(Video) Sfințirea Bisericii „Sfântul Teodosie de la Brazi” din Parohia Lețcani III

Știri

(Video) Sfințirea Bisericii „Sfântul Teodosie de la Brazi” din Parohia Lețcani III

Sâmbătă, 22 septembrie 2018, Parohia Lețcani III de lângă Municipiul Iași a îmbrăcat haină de sărbătoare cu prilejul sfințirii bisericii.

Slujba de târnosire precum și Dumnezeiasca Liturghie au fost săvârșite de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Lăcașul de cult a primit hramul „Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Brazi”, și este singura biserică de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Iașilor ce poartă acest hram.

După citirea Evangheliei, Înaltpreasfințintul Părinte Mitropolit a adresat un cuvânt de învățătură celor credincioșilor prezenți.

La finalul Sfintei Liturghii, Preotul Paroh Eusebiu Timofte, în semn de recunoaștere pentru osteneala depusă în Parohie a primit rangul de iconom.

Primarul Comunei Lețcani, domnul Stelian Turcu, în semn de mulțumire pentru ajutorul dat Parohiei a primit din partea Sfintei Mitropolii distincția „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”.

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a adresat credincioșilor prezenți și un îndemn cu privire la Referendum-ul pentru apărarea familiei ce va avea loc pe 6-7 octombrie.

Citește despre: