Sfântul Simeon își ia rămas bun de la ucenici. Ultimele cuvinte

După ce au trecut zece zile, după psalmodia de seară, slobozindu-ne pe toți, după obiceiul lui, și aducând mulțumire lui Dumnezeu, și-a dat cu multă pace duhul lui cel sfânt în mâinile Domnului în luna artemisios, în ziua a douăzeci și patra, într-o vineri, la ceasul întâi al nopții, indictionul al zecelea, anul 640 după Antiohia, iar după cetatea vecină a Seleuciei, în anul 700.

Așadar, Însuși Mântuitorul lumii, Hristos, Domnul slavei, Iisus, adevăratul Dumnezeul nostru[1], puterea cea de viață făcătoare, a dat sfântului Său slujitor să ne descopere nouă, nevrednicilor, slăvitele Lui taine. Și având el a se muta de la cele pământești și a părăsi viața cea în trup și a pleca la Dumnezeu și a fi la El, chemându-ne pe noi, nevrednicii lui robi, a zis: „Veniți, fraților, să vă descopăr vouă tainele cele săvârșite întru mine, ca să aveți neîncetat nădejdile în Fiul lui Dumnezeu. Căci încă de când eram la vârsta prunciei mele, disprețuind cele necesare vieții, nevoindu-mă cu plecarea genunchilor și vărsare de lacrimi multe, L-am rugat pe El, adevăratul nostru Dumnezeu, zicând: «Binevoiește, Dumnezeule, asupra robului Tău și slobozește-mă pe mine de împărtășirea de mâncărurile veacului acestuia în chipul în care Tu Însuți voiești». Așadar, Cel ce descoperă tainele, Cel ce cunoaște cele ascunse[2], Cel ce pretutindenea este și Cel ce vine la toți cei ce Îl cheamă pe El întru adevăr[3], a arătat îndată în chip vădit smereniei mele un bărbat îmbrăcat în alb, încins cu veșmânt cuvios, având înfățișare de fulger. Și pe acesta văzându-l, m-am umplut de uimire la vederea lui slăvită. Acesta, dar, ducea în mâini un vas sfânt și a venit la mine prin văzduh. Și m-am uitat și iată, în vasul acela sfânt am văzut ceva ca un orez prea alb din care nu am mai văzut niciodată și pe care nu-l pot descrie. Și din acesta a luat de trei ori și mi-a dat ca printr-o linguriță în smerita mea gură. De atunci și până acum în ziua Sfintei Învieri a duminicii, după Sfânta Liturghie, vedeam pe preasfântul bărbatul acela cu chip dumnezeiesc venind la mine cu vasul acela sfânt și învrednicindu-mă de asemenea împărtășire care ajungea desfătând smerenia mea până în sfânta duminică următoare. Acestea vi le-am spus vouă spre folos, ca să vă puneți voi desăvârșita voastră nădejde și dragoste în Dumnezeul nostru. Luați, așadar, aminte la voi înșivă, iubiții mei, și păziți poruncile mele, urmărind pacea și sfințirea fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul[4] și, mai presus de toate, păziți dragostea unii către alții, amintindu-vă pururea de Domnul, Care a zis către ucenicii Lui: «Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste între voi»[5]. Căci eu, potrivit cuvântului Apostolului, de acum mă jertfesc și vremea despărțirii mele s-a apropiat[6]. Căci Domnul a venit la Mine și mi-a făcut cunoscută mutarea mea”.

După ce au trecut zece zile, după psalmodia de seară, slobozindu-ne pe toți, după obiceiul lui, și aducând mulțumire lui Dumnezeu, și-a dat cu multă pace duhul lui cel sfânt în mâinile Domnului în luna artemisios, în ziua a douăzeci și patra, într-o vineri, la ceasul întâi al nopții, indictionul al zecelea, anul 640 după Antiohia, iar după cetatea vecină a Seleuciei, în anul 700.

[Viața Sfântului Simeon 256-257, extras din volumul: Viața Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat. Viața fericitei Marta, mama Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, traducere de L. Enache, studiu introductiv de P. van den Ven, ediție îngrijită de Pr. D. Bahrim (Colecția Viața în Hristos, seria Hagiographica, nr. 1), Ed. Doxologia, Iași, 2013]

 

[1]In 4, 42.

[2]Dan. 2, 47; 13, 42.

[3]Ps. 144, 18.

[4]Evr. 12, 14.

[5]In 13, 35.

[6]II Tim. 4, 6.

Ultimele din categorie