbătoriți duminică 30 ianuarie la Catedrala Mitropolitană din Iași.

Profesori, studenți și elevi au luat parte la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei alături de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

După rostirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Ignatie a ținut un cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți.

Conform tradiției, un student din anul IV al Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași a ținut un cuvânt despre viața și activitatea Sfinților Trei Ierarhi.

Un cuvânt de folos despre Sfinții Trei Ierarhi ca ocrotitori ai învățământului teologic, a rostit Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a acordat, din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Crucea Patriarhală părintelui Profesor Univ. Dr. Gheorghe Popa, profesor la disciplina Teologie morală.

Răspunsurile la strană au fost oferite de corul „Iosif Naniescu” al Facultății de Teologie din Iași, dirijat de Asist. Dr. Pr. Ionuț Gabriel Năstase.

Citește despre: